Actualitate
Efectele necunoscute ale aspirinei. Ce arată un studiu / Comisarul de Prahova

Aspirina, folosită în doze reduse, ar putea diminua gravitatea simptomelor şi anomaliilor sistemului imunitar la pacienţii cu scleroză multiplă, potrivit unui studiu publicat marţi de revista Science Signaling şi citat de EFE.
Potrivit studiului citat de Agerpres, aspirina administrată pe cale orală la cobai a redus severitatea simptomelor, a frânat degradarea mielinei şi a inhibat infiltrarea de celulele în măduva spinării.
Cantitatea de aspirină administrată şoarecilor a fost cea a unei doze din versiunea pentru copii a acestui medicament prescris adulţilor.
Scleroza multiplă este o boală degenerativă care afectează peste 2,3 milioane de persoane din lume şi care este provocată de pierderea mielinei, o proteină a sistemului nervos responsabilă cu transmisia impulsurilor la creier şi cu protecţia neuronilor.
Cercetători de la Universidad Rush din Chicago au descoperit acest efect, până acum necunoscut, al aspirinei, un medicament obişnuit pentru tratarea durerii.
Într-o cantitate mică, aspirina a fost capabilă să stimuleze producerea de celule pozitive pentru transmisia nervoasă şi a frânat în acelaşi timp activitatea celulelor maligne -Tregg- care atacă sistemul nervos, degradează mielina şi sunt responsabile de dezechilibrul care provoacă scleroza multiplă.
Grupul de cercetători, în frunte cu Susanta Mondal, a evidenţiat siguranţa conferită de principiul activ al aspirinei şi facilitatea sa de administrare, astfel încât acest medicament ar putea fi utilizat şi ca terapie de sprijin pentru pacienţii care suferă de scleroză multiplă, sau de alte afecţiuni neurologice asociate unor disfuncţii ale celulelor Treg.
-
Diverseacum 2 săptămâniPeste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSe înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB
-
Diverseacum 2 săptămâniConstrucții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania
-
Economicacum 3 săptămâniANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



