Actualitate
Olguța Vasilescu, ieșire neașteptată cu privire la Catedrala Mânturii Neamului. Dezvăluire în premieră / Comisarul de Prahova

Fostul ministru al Muncii a declarat, sâmbătă seară, că felicită Biserica Ortodoxă Română pentru că a reuşit să ridice Catedrala Mântuirii în an Centenar, subliniind că deşi au fost mulţi care au criticat „victoria”, era nevoie de un astfel de edificiu ce se construieşte o dată la 100 de ani.
„Anul acesta, de Centenar, avem, în final, o catedrală Au fost mulţi care nu au lăudat Biserica pentru această victorie, dar eu cred că de fiecare dată, când mergem în străinătate, primele lucruri pe care le vedem sunt muzeeele, catedralele. Cred că aveam nevoie de un astfel de edificiu care se construieşte o dată la 100 de ani. Felicit Biserica Ortodoxă Română, pentru că din păcate în acest an nu avem multe edificii cu care ne lăudăm noi, românii”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, la România TV.
Catedrala Mântuirii Neamului a fost sfinţită la finele lunii noiembrie de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi Patriarhul Daniel, eveniment la care au participat mai mulţi ierarhi români şi străini. Aproximativ 20.000 de bucureşteni şi peste 30.000 de pelerini din toată ţara au venit la sfinţire.
-
Actualitateacum 4 zileDaniela Popescu, femeia din spatele AVL Cleaning: firma de curățenie din Ploiești care îți lasă casa lună
-
Diverseacum 6 zileRePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național
-
Actualitateacum 5 zileAlternative Premium de Tranzit European: Cum Revoluționează Parteneriatul Topală Travel și Luk-Travel.ro Naveta Internațională
-
Socialacum 5 zileTechmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate
-
Sportacum 6 zileABC Fitness School lansează un nou curs de calificare pentru ocupația de Instructor de Pilates – Level 4
-
Uncategorizedacum O săptămânăMichaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității
-
Stiri localeacum 5 zileGhidul Tău pentru Mobilă Premium în Timișoara: Descoperă Showroom-ul Home Mobili
-
Actualitateacum 4 zilePrelucrarea metalelor la comandă: cum funcționează Laser Processing România



