Connect with us

Actualitate

O piață în continuă creștere, la costuri mai mici decât în alte state europene / Comisarul de Prahova

Publicat

pe

Cei mai importanţi furnizori medicali privaţi din România au deja o experienţă de piaţă de peste 20 de ani, doi dintre principalii jucători fiind Regina Maria şi MedLife.

De altfel, investiţiile în infrastructura medicală – deschiderea de noi policlinici şi spitale, achiziţia de aparatură modernă – ale principalilor furnizori privaţi se ridică la peste 200 de milioane de euro în ultimii ani.O parte semnificativă dinaceste investiţii este susţinută din abonamentele medicale, profitul astfel obţinut fiind reinvestit în permanenţă.

În România, costurile din sistemul privat de sănătate sunt de câteva ori, chiar de zeci de ori mai mici în unele cazuri decât în alte state europene, cum ar fiGermania, Franţa, Marea Britanie. Timpul de aşteptare este, şi el, mult mai redus, în special pentru investigaţii imagistice şi intervenţii chirurgicale, pentru care în alte state europene se poate aştepta şi câte şase luni de zile sau chiar mai mult, potrivit datelor PALMED, principala “voce” naţională pentru lobby şi advocacyce susţine furnizorii privaţi de servicii medicale din România.

În timp ce sectorul public de sănătate se confruntă de ani de zile cu o subfinanţare cronică, segmentul privat de sănătate a luat avans, însăacesta din urmă continuă să reprezinte un procent scăzut comparativ cu celelalte ţări europene.

Pacienţii care se îndreaptă către privat au şi opţiuni avantajoase. Este vorba despre abonamentele medicale şi despre asigurările private de sănătate, abonamentele medicale fiind lider de piaţă.

În prezent, 1,5 milioane de români deţin abonamente medicale private, din totalul de 4,3 milioane de angajaţi înregistraţi în România. Se estimează că, în următorii doi ani, numărul abonaţilor va ajunge la 2 milioane.

Abonamentele au şi un important impact asupra sistemului de stat, deoarece preiau o parte din pacienţi, degrevând spitalele şi clinicile publice supraaglomerate şi scutind statul de cheltuieli suplimentare.

Acesteaau devenit, în timp,un partener solid pentru sistemul public de sănătate, suplinind nevoia de servicii medicale, mai ales pe zona de laborator şi analize medicale, precum şi pe segmenul imagisticii (CT, RMN).La o paritate de 25% între valoarea decontărilor CNAS, comparativ cu preţul serviciilor medicale în sistemul privat de sănătate, sistemul privat elimină, prin abonamentele corporate, o presiune de 107 milioane euro de pe bugetul naţional de sănătate. 

În ultimii ani au avut loc, totodată, campanii de prevenire desfăşurate în rândul pacienţilor clinicilor private, în special în rândul populaţiei tinere, active, care deţine abonamente medicale la aceste clinici, stimulând astfel accesul la servicii medicale şi conştientizarea importanţei prevenirii în sănătate.


 

Prin abonamentele medicale, se reduce presiunea financiarăşi operaţională din sistemul public de sănătate. În prezent, spitalele din sistemul public asigură tratarea celor mai multe afecţiuni, chiar şi a celor de o complexitate micăşi medie care ar putea fi gestionate în regim ambulator, în cadrul policlinicilor. Abonamentul medical este strâns legat de extinderea accesului la servicii medicale private, ceea ce înseamna că pacienţii pot beneficia în privat de o serie de servicii medicale incluse în abonament, printre care diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor de o complexitate micăşi medie. Tot în sistemul privat, aceştia au acces necondiţionat la servicii de prevenire şi la informare medicală continuă.

Odată cu dezvoltarea abonamentelor, reţelele private de sănătate speră că, în timp, vor fi puseîn practică recomandările Comisiei Europene, privind creşterea investiţiilor în zona de profilaxie şi educaţie medicală. Aceste investiţii vor avea un impact direct în decongestionarea spitalelor publice, în reducerea numărului de afecţiuni cronice – prin depistarea lor timpurie sau chiar prin prevenirea lor -şi, în ansamblu, în creşterea speranţei de viaţă a românilor.

Un alt beneficiu al utilizării abonamentelor este faptul că, odată cu introducerea deductibilităţii fiscale, angajatorii sunt încurajaţi să ofere angajaţilor un beneficiu cu impact direct asupra sănătăţii lor, ceea ce va duce la o eficienţăşi o productivitate sporite, dar, cel mai important, va asigura, pe termen mediu şi lung, o calitate mai bună a vieţii şi creşterea nivelului de sănătate a populaţiei.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

DiverseO zi ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

UncategorizedO zi ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse3 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul