Actualitate
În sfârșit! Va fi construită o autostradă așteptată de mulți români: Când se va întâmpla / Comisarul de Prahova

Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), centura Bacău va avea o lungime de 30,8 kilometri, din care 16,269 kilometri vor fi construiţi la profil de autostradă.
“Asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL va proiecta şi va construi această Variantă Ocolitoare în termen de 36 luni, din care 6 luni sunt alocate proiectării şi 30 luni execuţiei lucrărilor. Antreprenorul va oferi de asemenea o garanţie a lucrărilor de 7 ani”, se arată în comunicatul CNAIR.
Contractul a fost semnat sâmbătă, la Bacău, de Directorul General al CNAIR, Narcis Neaga, şi de reprezentanţii antreprenorului, în prezenţa ministrului Transporturilor, Lucian Şova.
Varianta de ocolire a Municipiului Bacău va traversa lunca dintre râurile Siret şi Bistriţa, tranzitând zonele administrativ teritoriale ale localităţilor Luizi, Călugăra, Sărata, Nicolae Bălcescu, Letea Veche, Săuceşti, Iteşti şi Hemeiuş.
Pe traseu vor fi construite 12 poduri şi pasaje precum şi un nod rutier, la intersecţia cu DN 2F, care va asigura atât accesul spre şi dinspre autostradă cât şi legătura cu Centrul Municipiului Bacău.
“Prin construcţia acestei Variante de Ocolire se doreşte în special devierea traficului greu în afara zonei urbane, cea ce va duce la fluidizarea traficului din zonă, reducerea degradării arterelor existente în municipiu, reducerea semnificativă a poluării şi creşterea gradului de siguranţă rutieră”, precizează compania de drumuri, conform money.ro.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



