Connect with us

Actualitate

Ce sume colosale primesc Dăncilă, Dragnea și Klaus Iohannis / Comisarul de Prahova

Publicat

pe

Lefurile demnitarilor s-au mărit din această lună cu aproape 10 procente, ceea ce în unele cazuri echivalează cu un salariu minim pe economie în plus, pe lângă ce aveau până acum, arată ştirileprotv.ro. În consecinţă, şefii Parlamentului, premierul şi preşedintele ţării vor câştiga peste 5.000 de euro lunar. Norocoşi sunt şi parlamentarii, care au câştiguri de trei ori mai mari faţă de acum doi ani.

Deputaţii şi senatorii sunt tot mai fericiţi, când vine vorba de bani. Dacă în iunie 2017, înainte ca legea gândită de ministrul Olguţa Vasilescu să intre în vigoare, un parlamentar fără funcţii câştiga, în medie, 7.000 de lei brut pe lună, de acum va primi aproape 19.000 de lei pe lună.

Mai mulţi bani în buzunare vor avea şi Liviu Dragnea ori Călin Popescu, dar şi premierul Viorica Dăncilă sau Patriarhul Daniel. Aceştia vor avea, de luna aceasta, aproape 24.000 de lei. Avocatul Poporului va primi o leafă de aproape 22.000 de lei pe lună, la fel ca un ministru, cu aproape 2.000 de lei mai mult decât în decembrie.

Preşedintele României rămâne cel mai bine plătit demnitar. Dacă luna trecută Klaus Iohannis avea un salariu de 22.800 de lei, din ianuarie va primi aproape 25.000. Explicaţia este că veniturile demnitarilor se calculează în funcţie de coeficientul din legea salarizării, înmulţit cu salariul minim pe economie care, luna aceasta, a crescut la 2.080 de lei. Liviu Dragnea: “Legea salarizării unitare face ordine într-un sistem în care a dominat haosul, bunul plac şi discriminarea. La muncă egală, salarii egale.” Şi în timp ce primele şi sporurile bugetarilor au fost îngheţate pentru anul în curs la nivelul anului 2017, aleşii au rămas cu beneficiile. De exemplu, pensiile speciale ale parlamentarilor cresc şi ele odată cu majorarea salariilor, iar pentru un mandat în Parlament, aceştia vor lua în jur de 5.000 de lei. Cristian Seilder, USR: ”Aţi promis echitate şi justiţie socială, dar nu v-aţi atins de pensiile speciale. Ba mai mult, le-aţi înmulţit. Aţi dat pensii speciale Avocatului Poporului, Autorităţii Electorale Permanente, Consiliului Concurenţei şi dacă v-ar fi permis CCR, chiar şi aleşilor locali. Drept urmare, bugetul Parlamentului a crescut pentru 2019, asta deşi bugetul de stat nu a fost încă adoptat.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized21 de ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized22 de ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized23 de ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized2 zile ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse3 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized4 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized4 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse5 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate6 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized6 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized6 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized6 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized7 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic7 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

UncategorizedO săptămână ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

UncategorizedO săptămână ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul