Actualitate
Veste șocantă pentru Simona Halep! Cu cine colaborează Darren Cahill după despărțirea de jucătoarea româncă / Comisarul de Prahova

Thanasi Kokkinakis, în vârstă de 22 de ani colaborează cu Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep. Potrivit Digisport, nu ar fi vorba de o relaţie propriu-zisă antrenor-jucător, ci de una în care tânărul jucător încearcă să se întărească din punct de vedere mental. Cahill, unul dintre cei mai respectaţi antrenori din circuit, a întrerupt colaborarea cu Simona Halep, la finalul anului trecut. Explicaţia oficială a tehnicianului de la Antipozi a fost că are nevoie de un „an sabatic”, pentru a sta alături de familie. Totuşi, tenisul este viaţa lui Darren, iar acesta nu poate sta departe de fenomen. Începutul lui 2019 în găseşte pe tehnician în anturajul lui Kokkinakis. Cahill s-a transformat într-un adevărat mentor pentru jucătorul australian, după cum acesta a şi recunoscut. „Darren este un băiat foarte bun de la care am primit nişte sfaturi şi nişte idei pe care o să le pun în aplicare. Nu ma antrenează, dar îmi dă sfaturi şi este mentorul meu”, a afirmat Kokkinakis pentru ESPN.
Extrem de talentat, Kokkinakis a avut mari probleme cu accidentările, astfel că a întârziat să explodeze. Asta deşi cei mai mulţi dintre specialişti au anticipat că acesta va fi o prezenţă constantă în TOP 10 ATP. La fel ca şi Kyrgios, Thanasi are mari probleme de concentrare, talentul său nefiind dublat încă de un psihic puternic. Exact la acest aspect încearcă să lucreze Cahill, să îl facă să conştientizeze că are forţa să se lupte cu oricine din circuit. În paralel trebuie să îl determine să înţeleagă că va putea fi un jucător mare doar dacă îşi canalizează întreaga energie spre sportul alb, fiind dispus să se sacrifice pentru performanţă.
146 este locul ocupat în prezent de Kokkinakis. El a câştigat deja în cariera sa 1,2 milioane de dolari.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



