Actualitate
Olguţa Vasilescu, atac dur la Iohannis. Ce i-a răspuns acesta după ce preşedintele a motivat respingerea sa. Nu renunță! / Comisarul de Prahova

„Nu există niciun motiv de nelegalitate sau de incompatibilitate. Să nu uităm că am fost ministru, sunt deputat ales în Parlamentul României şi s-ar fi constatat până acum dacă ar fi fost o stare de nelegalitate sau de incompatibilitate. Sunt cetăţean român cu domiciliul în România, aşa cum cere legea, de asemenea nu am niciun fel de condamnare penală, după cum se ştie. El acum cere o dovadă a acestor lucruri, nu înţeleg ce dovadă. (…) Au mai fost şase miniştri numiţi acum câteva zile de către preşedintele Klaus Iohannis pentru care nu a cerut un fel de confirmare suplimentară. Dacă doreşte domnul Iohannis atât de mult, o să îi trimit o copie după cartea mea de identitate”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, la Antena 3.
„Nu am niciun fel de altă calitate, în afară de cea de deputat. După cum ştiţi, calitatea de mebru al Guvernuui este compatibilă cu cea de senator sau deputat (…) Dumnealui a spus foarte clar atunci când a ieşit să spună că ne respinge pe mine şi pe domnul Mircea Drăghici. Dânsul candidează la funcţie de preşedinte anul acesta şi vedem că orice demers pe care îl face preşedintele în aceaată perioadă cât a mai rămas până la alegerile prezidenţiale, toate activităţile lui trebuie să le vedem din această perspectivă. Există un blocaj instituţional la această oră. Aceasta este situaţia în care ne-a adus domnul preşedinte Iohannis”, a mai spus Olguţa Vasilescu.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Diverseacum 2 săptămâniTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum O săptămânăDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum O săptămânăAcer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil



