Actualitate
Anunț neașteptat al lui Ion Țiriac! Candidează la alegerile prezidențiale?! Ce plan a pus la cale / Comisarul de Prahova

„Sunt alte priorităţi iar, din păcate, politicienilor noştri le e frică pentru toate dosarele care apar peste noapte pentru unul, pentru altul pentru corupţie. După părerea mea, DNA-ul, ăştia de la Fisc cu corupţia, pe noi ne-au nenorocit. Ne-au pus o talangă de gât cu „Corupţie””, a spus Ion Țiriac la Antena 3, care a precizat şi faptul că vrea să afle de ce procurorii l-au interceptat pentru o bună perioadă de timp. Această informaţie a aflat-o chiar de la Antena 3.
Jurnalista Sandra Stoicescu l-a întrebat şi dacă se gândeşte să candideze la alegerile prezidenţiale din acest an. Miliardarul a spus că la vârsta lui nu se mai pune problema de aşa ceva, dar că dacă ar da timpul înapoi cu 30 de ani s-ar gândi serios la acest lucru. Moderatoarea a sugerat şi faptul că Ion Țiriac ar fi putut intra în atenţia DNA tocmai pentru că ar fi un cadidat de temut pentru Cotroceni, ceea ce l-a pus pe gânduri pe Icel mai bogat român, care a ţinut totuşi să sublinieze că nu are de gând să se înscrie în cursa pentru prezidenţiale.
Pentru viitor, Ion Țiriac se gândeşte să-şi consolideze afacerile, dar este supărat pe statul român, care periodic i-a pus piedici pentru a reuşi să dezvolte ceva pentru comunitate.
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 7 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



