Actualitate
Dezvăluiri dure după apariția OUG în Monitorul Oficial: Blocajele deja au apărut! / Comisarul de Prahova

Acesta afirmă că blocajele în justiţie deja au apărut şi mai deggrabă moţiunea de cenzură este singura metodă democratică de înlăturare de la putere, nu ieşitul în stradă.
„Deja blocajele au apărut. Luni, de exemplu, la Înalta Curte s-au amânat cauzele pentru că nu se ştia cine intră în instanţă, cine reprezintă Parchetul, aşa că au făcut cerere la completul de dezlegare a problemelor de drept ca să le spuna ei. Plus ca mai este si povestea aceasta ca nu mai pot fi numiti sefi interimari la Parchete. Si asta nu e gluma, pentru ca la Parchet seful ierarhic semneaza actele”, a spus Zegrean, pentru Ziare.com.
Acesta spune că trebue să existe stabilitate în justiţie.
Zegrean a fost întrebat totodată care i se pare cel mai grav lucru legat de această nouă OUG pe Justiţie.
„Din 2003, de când s-a modificat Constituţia, tot am sperat cu toţii că se va renunţa la ordonantele de urgenta sau macar nu se va mai abuza de ele. Dar asta nu s-a intamplat. S-a ajuns sa se dea chiar si 200, 280 de ordonante intr-un an! Ar insemna ca Romania este mereu intr-un dezastru, un cutremur, o inundatie, pentru ca doar atunci dai ordonanta de urgenta. Ordonanta de urgenta se da in domenii care sunt nereglementate si care necesita o reglementare urgenta. Or, in domeniul organizarii judecatoresti avem recent trei legi modificate si remodificate. Culmea, acum este a treia remodificare! Nimic nu justifica adoptarea acestor modificari prin ordonanta de urgenta. Poate doar spaima ca, daca le pun in dezbatere publica, vor fi cumva oprite”, a adăugat el.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



