Actualitate
Dezvăluire explozivă despre Kovesi. Numele fostei șefe a DNA apare într-un raport secret britanic. Victor Ponta, direct vizat / Comisarul de Prahova

Mihai Gâdea a prezentat, joi, la „Sinteza zilei”, un nou document-bombă.
„Vorbim despre dosarul de extrădare în cazul lui Alexander Adamescu din Londra. A fost angajată o echipă formată din foşti ofiţeri ai MI6. Sir John Scarlett, fostul şef al MI6, este de altfel unul dintre semnatarii acestui raport. Aceştia spun că au avut discuţii în România cu martori şi inclusiv cu procurori,, au verificat anumite dosare. Au avut discuţii şi cu oameni politici din ţara noastră pentru a avea o imagine completă despre România.
În acest raport sunt nişte lucruri foarte grave pentru că britanicii spun că există mai multe surse care susţin că Victor Ponta ar fi comandat condamnarea lui Dan Adamescu, dar şi arestarea lui Alexander Adamescu”, a spus Berta Popescu, senior editor Antena 3.
Firma britanică dezvăluie că a obţinut informaţii de la o serie de surse confidenţiale cu poziţii importante în România, cu privire la probleme sensibiile, inclusiv negocieri diplomatice.
În raport se vorbeşte despre mai multe întâlniri care ar fi avut loc în decembrie 2013 pe siguranţă naţională la care ar fi participat Petre Tobă, la momentul acela şeful Poliţiei Române, Laura Codruţa Kovesi şi premierul Victor Ponta, pentru a se pune la punct detalii legate de dosarul care îl viza pe Dan Adamescu.
-
Actualitateacum 2 săptămâniCompania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
-
Actualitateacum 2 săptămâniTextura care arată bine azi poate ceda repede: alginatul de sodiu în formule sensibile după prima săptămână
-
Uncategorizedacum O săptămână
• Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact: purificare puternică, acum în format compact și ultra-silențios
-
Actualitateacum 2 săptămâniGlafuri PVC de interior pentru ferestre mici – Cum le facem să pară mai mari
-
Uncategorizedacum O săptămânăProiectele complexe de software, AI și data duc RebelDot pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVlad Buzoianu intră pe piața spălătoriilor auto și lansează Washzilla, proiect care pornește la Cluj după o investiție de 500.000 de euro
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCursuri de înot pentru adulți: ghid complet pentru începători și avansați
-
Uncategorizedacum O săptămânăDyson lansează Dyson HushJet™ Mini Cool: ventilatorul portabil care combină fluxul de aer puternic cu designul elegant



