Connect with us

Actualitate

Ce trebuie să știi despre sărbătoarea Mărțișorului. Ce trebuie să facă fetele în această zi / Comisarul de Prahova

Publicat

pe

De mărţişor sunt legate şi două interesante legende: una din acestea spune că un zmeu a răpit soarele pentru trei anotimpuri, până iarna, când un viteaz l-a înfruntat pe zmeu şi a redat astrul cerului şi oamenilor. În luptă el a fost însă rănit, iar sângele s-a scurs pe zăpadă, în acel loc crescând ghiocei, care au devenit astfel vestitorii primăverii.

A doua legendă arată că Primăvara se plimba într-o poiană, când a observat un ghiocel răsărit, pe care a vrut să îl ajute să crească, îndepărtând zăpada din jurul lui. Iarna a devenit mânioasă şi a trimis un frig teribil peste ghiocel care a îngheţat,  Primăvara a dorit să îi ţină de cald cu mâinile şi s-a rănit la un deget, iar sângele i-a curs peste ghiocel, readucându-l la viaţă. Potrivit legendei, astfel, Primăvara a învins Iarna.

Nu se cunoaşte exact când a apărut tradiţia mărţişorului, dar se estimează că ea este veche de mii de ani.

La origini, obiceiul mărţişorului era legat de reînnoirea naturii cu ocazia venirii primăverii, fiind larg răspândit ulterior în spaţiul balcanic. În timp tradiţia de mărţişor a primit şi alte conotaţii, legate de optimism şi credinţă.

Cert este că sărbătoarea mărţişorului a apărut în zona cuprinsă între regiunile istorice Maramureş şi Bucovina de nord, până la graniţa Bulgariei cu Grecia.

Forma mărţişorului e evoluat în timp, dacă la origini era simbolizat printr-o monedă – de aur sau argint – la care se ataşa o sfoară împletită din fire albe şi roşii sau albe şi negre, mai târziu a apărut sub forma unor mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu înşirate pe o aţă, pentru ca în vremurile noastre el să fie reprezentat de mărgelele colorate, ceramică ori flori.

Dovezi ale obiceiurilor de acum circa 8000 de ani au fost descoperite în situl arheologic de la Schela Cladovei din judeţul Mehedinţi, unde au fost găsite coliere de care erau agăţate mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu.

Se aminteşte că dacii purtau la gât mărţişoarele, confecţionate din pietricele albe şi roşii, roşul simbolizând sângele, soarele şi viaţa, adică femeia, iar albul reprezenta claritatea apelor şi reprezenta înţelepciunea bărbatului, şnurul fiind o îmbinare a celor două culori, care simboliza armonia celor doi.

 

În vremea dacilor, mărţişoarele erau considerate amulete cu puteri de protecţie solară, ce aduc frumuseţe şi fertilitate, erau purtate până când înfloreau copacii şi apoi erau agăţate de crengile acestora.

Aşadar tot mărţişor este numit şi şnurul bicolor, alb-roşu, de care se agaţă diferitele figurine, simbolizând şi lupta contrastelor – noaptea cu ziua, viaţa cu moartea, boala cu sănătatea, iarna cu vara.

La origini, mărţişorul era purtat de persoanele sensibile – copii sau fetele tinere, pentru a atrage norocul şi fericirea.

Adolescentele, spre exemplu, primeau un astfel de talisman şi îl purtau timp de 12 zile, după care îl prindeau de păr până la apariţia primilor cocori sau berze, moment în care şnurul era atârnat de un copac, iar cu moneda se cumpăra caş – pentru ca fecioarele să se bucure de un ten alb – şi vin roşu – pentru a avea obrajii mereu rumeni.

În ţara noastră există tradiţii diferite legate mărţişor, în funcţie de regiuni.

Spre exemplu, în Ardeal, mărţişoarele sunt agăţate la uşi, ferestre, sau chiar coarnele animalelor domestice, porivit credinţei că astfel sunt alungate duhurile rele.

În zona Oradei există credinţa că oamenii devin mai sănătoşi şi mai frumoşi dacă se spală cu apă proaspătă de ploaie în această zi.

Dobrogenii obişnuiesc să poarte mărţişoarele până la sosirea cocorilor, apoi le aruncă în aer, pentru ca astfel să primească o fericire „înaripată”, iar în Banat există obiceiul ca fetele să se spele cu zăpadă, sau cu apa de pe frunzele fragilor, pentru a fi iubite şi pentru măritiş.

În zona Moldovei, ca şi dincolo de Prut, există obiceiul ca mărţişoarele să fie oferite de fete băieţilor, de 1 martie, pentru ca pe 8 martie băieţii să fie cei care oferă mărţişoare.

Împreună cu mărţişorul există tradiţia de a se oferi şi buchete de flori timpurii de primăvară, de obicei ghiocei.

Tot în ziua de 1 martie există la noi şi tradiţia „babelor”: fiecare persoană de sex feminin îşi alege o zi între 1 şi 9 martie, corespunzătoare legendei babei Dochia care a urcat timp de 9 zile şi 9 nopţi cu oile pe munte, fiind îmbrăcată cu 9 cojoace, finalul legendei povestind despre faptul că Dochia moare îngheţată, împreună cu turma ei, din cauza unui ger năprasnic. Conform tradiţiei, aşa cum este vremea în ziua în care este aleasă baba, astfel vor fi şi doamnele şi domnişoarele: liniştite şi frumoase, sau supărate şi urâte.

 

Nu în ultimul rând, să spunem că la finalul acestui ciclu, pe 9 martie, În zi de sărbătoare a Sfinţilor 40 de mucenici din Sevastia, zi denumită popular numită Moşi, Mucenici, 40 de Sfinţi, există în unele zone ale ţării tradiţia de a bea 40 de pahare de vin.

1 martie este vremea bucuriei, sărbătoarea primăverii în zona noastră geografică şi fiecare ţară aşteaptă acest moment în conformitate cu propriile tradiţii. La români şi în Republica Moldova există mărţişorul, la bulgari Martenitsa – şnururi sau ciucuri împletiţi, alb-roşii, care simbolizează iubire, sănătate şi fertilitate, în Albania există lidhka – însă aici simbolul este purtat doar de copii – la fel ca în Macedonia – şi doar după 14 martie, până la apariţia primelor rândunele, apoi este agăţat de un copac pentru a alunga sipirtele rele.

Dacă în România, amuletele se dăruiesc femeilor, în Moldova, aşa cum aminteam, primesc cadouri şi bărbaţii, iar în Bulgaria până şi animalele au un şnur alb-roşu.

Semnificaţia comună a albului este puterea masculină, longevitatea, în timp ce roşul reprezintă spiritul feminin, fertilitatea.

La vecinii bulgari există o sărbătoare foarte asemănătoare mărţişorului de la noi – Martenitsa, denumire care provine de la „Baba Marta”, – o fiinţă bătrână şi capricioasă – asemănătoare Babei Dochia – , pentru unii o fiinţă plină de energie care pare că priveşte întotdeauna cu invidie la fraţii ei, în timp ce soarele răsare numai când ea zâmbeşte, pentru alţii o bătrână neputincioasă, aceasta având mereu la ea un drug de fier în care se sprijină.

La sfârşitul lunii februarie, bulgarii obişnuiesc să facă curăţenie generală în gospodării, deoarece se spune că Baba Marta nu vizitează decât casele îngrijite.

 

O legendă spune că tradiţia purtării unei martenitsa a fost inspirată de primul han bulgar, Asparuh, care a trimis o sfoară albă soţiei sale pentru a-i arăta că a supravieţuit unei bătălii.

Conform tradiţiilor lor, Marta trebuie înduplecată prin purtarea acestui şnur, aproape de guler sau în jurul încheieturii mâinii până când purtătorul vede o barză sau un copac înmugurit, semn al venirii primăverii. Atunci Martenitsa trebuie agăţat de o ramură a copacului, trasferându-i astfel sănătatea şi norocul.

Alţi bulgari obişnuiesc să pună Martenitsa sub o piatră şi în funcţie de creatura care este în apropierea pietrei a doua zi se evaluează starea prezumată a persoanei pentru perioada următoare: o larvă sau un vierme semnifică sănătate şi succes, o furnică înseamnă succes doar cu multă muncă, iar un păianjen înseamnă necazuri.

Se mai spune că dacă nu porţi mărţişor, Baba Marta va aduce spiritele rele în casa ta.

Dar Martenitsa nu semnifică doar un şnur alb-roşu, ci şi două păpuşi mici, confecţionate din fire de lână: Pizho – masculină, de culoare albă, semnificând longevitate, putere, puritate şi fericire – şi Penda – cea feminină, de culoare roşie, simbolizând sănătate, concepţie şi fertilitate.

În anumite regiuni din Bulgaria mărţişoarele sunt purtate în funcţie de statutul social, şi sunt primite, spre deosebire de obiceiul de la noi, atât de bărbaţi cât şi de femei. Astfel, fetele nemăritate vor purta mărţişorul în partea stângă a rochiei, în vreme ce fetele bătrâne îl vor purta pe degetul mic al mâinii stângi, iar bărbaţii căsătoriţi poartă „martenitsa” la şoseta dreaptă.

Deşi există tradiţii şi obiceiuri diferite de la zonă la zonă, martenitsa bulgărească semnifică universal un talisman contra spiritelor rele ale lumii, o urare de sănătate şi un semn de apreciere.

 

Cel mai lung mărţişor din lume este lung de aproape 17 kilometri, şi a fost realizat de locuitorii din Vidin, Bulgaria, acest record fiind omologat ca atare de Cartea Recordurilor în anul 2015. În martie 2016 acesta a fost adus la Buzău şi a putut fi admirat, după ce a fost purtat de un alai de volutari prin tot oraşul şi a atras admiraţia trecătorilor. Era doar unul dintre elementele unui demers comun al României, Bulgariei şi Macedoniei, care încearcă să introducă tradiţia mărţişorului în patrimoniul cultural mondial al UNESCO.

Cel mai vechi mărţişor din România datează, se pare, din anul 1879 şi are forma unei inimi din argint, iar un altul, realizat în anul 1898, are forma unei rândunele aflate în zbor, ambele aflându-se în posesia unui colecţionar din Bucureşti.

În unele zone din ţară predomină superstiţia conform căreia Baba Dochia va trimite gerul înapoi dacă de 1 martie au loc diferite activităţi gospodăreşti, tocmai din acest motiv femeile nu spală şi nu dau cu mătura, ci pregătesc doar bucatele pentru masă.

Înţelepciunea populară mai arată că purtătoarele mărţişoarelor sunt ferite să fie arse de soare pe timpul verii, vor fi sănătoase şi frumoase ca florile primăverii, vor fi plăcute şi drăgăstoase, bogate şi norocoase, ferite de boli şi deochi.RADOR

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized11 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized12 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized13 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized5 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized6 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

UncategorizedO săptămână ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul