Săptămâna trecută, un extremist de dreapta a ucis peste 50 de persoane – inclusiv un copil de trei ani – în două moschei din orașul Christchurch din Noua Zeelandă. Nici ideologia „supremația albă”, nici atacurile teroriste cu motivație rasistă realizate în numele acesteia nu sunt fenomene noi. Totuși, reacția față de terorismul de extremă dreapta rămâne cu totul insuficientă.
După masacrul din Noua Zeelandă, Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a respins ideea unei amenințări din partea naționalismului alb și a apreciat că este vorba de „un grup mic de oameni” care au „o problemă foarte serioasă”. Această atitudine se încadrează într-o tendință mai generală, în care atacurile unor autori cu origini musulmane sunt clasificate imediat ca „acte de terorism” și abordate într-un mod sistematic, cu resurse corespunzătoare, în timp ce atacurile violente comise în numele altor ideologii sunt considerate „incidente izolate”.
Dar nu-i nimic izolat în cazul acestor incidente. Conform Indexului Global al Terorismului din 2018, numărul deceselor provocate de atacurile teroriste asociate cu grupurile sau indivizii de extremă dreapta au crescut constant din 2014. În Stale Unite, extremiștii de dreapta au realizat mult mai multe atacuri decât islamiștii.
Atacul de la Christchurch a fost direct inspirat de atacul terorist de extremă dreapta din Norvegia din 2011, în care eu am fost unul dintre puținii supraviețuitori. Teroristul de la Christchurch, Brenton Tarrant, pretinde că a primit binecuvântarea lui Anders Breivik, autorul atacului din Norvegia, care a ucis 77 de persoane.
Breivik nu este singurul model al lui Tarrant din zona „supremației albe”. În „manifestul”său incoerent, lansat chiar înaintea atacului, Tarrant menționează și alți extremiști de dreapta – cum ar fi Dylann Roof, care a ucis nouă afro-americani într-o biserică din Charleston, Carolina de Sud, în 2015. Toate acestea contrazic teza că masacrele precum cel de la Christchurch reprezintă cazuri de indivizi tulburați – „lupi singuratici” bolnavi mintal – care comit atacuri singulare. Aceste atacuri fac parte în mod clar dintr-un tipar mai larg care necesită un răspuns echivalent cu cel care există în cazul altor acțiuni împotriva terorismului.
Un astfel de răspuns trebuie, înainte de toate, să recunoască existența unei legături între reapariția naționalismul de extremă dreapta și rasismul ocazional sau propaganda politică care s-au strecurat din nou în discursurile publice din multe țări. Eu și colegii mei de la Extremely Together, o inițiativă de implicare a tinerilor anti-extremism convocată de Fundația Kofi Annan, urmărim această tendință cu îngrijorare tot mai mare. Mulți dintre noi am aflat pe propria piele cum este să treci printr-un atac terorist.
Știm de asemenea că, atunci când Trump avertizează că imigranții vor „infesta” SUA, el alimentează ideea că unii oameni sunt sub-umani. Această idee, preluată și de alți lideri, precum Președintele brazilian Jair Bolsonaro, are consecințe în lumea reală, inclusiv prin încurajarea extremiștilor. Nu e de mirare că Tarrant l-a elogiat pe Trump în manifestul său ca pe „un simbol al unei identității albe renăscute și a unui scop comun”.
Răspunsul la această amenințare teroristă care se intensifică trebuie să reflecte totodată faptul că, asemenea extremismului islamist, adepții „supremației albe” se organizează dincolo de granițe și devin tot mai conectați și mai dornici să-și amplifice mesajele unul altuia. Pentru contracararea acestei tendințe, guvernele și organizațiile societății civile trebuie să acționeze pentru îmbunătățirea coordonării și a schimbului de informații, așa cum se întâmplă ca răspuns la terorismul islamist.
Presa are și ea un rol important. Pentru a maximiza controlul asupra mesajului său de ură și a difuzării acestuia, Tarrant a transmis atacul live pe Facebook. Iar multe organizații media au publicat fragmente din înregistrare pe propriile platforme, răspândind mesajul violent al autorului de dragul click-urilor.
În loc să se comporte ca amplificatoare și complici ai terorii, instituțiile de presă trebuie să relateze faptele și să evite să răspândească propaganda teroristă. E nevoie de o dezbatere care să ajute jurnaliștii să găsească echilibrul și să furnizeze relatări independente complete fără să devină instrumente ale teroriștilor.
Firește, o parte din responsabilitate aparține rețelelor de socializare precum Facebook. Tehnologiile digitale oferă astăzi un canal instantaneu cu impact uriaș prin care teroriștii pot atinge o audiență globală, adesea în timp real. Facebook și ceilalți trebuie să-și asume responsabilitatea și să găsească mijloacele de a preveni utilizarea platformelor digitale în acest fel.
Chiar și cu ascensiunea extremismului de dreapta, majoritatea cetățenilor lumii consideră că lucrurile care ne unesc sunt mai multe decât cele care ne despart. Pentru a răspunde eficient sărăciei, schimbărilor climatice, epidemiilor și celorlalte provocări este nevoie de cooperare nu doar peste granițele teritoriale ci și peste cele rasiale, etnice sau religioase. Pentru mine și pentru colegii mei de la Extremely Together, imperativul este cât se poate de clar. Trebuie să fim solidari, în opoziție cu toate formele de extremism, să ne unim împotriva mesajelor de ură (inclusiv a celor lansate de liderii noștri politici) care încurajează teroriștii de orice fel.
Etichete:
terorism
,
Noua Zeelanda
,
atac terorist
