Connect with us

Actualitate

Fostul șef al Renault, Carlos Ghosn, a fost arestat din nou

Publicat

pe

Fostul şef al alianţei Renault-Nissan, Carlos Ghosn, a fost arestat din nou, joi, în Japonia, fiind suspectat că a încercat să se îmbogăţească pe cheltuiala Nissan, într-o întorsătură de situaţie despre care presa crede că are legătură cu plăţi făcute unui dealer din Oman, transmite Reuters, preluată de News.ro.

Carlos Ghosn shutterstock_221275081

Carlos Ghosn, fostul director Renault-Nissan, a fost arestat din nou în Japonia Foto: GettyImages

Arestarea,  pe care experţii juridici o consideră extrem de neobişnuită pentru o persoană eliberată pe cauţiune, marchează un nou moment dramatic pentru Ghosn. Procurorii din Tokyo au spus că Ghosn a provocat Nissan Motor pierderi de 5 milioane de dolari pe parcursul a doi ani şi jumătate, până în iulie 2018, prin încălcarea obligaţiilor sale legale faţă de companie, obiectivul fiind câştigul său personal. Agenţia de presă Kyodo a relatat că pierderile sunt legate de transferul de fonuri către dealerul din Oman, în contul unei companii deţinute de Ghosn. Agenţia nu a menţionat sursele.

„Arestarea mea în această dimineaţă este scandaloasă şi arbitrară. Este o nouă încercare a unor persoane din Nissan de a mă aduce la tăcere prin inducerea în eroare a procurorilor. De ce m-ar aresta, decât pentru a mă distruge? Nu mă vor distruge! Nu sunt vinovat de acuzaţiile fără temei aduse împotriva mea”, a afirmat Ghosn într-o declaraţie trimisă pe email de un purtător de cuvânt din Statele Unite.

Mai mulți procurori au descins la reşedinţa lui Ghosn, joi dimineaţa, şi i-au cerut să răspundă la întrebări. O dubă argintie despre care se crede că l-a transportat pe Ghosn a părăsit ulterior reşedinţa. Reprezentanţii procuraturii din Tokyo nu au fost disponibili pentru comentarii, iar Nissan a refuzat să comenteze deciziile justiţiei.

Arestarea a avut loc la o zi după ce Ghosn anunţase pe Twitter că va susţine o conferinţă de presă pe 11 aprilie, pentru „a spune adevărul” despre acuzaţiile caee i se aduc.

Citiți și:  Renault a semnalat procurorilor existenţa unor fluxuri financiare suspecte spre Oman în perioada Ghosn

Problemele cu justiția ale lui Carlos Ghosn

Carlos Ghosn a fost arestat prima oară la Tokyo în noiembrie, fiind acuzat de nereguli financiare şi abuz de încredere în formă agravantă, pentru neraportarea unor venituri de 82 de milioane de dolari şi transferarea temporară către Nissan a unor pierderi din tranzacţii, în timpul crizei financiare din 2008.

Ghosn fusese eliberat pe o cauţiune de 9 milioane de dolari pe  6 martie, el afirmând că este victima unui puci în Consiliul de administraţie al Nissan.

Citiți și:  Anchetatorii au dezvăluit ce a făcut Carlos Ghosn cu banii companiei Nissan

Potrivit legislaţiei japoneze, procurorii vor putea să îl reţină pe Ghosn timp de 22 de zile fără să îl pună  oficial sub acuzare. Noua arestare deschide posibilitatea ca Ghosn să fie interogat din nou fără prezenţa avocatului.

La sfârşitul anului trecut, Nissan a extins o investigaţie internă legată de posibile delicte financiare legate de afacerile din Orientul Mijlociu, India și alte regiuni. Nissan şi Renault au anunţat procuratura franceză că au descoperit plăţi suspecte către un partener al Renault-Nissan din Oman, efectuate în perioada în care Ghost era director general al companiilor.

Un purtător de cuvânt al lui Ghosn a declarat că plăţi în valoare de 32 de milioane de dolari, efectuate pe parcursul a nouă ani, au fost recompense pentru firma de Oman care a fost unul dintre cei mai buni dealeri ai Nissan. Aceste plăţi nu au fost coordonate de Ghosn, iar fondurile nu au fost folosite pentru plata unor datorii personale, a spus purtătorul de cuvânt.

Nissan a anunţat anterior că a constatat că filiala sa regională a făcut plăţi îndoielnice de peste 30 de milioane de dolari distribuitorului din Oman, Suhail Bahwan Automobiles (SBA).

Dovezile trimise procuraturii franceze arată că majoritatea banilor au fost transferaţi unei companii libaneze controlată de asociaţi ai lui Ghosn, potrivit surselor.

Board-ul Renault a luat măsuri pentru a anula pensia lui Ghosn în valoare de circa 770.000 de euro pe an.

 

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul