Uncategorized
AVI, asistentul vocal de la Allview, trece într-o nouă etapă de dezvoltare Comenzi complexe-răspunsuri eficiente
Allview anunță integrarea unui sistem de înțelegere avansată a comenzilor pentru AVI, unicul asistent vocal în limba română, prin implementarea de Natural Language Programming (NLP), bazându-se pe cuvintele-cheie pe care le găsește în context și pe ordinea acestora. AVI s-a născut în 2017, iar specialiștii Allview au lucrat permanent la îmbunătățirea aplicației, astfel încât asistentul vocal să fie un real sprijin pentru utilizator.
Dacă până acum, AVI returna rezultate doar la comenzi predefinite, la acest moment, asistentul vocal devine capabil să interpreteze corect mesaje complexe: “Aș vrea să ajung la planetariul de la Constanța”, “Ce comedie pot să văd astăzi la tv?”, “Câte grade sunt în Brașov?”, “Te rog, caută desene animate”.

Implementarea NLP-ului în cazul AVI a fost decisă în urma unei analize structurate pe cele mai comune utilizări ale asistentului vocal și pe nevoile utilizatorului legate de interacțiunea cu telefonul prin comandă vocală.
“Integrarea NLP-ului îmbogățește experiența utilizatorilor în raport cu asistentul vocal în limba română. Comenzile vocale se dovedesc extrem de utile în diferite circumstanțe: la volan, în birou sau acasă, pentru că micșorează timpul de căutare și efectuare a acțiunii dorite. De aceea, ne dorim ca AVI să fie capabilă să preia rapid și eficient o comandă și să ofere pe loc informația de care are nevoie utilizatorul”, a explicat Lucian Peticilă, managerul general al Allview.
În prezent, utilizatorii sunt din ce în ce mai deschiși la comunicarea vocală cu device-urile, așteptând ca asistenții vocali să le ofere informații dintre cele mai diverse, în intervale cât mai scurte de timp. Anul trecut, Allview a decis integrarea AVI Android Tv-uri, dar și pe LED TV-uri, prin chromecast. Introducerea NLP-ului în cazul AVI are ca rezultat îmbunătățirea înțelegerii comenzilor, în toate variantele în care asistentul vocal a fost implementat.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



