Connect with us

Actualitate

Când propune premierul Dăncilă noi miniștri în locul celor interimari

Publicat

pe








Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri la Nucet, judeţul Dâmboviţa, că aşteaptă din partea preşedintelui Klaus Iohannis motivarea pentru respingerea celor trei propuneri de miniştri pentru portofoliile de la Justiţie, Fonduri Europene şi pentru Românii de Pretutindeni, urmând ca apoi să decidă cu privire la trimiterea altor propuneri, relatează Agerpres.


„Majoritatea s-a văzut la vot. S-a văzut că există această majoritate. Nu din cauza majorităţii, mă gândesc cum acum preşedintele ne pune din ce în ce mai multe piedici, chiar dacă ar trece (…) remanierea, am putea să intrăm într-un blocaj, pentru că putem avea surpriza ca preşedintele să nu numească sau să conteste. Cel puţin, acum avem miniştri interimari şi putem funcţiona. Aşteptăm motivarea pentru respingerea celor trei propuneri”, a spus Viorica Dăncilă, întrebată fiind de jurnalişti dacă are emoţii în privinţa asigurării majorităţii coaliţiei în Parlament.

Viorica Dăncilă a precizat că nu va trimite alte propuneri până nu vede motivarea preşedintelui Klaus Iohannis.

„Preşedintele trebuie să ne dea motivarea respingerii, pentru că oportunitatea alegerii unor miniştri revine primului ministru. Primul ministru răspunde pentru funcţionarea Guvernului. Vreau să văd dacă sunt motive legate de legalitate, nu de oportunitate sau de pregătirea cuiva (…) Până nu văd motivarea, nu am cum să trimit alte propuneri”, a explicat premierul.

La 24 aprilie, președintele României Klaus Iohannis a semnat decretele de numire în funcție pentru miniștii interimari Ana Birchall (la Justiție), Eugen Teodorovici (la Fonduri Europene) și Radu Oprea (la Ministerul pentru Românii de pretudindeni), se arată într-un comunicat al Președinției. Cu o zi înainte, președintele anunțase că a respins propunerile din partea PSD pentru ministerele Justiției, Fondurilor europene și pentru Românii de pretutindeni. Persoanele propuse nu sunt pregătite și nu au ținuta necesară pentru a ocupa aceste posturi, a spus șeful statului. Era vorba despre Eugen Nicolicea, Oana Florea şi Tit Liviu Brăiloiu. 

Câteva mii de credincioşi au venit, vineri, la Mănăstirea Nucet, de lângă Târgovişte, pentru a lua apă sfinţită de la Izvorul Tămăduirii şi să asiste la slujba religioasă. Tot vineri s-a sărbătorit Ziua Localităţii Nucet. Printre oficialităţile prezente au fost premierul Viorica Dăncilă, miniştrii Eugen Teodorovici, Sorina Pintea, Ştefan Radu Oprea, parlamentari de Dâmboviţa, candidaţii PSD pentru europarlamentarea Rovana Plumb şi Gabriela Zoană, oficialităţi locale.

Citiți și: 

Viorica Dăncilă, supărată că nu a fost invitată la summitul de la Sibiu

Viorica Dăncilă: Pentru mine important acum nu este referendumul, importante sunt alegerile europarlamentare

Viorica Dăncilă a scăpat de ”umbra lui Dragnea” de la Guvern. Anca Alexandrescu nu mai este consilierul premierului

Etichete:

klaus iohannis
,
remaniere guvern
,
ministri interimari
,
viorica dancila
,
guvern noi ministri

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 zile ago

Michaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității

Michaelia Hotel este o cazare în Grecia situată în Petra, pe insula Lesbos, foarte aproape de mare și de zona...

Uncategorized2 săptămâni ago

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Uncategorized2 săptămâni ago

CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă

O companie cu un dosar de înlocuire judiciară pe masă este propusă să gestioneze una dintre cele mai sensibile proceduri...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026

Fotografie de Melike  B pe Pexels.com Te-ai întrebat vreodată unde ajung bijuteriile rafinate sau ceasurile de colecție după ce proprietarii...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

  București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026,...

Diverse2 săptămâni ago

Donații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice

În practica zilnică, o donație contestată în familie apare mai des decât ar admite majoritatea celor care semnează un act...

Diverse3 săptămâni ago

Ce impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români

Recenziile publicate de utilizatorii din România oferă, de regulă, o perspectivă mai utilă decât o simplă descriere a serviciului. În...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Diverse3 săptămâni ago

Repatriot Inspiră 2026 – generează încredere în România în perioada unei crize politice majore

Comunitatea Repatriot a reunit aseară, în București, antreprenori, lideri din business, parteneri și susținători ai proiectelor dedicate conectării românilor de...

Diverse3 săptămâni ago

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

Diverse3 săptămâni ago

Diferența dintre leasing financiar și leasing operațional pe înțelesul tuturor

Pentru foarte mulți oameni și chiar pentru multe firme, termenul „leasing” este folosit generic, fără să existe o înțelegere clară...

Actualitate3 săptămâni ago

Fenomenul din Prahova: Dominic Alexandru Pop, micul campion care a transformat disciplina de fier în eleganță pe ringul de dans

Povestea succesului nu are întotdeauna nevoie de decenii pentru a se scrie, iar exemplul lui Dominic Alexandru Pop este dovada...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni
Actualitate3 săptămâni ago

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni?

Primești un buchet de trandafiri de săpun, îl așezi pe noptieră sau pe masa din sufragerie, și prima săptămână e...

testul poligraf testul poligraf
Uncategorized3 săptămâni ago

Descoperă un nou „ceas fitness” cu HUAWEI WATCH FIT 5 Pro, aliatul tău perfect pentru un stil de viață activ

Dacă ești în căutarea unui smartwatch de înaltă calitate, care să îți susțină nevoile de fitness, sănătate și lifestyle, HUAWEI WATCH...

Diverse3 săptămâni ago

Iluminat pe șină în magazine de cosmetice: cum evidențiezi corect produsele

Într-un magazin de cosmetice, modul în care cade lumina pe produse influențează direct decizia de cumpărare. Texturile, culorile și ambalajele...

Pensiile Pensiile
Diverse4 săptămâni ago

Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?

Promisiunea privind indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 este imposibil de aplicat în actualele condiții economice și bugetare, avertizează...

Diverse4 săptămâni ago

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

Diverse4 săptămâni ago

Cannes înainte de covorul roșu: universul Oriflame Glam Studio

În fiecare an, luna mai transformă Cannes-ul într-un spectacol global al cinematografiei, stilului și expresiei de sine. Pe Croisette, între...

Uncategorized4 săptămâni ago

Dezmembrări Mercedes: piese originale pentru reparații corecte și costuri mai bune

Când ai nevoie de o piesă pentru un Mercedes, alegerea nu este întotdeauna simplă. Piesele noi pot avea prețuri ridicate,...

Top Stiri Comisarul