Connect with us

Uncategorized

Serviciile de inchirieri auto in piata din Romania

Publicat

pe

Inchirirerea unui autoturism se dovedeste a fi o varianta tot mai populara, care este luata in calcul de multi din diferite motive. In primul rand, este mai avantajos din punct de vedere financiar ca in anii precedenti, iar preturile au scazut considerabil. In al doilea rand, ai parte de libertatea de miscare necesara in toate contextele, fie ca vrei sa calatoresti in interes de serviciu, fie ca te pregatesti de vacanta. Mai mult, sa detii un autoturism se dovedeste a fi foarte costisitor intrucat exista multe taxe care trebuie achitate, iar intretinerea unei masini nu este deloc accesibila din punct de vedere financiar, in special in cazul celor premium. Astfel, Drive2U aduce o gama variata de autoturisme catre care sa te poti orienta oricand ai nevoie sa inchiriezi unul.

Mai simplu decat cu transportul in comun

In marile orase este dificil sa se ajunga dintr-un punct in altul prin intermediul mijloacelor de transport in comun, mai ales atunci cand trebuie schimbate intre ele. Astfel, intr-o calatorie poate fi o adevarata bataie de cap sa fii nevoit sa circuli cu bagajul dupa tine prin tramvaie, autobuze sau la metrou. Totodata, turistii pot fi oricand si tinta hotilor, acestia fiind foarte expusi, insa astfel de probleme pot fi evitate cu usurinta prin simpla apelare la serviciul de rent a car. Ajungi imediat oriunde iti doresti, indiferent de zona in care calatoresti.

Tipul de autoturism de care ai nevoie

De asemenea, la Drive2U te asteapta o gama variata de autoturisme din care sa alegi exact ceea ce ai nevoie. In cazul in care calatoresti in zone montane, cu siguranta, un SUV este o varianta foarte inspirata catre care sa te orientezi, pe cand pentru plimbarile din timpul verii in cele mai frumoase zone o masina decapotabila poate completa experienta deosebita de care te bucuri.

Nu ai grija propriei masini

Sa circuli prin zone straine cu propria masina poate fi un adevarat stres pentru orice proprietar. In plus, ar trebui sa te asiguri ca vei achizitiona toate vinietele necesare, iar cartea verde a masinii trebuie sa iti permita accesul in orice tara straina pe care doresti sa o vizitezi. In schimb, prin inchirerea unui autoturism scapi din start de grija propriei masini, astfel ca te vei bucura de mai multa liniste, dar si de confort.

Intretinerea nu este responsabilitatea ta

Orice proprietar de masina stie cat de costisitoare se poate dovedi intretinerea unui autoturism, fara a mai aminti de toate impozitele, taxele si asigurarile necesare. Reviziile trebuie efectuate anual, iar pretul acestora creste odata cu valoarea masinii, pe cand atunci cand o inchiriezi scapi din start de aceste responsabilitati suplimentare.

Placerea de a conduce

Atunci cand conduci o masina care iti place si care dispune de toate functiile moderne, cu siguranta, vei redescoperi placerea de a conduce. Poti oricand sa alegi un autoturism echipat cu cutie de viteze automata care aduce mai mult confort, in special in marile orase unde traficul poate fi o adevarata problema.

Costurile nu sunt mari

Sa inchiriezi o masina de la Drive2U este foarte accesibil, tarifele fiind foarte bune si acestea oricum se pot imparti la numarul de calatori, ceea ce presupune ca per total vei ajunge sa platesti mult mai putin decat te-ai fi asteptat.

Pentru orice calatorie

Nu conteaza daca te pregatesti de o calatorie in interes de serviciu, fie de o vacanta, poti incepe prin a-ti inchiria o masina de la Drive2U pentru a te bucura din start de mai mult confort si mai putine griji. Alege masina care iti convine, alcatuieste imediat itinerariul potrivit si, cu siguranta, vei avea parte de o experienta placuta.

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized19 ore ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate4 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized5 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized6 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized6 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized2 săptămâni ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Uncategorized2 săptămâni ago

Xiaomi lansează în China seria REDMI Note 17, creată să reziste ani de zile, cu REDMI Titan Quality

București, 27 august 2026 − Xiaomi a prezentat în China seria REDMI Note 17, cea mai nouă generație a celei mai bine...

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat
Business::Marketing2 săptămâni ago

Cât câștigă, de fapt, un copywriter freelancer față de unul angajat?

Discuția asta apare de fiecare dată când cineva primește prima ofertă serioasă de colaborare și se uită la ea cu...

Top Stiri Comisarul