Connect with us

Actualitate

Fără patimă: Din decontul zilei de 26 mai – minunile, cancerul și comisarul

Publicat

pe

Vindecarea orbului din naștere

Citeam
undeva o descriere plastică, sugestivă a celor trei zile cât ține o minune,
după modelul ciorilor vopsite prezentate drept privighetori. În prima zi domină
entuziasmul, în a doua apar îndoielile, iar în treia privighetoarea începe să
croncăne. În cazul României, după alegerile din 26 mai, rețin atenția atenția
trei minuni aproape concomitente, consumate în zig-zag.

Prima
vine din rezultatul înregistrat de PSD. Păreau zdrobiți, din aroganta măreție
nerămânând decât răceala cifrelor și constatări cu irizații de economie de
piață, în genul celei emanate de Dan Voiculescu, anume că lumea (în accepția de
piața politică) s-a schimbat și trebuie ținut cont de asta. Azi nu arată zdrobiți.
Au strâns rândurile și, printre altele, așteaptă. O moțiune de cenzură, de
exemplu.

A
doua minune e depozitarea cu acte a lui Liviu Dragnea la pușcărie. Pardon, la
penitenciar, cum corecta superior, pe vremuri, ilustrul său fost partener de
călărit România pe nume Victor Ponta. Românii nu și-au exteriorizat satisfacția
cvasigenerală, semn că maturizarea le dă târcoale. Se grăbeau unii aberanți să
proclame disoluția PSD. De unde până unde? Condamnarea celui dezmierdat
Dragnaev, identificat instantaneu drept principal generator al înfrângerii,
oferă de fapt șansa relansării partidului. Șansă, nu garanție. Că dacă scot
capul și alți „sprijinitori” ca Bombo Năstase și Tavi Cozmâncă, mai bine își
vând valiza înainte să-i dea foc. Conducătorii, indiferent de nivel și
influență, ori n-au întrevăzut cât costă și ce riscuri comportă să fie strâns
uniți în jurul conducătorului, ca niște înecați de putere, ori au refuzat să
gândească. Vor urma alte epurări, schimbări de garnituri, mai în liniște, mai
cu gălăgie? Treaba lor, câtă vreme sunt în țarcul partidului.

Peste
zilele fierbinți a căzut cortina odată cu alegerea lui Marcel Ciolacu în
fruntea Camerei Deputaților. Însă, din clipa în care PSD nu confirmă propriului
electorat, românilor în general și tinerilor în special că eliberarea de
Dragnea marchează o întoarcere fermă cu fața către popor, abia atunci o
încurcă, atunci să te ții minuni în cascadă. Le stă în putere un act de
guvernare vizibil în favoarea țării și eliberarea autorităților și
instituțiilor vitale de asuprirea de tip Dragnea. El nu și-a făcut singur de
cap, la fel cum nici Florian Coldea sau Laura Codruța Kovesi n-aveau eficiență
fără plutoanele de acoliți, nu de simpli subordonați, din structurile conduse. Puterea
nu și-au menținut-o singuri – le-a fost întreținută, de nenumărate ori peste
hotarul drepturilor și libertăților fundamentale, de acel emblematic cancer
politic de sistem transferat în adminsitrare la fiecare ciclu electoral.
Până-ntr-o zi. Când o veni.         

Eficiența
mașiniștilor de la cortina cu Ciolacu a terminat și-a treia minune, cea dinspre
PNL. Energici până la limita exaltării, au slobozit arteziene de apă rece îmbătătoare
de parcă ei ar fi cucerit, după aproape 75 de ani, acel pod prea îndepărtat de
la Arnhem (Olanda). Incredibil de repede au dat măsura înțelepciunii și
responsabilității pe datorie prin propunerea halucinantă a Ralucăi Turcan la
președinția Camerei Deputaților. Nici n-aveau ce negocia pentru ea. Singura
explicație rațională care stă în picioare este că au vrut s-o ridiculizeze pe
apriga băsistă stolojenistă reconvertită la iohannism.

Le
rămâne să lucreze la viitoarea moțiune de cenzură, poate ajung în timp util la
guvernare, să scoată din traista cu „daruri” pe viitorul comisar european din
partea României. N-or să recunoască, dar asta e miza reală și imediată a
iureșului. Indiscutabil, dacă PSD ne-o livrează, cum zice bursa zvonurilor, pe Rovana
Plumb, ne întoarcem la faza cu distrugerea șansei. Iată de ce e naturală
curiozitatea de-a afla ce plănuiește PNL. O fi vedeta Partidului Popular
European, Vasâlică Siegfried la Hunedoara? Doare rău, madam Plumb, prietena
Danei lui Adrian Năstase, se transformă într-o clipă în nominalizare
dezirabilă. Vasile Blaga cum sună? Eventual să preia de la Pierre Moscovici
(francez cu origini românești) ștafeta de Comisar pentru Afaceri economice și
financiare, impozitare și vamă. Doar Blaga, inubliabilul Mister Bulldog, are
experiență de vameș…     

În
loc de concluzie, nu strică puțină atenție la privighetorile croite din ciori
aflate la încălzire.

Viorel COSMA

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

DiverseO zi ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

UncategorizedO zi ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse3 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul