Connect with us

Actualitate

Note constituționale de o parte și alta a Prutului – Opinii

Publicat

pe

Cum suna oare fraza? „Dreptul constituțional este prin excelență unul comparat”. În traducere din legaleza prețioasă înseamnă că atunci când vrem să analizăm și să modifică legile care privesc înaltele instituții ale statului este indicat să căscăm bine ochii. De exemplu la ce se întâmplă în state vecine, cu culturi politice apropiate. În timp ce scriu asta, în Republica Moldova se pare că avem doi președinți, două guverne și niciun parlament. Nu există în constituția republicii Moldova așa ceva, desigur. Există însă decizii ale Curții Constituționale de la Chișinău care au dus la asta.

I. Despre dizolvarea parlamentului

Constituțiile Moldovei și României sunt similare când vine vorba de dizolvarea parlamentului. Textul celor două legi fundamentale pune restricții relativ similare, iar spiritul constituției – care completează, nu ignoră sau contrazice un text de lege – este că parlamentul poate fi dizolvat doar ca ultim recurs, atunci când îi este imposibil să stabilească un mandat de guvernare pe care să i-l încredințeze unui guvern. Cei care au scris constituțiile în felul acesta, foarte cuminte și inspirat după modele europene, au avut ca scop să evite altfel decât în caz de blocaj extrem pericolul vidului de putere și al instabilității politice generate de nefuncționarea fie și temporară a instituției reprezentative.

Ca să fie o măsură excepțională, parlamentul român/moldovean nu se dizolvă de drept, și nici nu se poate autodizolva. E o prerogativă prezidențială asta, în sensul în care, dacă sunt îndeplinite condițiile puse în constituție, președintele e singurul care poate, și e liber să decidă dacă să facă asta. Sau nu. Textul ambelor constituții e cât se poate de clar, președintele *poate* dizolva parlamentul în anumite condiții. Nu e obligat, nu e o formalitate.

Curtea Constituțională de peste Prut a decis ieri că ce scrie în constituție nu scrie în constituție Că dizolvarea parlamentului apare după 90 de zile de la validarea alegerilor (deși trei luni scrie în textul legii), și că e obligatorie. Că deși parlamentul de la Chișinău a votat ieri un guvern, înlăturând orice temei pentru dizolvarea lui, el va fi totuși dizolvat. Că va rămâne la putere guvernul vechi, care între timp și-a pierdut mandatul. Că președintele, nefiind cooperant în direcția asta, va fi și el suspendat – deși doar parlamentul poate să facă asta. Că interimatul va fi asigurat de premier, deși președintele parlamentului e cel care de drept preia atribuțiile, în caz de vacanță a funcției prezidențiale.

Nu sunt un expert în politica de dincolo de Prut, dar nu trebuie să fii un astfel de expert să ajungi la concluzia că o instituție care decide așa ceva se manifestă ca și cum ar fi capturată, iar asta probabil pentru că este capturată, supusă unei voințe externe.

II. Despre numirea judecătorilor constituționali

Cum trebuie numiți judecătorii unei Curți Constituționale? Pentru că deciziile Curților de acest tip în interpretarea legii fundamentale sunt peste tot obligatorii și fără drept de apel, principalul criteriu în organizarea și funcționarea instituției este să furnizeze mecanisme de control și echilibru intern. La o extremă, primejdia maximă la adresa instituției și a statului este ca ea să fie capturată, prin urmare organizarea și funcționarea ei, incluzând mecanismul de numire acolo, este gândit astfel încât acest risc să fie minim.

Pentru acest scop judecătorii curților constituționale sunt numiți de reprezentanți direcți și nemijlociți ai celei mai dificile …entități de capturat, și anume electoratul însuși. Este o constantă a sistemelor politice din democrațiile consolidate, dacă nu toți atunci marea majoritate a membrilor Curții Constituționale sunt numiți acolo de politicieni aleși și prin decizie politică. Nu e îndeajuns. Uneori se cer super majorități în parlamente și/sau acord între instituții alese independent. Iar alt model, foarte comun, distribuie alegerea judecătorilor constituționali în timp și în spațiul instituțiilor alese independent. E modelul urmat de constituția României, fiecare cameră și președintele statului numește independent câte trei judecători, la fiecare trei ani. E un model comun. E un model testat, funcțional, bun. Curtea Constituțională a României are nevoie de reformă, însă „depolitizarea”, dacă implică eliminarea sau restrângerea (prin desființare) a instituțiilor direct alese care numesc judecătorii constituționali, nu este o reformă. E o prostie gravă, și rămâne o prostie gravă chiar dacă e supusă unui referendum validat cu milioane și milioane. Poate înțeleg asta și partidele noi, gata să preia țăcăneli vechi.

Republica Moldova face o excepție de la model, și are prevederi foarte diferite de cele din România. Din cei șase judecători, doar doi sunt aleși de o instituție politică aleasă direct (parlamentul unicameral), alți doi sunt aleși de guvern, care este numit de parlament, ultimii doi de CSM. Din câte citesc, legea de organizare nu impune distribuția în timp, patru din cei șase judecători au fost aleși anul trecut. Instituția este astfel mult mai ușor de capturat. Desigur, poate ar fi fost bine să spună asta cineva înainte să se facă reforma constituțională, cu riscul să fie înjurat. Nu să aștepte să vadă dacă se dovedește ulterior că a avut dreptate. Că uite ce pățești.

În fine, pe cât pot eu să spun, și să scriu, sub președinția dlui Dorneanu, Curtea Constituțională a României a luat și ea decizii fantastice, contradictorii și rușinoase. Mai ales în chestiuni cheie legate de relațiile dintre instituțiile de vârf și de justiția penală, am avut de acolo „soluții” ad hoc, ținând mai degrabă de interese partizane, personale imediate decât de asigurarea supremației constituției. Grave cum au fost, acestea sunt totuși cazuri punctuale. Am spus-o, în calitate de critic public, o repet – nu există motive să cred că arbitrul constituțional din România este o instituție capturată. În schimb, legat de cel din Moldova, e greu să găsești cum ar fi posibil contrarul.

Citeste intre garticolul si comenteaza pe contributors.ro

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

DiverseO zi ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

UncategorizedO zi ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse3 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul