Actualitate
Donald Trump a aprobat un atac armat împotriva Iranului. Ordinul, suspendat în ultimul moment
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a aproba ieri, 20 mai, un atac selectiv contra Iranului ca răspuns la doborârea de către Teheran a unei drone americane, totuși liderul de la Casa Albă a suspendat ordinul înainte ca Pentagonul să-l execute.

Conform New York Times, Trump ar fi aprobobat, într-o primă fază, lansarea de rachete, dar a revocat ordinul în ultimul moment, a notat theguardian.com.
Nu se cunosc exact motivele suspendării operaţiunii – dacă aceasta s-a datorat unei schimbări de opinie a lui Trump sau a avut la bază raţiuni logistice – şi nici nu au putut indica dacă atacurile au fost anulate sau amânate.
Trump a mai autorizat două atacuri asemănătoare în 2017 şi 2018 asupra unor obiective militare ale regimului lui Bashar al Assad în Siria.
La primele ore ale zilei de joi, Iranul a doborât o dronă a armatei americane care, potrivit Teheranului, intrase în spaţiul său aerian pentru misiuni de supraveghere, însă, conform Pentagonului, aparatul se afla deasupra apelor internaţionale într-o misiune de recunoaştere.
După ce a aflat de doborârea dronei, Trump a postat pe Twitter următorul mesaj: „Iranul a făcut o mare greşeală!”.
Totuşi, câteva ore mai târziu, Trump a redus importanţa evenimentului şi a evocat posibilitatea unei erori umane, spunând că-i vine greu să creadă că a fost ceva intenţionat.
Relaţiile Statelor Unite cu Iranul sunt tensionate din cauza sancţiunilor impuse de Administraţia Donald Trump după retragerea din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul. Preşedintele SUA vrea limitarea activităţilor nucleare şi balistice iraniene.
surse: Stiripesurse.ro, Libertatea
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



