Exclusiv
Mâine o să am raportul complet de la Ministerul Muncii
„Mâine am raportul complet de la Ministerul Muncii. Să spunem că cineva a greşit, dar ce vom face cu Sorina, cu ce simte Sorina, dacă vrea sau nu să plece cu părinţii adoptivi. Ce s-a întâmplat acum va rămâne în sufletul Sorinei o viaţă”, a declarat premierul, la Antena 3.
Liderul Executivului a condamnat compportamentul procurorului, care a ridicat fetiţa cu forţa.
„E un caz care a creat multă emoţie, înseamnă că oamenii dau dovadă de solidaritate şi că le pasă de ce se întâmplă în jurul lor. Vor plăti cei care au greşit, dar e important ce se întâmplă cu Sorina. Ea a crescut alături de nişte oameni timp de opt ani. Poate că noua familie nu a rău intenţionată, dar nu poţi după opt ani să fi luat să creşti în altă parte. (…) Dincolo de pedepsele pe care le vrem pentru cei care au greşit, acest lucru se poate repeta. Noi trebuie să ne gândim cum reglăm aceste lucruri din punct de vedere administrativ. Dincolo de deciziile care poate nu au fost cele mai inspirate, dincolo de comportamentul unora, care e de neiertat. M-am revoltat foarte mult acele imagini.. am văzut că o femeie poate să se comporte aşa.. pentru mine nu e de acceptat. Şi nici măcar nu a realizat că a făcut ceva rău. E şocant pentru toţi cei care au urmărit acest caz”, a declarat Viorica Dăncilă.
Procurorul general Bogdan Licu a dispus verificări la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind modul în care un procuror din acea structură a intervenit în cazul fetiţei din Mehedinţi şi a efectuat percheziţia domiciliară. Totodată, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, a sesizat Inspecţia Judiciară pentru a efectua cercetări cu privire la conduita şi modul în care procurorul a intervenit.
Articolul Mâine o să am raportul complet de la Ministerul Muncii apare prima dată în Ziarul Nationalul.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice




