Connect with us

Actualitate

Daea: Preţurile pe care le văd astăzi în comparaţie cu cele de anul trecut sunt mai mici peste tot – Consumator

Publicat

pe

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a afirmat, marţi seara, că preţurile produselor alimentare sunt în prezent mai mici în comparaţie cu cele de anul trecut şi a adăugat că obiectivul său, dar şi al fermierilor, este de a face faţă schimbărilor climatice în aşa fel încât „să producem cât mai mult şi de bună calitate”, potrivit Agerpres.

„Este un obiectiv măreţ şi e bine că Banca Naţională ia acest obiectiv (menţinerea preţurilor de consum – n. r.) ca politică în domeniu. Dumnealui (guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu – n. r.) se luptă cu preţurile, eu mă lupt cu factorii climatici, iar fermierii la fel, pentru a face faţă acestor situaţii date de vreme, de schimbările climatice, în aşa fel încât să producem cât mai mult şi de bună calitate, pentru a acoperi pe piaţă ceea ce consumatorul doreşte. Ştim însă că pe piaţă, prin cerere şi ofertă, se stabilesc preţurile la diferite produse”, a declarat ministrul Agriculturii, într-o intervenţie telefonică la România TV.

Daea a precizat că urmăreşte zi de zi preţurile produselor alimentare la nivelul întregii ţări şi ele „sunt mai mici peste tot”.

„Eu spun că preţurile pe care le văd astăzi în comparaţie cu preţurile de ieri şi cu cele de anul trecut sunt preţuri mai mici şi le urmăresc în fiecare zi. Urmăresc aceste situaţii pe care le avem în ţară, pe piaţă, la produsele agroalimentare. Preţurile sunt mai mici peste tot”, a adăugat Daea.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat marţi, la audierile din Comisiile reunite de buget din Parlament, că anul trecut inflaţia a ajuns la 5%, dar spre finalul anului a coborât la 3,5-3,4%. El a afirmat că în prezent România are cel mai ridicat nivel al inflaţiei din UE, dar până la finalul anului pe primul loc va ajunge Ungaria.

România a avut, în luna mai 2019, cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,4%, acelaşi cu cel înregistrat în luna aprilie, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, în România, rata anuală a inflaţiei a scăzut de la 4,6% în luna mai 2018 până la 4,4% în mai 2019.

Conform datelor Institutului Naţional de Statistică, în mai 2019, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 0,79% faţă de aprilie şi cu 4,6% raportat la decembrie 2018.

Cartofii au continuat să se scumpească în luna mai, preţul acestora urcând cu 17,33% comparativ cu aprilie, iar în topul scumpirilor s-au mai aflat citricele şi alte fructe meridionale (plus 2,68%) şi fructele proaspete (plus 2,49%). Raportat la luna decembrie 2018, cel mai mult au crescut preţurile la cartofi (plus 55,27%), alte legume şi conserve din legume (plus 23,85%), citrice şi alte fructe meridionale (plus 16,12%).

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul