Actualitate
Lionel Scaloni, selecţioner Argentina: „Am făcut un meci mare şi am fost superiori Braziliei” – Fotbal
„Dacă reuşim să înţelegem că uneori, chiar şi la înfrângere, putem ieşi câştigaţi, cu lucruri pozitive, atunci înseamnă că am făcut un mare pas înainte”, a declarat Scaloni, care a aliniat pentru prima oară acelaşi 11 titular în decurs de două meciuri după preluarea selecţionatei „Albiceleste”, în august 2018.
„Noi am lăsat o bună imagine pentru viitorul acestei selecţionate”, a adăugat tehnicianul.
Selecţionata Braziliei s-a calificat în finala turneului Copa America, învingând cu scorul de 2-0 reprezentativa Argentinei, în marele derby al fotbalului sud-american (Superclassico), disputat marţi seara pe stadionul Mineirao din Belo Horizonte, în faţa a 55.947 de spectatori.
În absenţa starului Neymar (accidentat), eroul gazdelor a fost Gabriel Jesus, atacantul lui Manchester City, care a reuşit deschiderea scorului în prima repriză (19), iar apoi a pasat decisiv la cel de-al doilea gol al Selecao, marcat de Roberto Firmino, jucătorul lui Liverpool (71).
Brazilia va disputa astfel o nouă finală în Copa America după o pauză de 12 ani, urmând să înfrunte duminică, pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro, câştigătoarea celei de-a doua semifinale, dintre Chile şi Peru, programată miercuri seara.
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 3 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 3 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



