Connect with us

Actualitate

Consecințele deciziei CCR: Vor fi rejudecate toate dosarele soluționate de completurile de 3 de la instanța supremă până în ianuarie 2019, dacă nu au sentințe definitive – Esential

Publicat

pe

Dosarele înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și soluționate de aceasta în primă instanță până în ianuarie 2019 urmează să fie rejudecate, în măsura în care nu au devenit definitive, explică CCR. Aceasta va fi consecința deciziei de miercuri prin care judecătorii constituționali au admis conflictul Parlament-Înalta Curte de Casație și Justiție pe tema completurilor de 3 judecători.

Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a decis:

  • 1. A admis sesizarea formulată de preşedintele Camerei Deputaţilor şi a constatat că a existat un conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, contrar celor prevăzute de art.29 alin.(1) din Legea nr.78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.161/2003.
  • 2. Cauzele înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și soluționate de aceasta în primă instanță anterior Hotărârii Colegiului de conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.14 din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive, urmează a fi rejudecate, în condițiile art.421 pct.2 lit.b) din Codul de procedură penală, de completurile specializate alcătuite potrivit art.29 alin.(1) din Legea nr.78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.161/2003.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică preşedintelui Camerei Deputaţilor, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie și preşedintelui Senatului şi se publică în Monitorul Oficial.

Până acum, CCR a amânat de 4 ori luarea unei decizii.

Președintele instanței supreme, Cristina Tarcea, a solicitat, miercuri, Curții Constituționale, suspendarea cauzei, motivând schimbarea componenței CCR și faptul că nu există un nou judecător raportor. Solicitarea i-a fost însă respinsă.

„Pronunțarea în această cauză a fost amânată de patru ori, iar de atunci s-au schimbat multe. Am consultat site-ul CCR și am constatat că prin rezoluția președintelui CCR s-a dispus un nou judecător raportor. Am verificat în această dimineață dosarul și nu am văzut un nou raportor. Dezbaterea are loc pe raportul depus de judecătorul raportor, a probelor din dosar. Eu nu am văzut decât un raport întocmit de un judecător raportor care la ora actuală nu mai este membru al CCR. Nu am văzut nicio rezoluție, de altfel, ca actualul judecător să își însușească raportul fostului judecător”, a afirmat Cristina Tarcea în fața membrilor CCR.

În acest caz, Florin Iordache a sesizat CCR în luna martie, după ce Liviu Dragnea l-a lăsat pentru o săptămână președinte la Camera Deputaților.

În sesizarea depusă la CCR, este invocat un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) pe Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, pe tema completurilor specializate. Mai exact, Florin Iordache susține în sesizare că toate procesele de corupție din prima instanță de la Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi trebuit judecate de completuri specializate în fapte de corupție. Este invocat articolul 29, alineatul (1) din Legea 78/2000: „Pentru judecarea în prima instanță a infracțiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie completuri specializate”. În fața judecătorilor constituționali, vicepreședintele Camerei Deputaților a susținut că Înalta Curte a refuzat să aplice Legea 78/2000 și să constituie completuri specializate pe corupție, că „a sfidat Parlamentul și a încălcat statul de drept”.

Lipsa completului specializat a fost invocată și de avocații fostului lider al PSD, care ceruseră desființarea sentinței de condamnare din prima instanță și rejudecarea cauzei de către un complet specializat pentru judecarea cauzelor de corupție.

Avocatul Toni Neacșu declara după pronunțarea sentinței în cazul lui Dragnea că o decizie prin care CCR constată un conflict de natură constituțională între Parlament și instanța supremă nu ar mai putea fi folosită, nemaiexistând nicio cale de atac a deciziei din 27 mai, când Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv pe fostul președinte al PSD la închisoare cu executare.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized5 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized5 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized6 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized5 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul