Connect with us

Actualitate

Donald Trump de Ziua Indepedenței: SUA vor plasa în curând steagul american pe Marte – International

Publicat

pe

Națiunea americană este acum mai puternică decât oricând, iar SUA vor plasa în curând steagul american pe Marte, a declarat Donald Trump într-un discurs la Washington, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a Statelor Unite, potrivit Mediafax.

În cadrul evenimentului „Salutări Americii”, organizat cu ocazia Zilei Naționale a SUA, au fost expuse la Washington mai multe vehicule blindate, inclusiv tancuri M1 Abrams, iar orașul a fost survolat de aeronave militare, inclusiv F-35 și F-22, dar și avionul prezidențial Air Force One.

Zborul avionului prezidențial deasupra Monumentul lui Lincoln din Washington a dat starul evenimentului, relatează postul CNN.

„Împreună suntem parte a uneia dintre cele mai mărețe povestiri spuse vreodată, povestea Americii”, a declarat Trump în primul discurs susținut de un președinte american de Ziua Națională în ultimele peste șapte decenii, relatează The Guardian.

Președintele Donald Trump a mai afirmat că „națiunea noastră (americană) este acum mai puternică decât a fost vreodată”.

Trump a mai adăugat că „pentru americani, nimic nu este imposibil” și a enumerat apoi o serie de realizări îndeplinite de SUA de-a lungul istoriei sale, inclusiv aselenizarea, în urmă cu 50 de ani. „Foarte curând, vom plasa steagul american pe Marte”, a afirmat liderul de la Casa Albă.

De asemenea, Trump a adus un omagiu militarilor americani, adăugând că „viitorul libertății americane” se bazează pe bărbații și femeile, pe persoanele dispuse să o apere, așa cum s-a întâmplat atunci când au fost fondate Statele Unite.

„Atâta timp cât nu ne oprim niciodată din a lupta pentru un viitor mai bun, nu va exista nimic pe care America să nu-l poate face” (…) Viitorul aparține celor curajoși, puternici, mândri și liberi”, a declarat liderul SUA.

„Spiritul Americii nu va dispărea niciodată, nu va eșua, dar va domni în vecii vecilor!”, a mai spus Trump în încheierea discursului său, iar la final a urat tuturor o Zi a Independenței fericită.

Evenimentul a suscitat polemici acerbe, susținătorii lui Trump afirmând că reprezintă un omagiu adus forțelor armate, în timp ce oponenții președintelui au afirmat că liderul de la Casa Albă încearcă prin aceasta să se plaseze în centrul atenției în Ziua Independenței, o sărbătoare dedicată unității americane, explică agenția The Associated Press.

Impresionat de parada militară de Ziua Franţei, la care a asistat în 2017, liderul de la Casa Albă și-a exprimat ulterior dorința ca Statele Unite să depăşească amploarea acestui eveniment.

În 2018, Trump a cerut organizarea unei parade militare în SUA de Ziua Veteranilor (11 noiembrie), însă aceasta fost amânată până în anul 2019, în contextul în care presa americană a dezvăluit la acel moment că evenimentul ar costa peste 92 de milioane de dolari, de trei ori mai mult decât se estima iniţial.

Criticii preşedintelui au afirmat atunci că parada ar reprezenta o cheltuială inutilă şi au comparat planul lui Trump cu paradele din ţări conduse de lideri autocraţi.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse5 zile ago

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Diverse5 zile ago

Parfumuri de nișă accesibile și noile tendințe în parfumerie

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Uncategorized5 zile ago

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

extender hdmi extender hdmi
Uncategorized5 zile ago

Extender HDMI – cea mai comună metodă de conectare. Pe ce distanță poate fi transmis semnalul?

Un semnal video de calitate nu mai este, de mult, un lux, ci o așteptare firească în orice spațiu în...

UncategorizedO săptămână ago

De ce sa alegi cursuri inot copii

Cursurile de înot pentru copii au devenit din ce în ce mai populare în ultimii ani, pe măsură ce părinții...

UncategorizedO săptămână ago

Alegerea solutiilor de exhaustare

Exhaustarea, cunoscută adesea sub denumirea de burnout, reprezintă o stare complexă de epuizare fizică, emoțională și mentală, care apare în...

Uncategorized2 săptămâni ago

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a...

Uncategorized2 săptămâni ago

Dyson lansează Dyson HushJet™ Mini Cool: ventilatorul portabil care combină fluxul de aer puternic cu designul elegant

Dyson lansează primul său ventilator portabil: HushJet™ Mini Cool. Conceput pentru un stil de viață dinamic, acesta este un ventilator...

Uncategorized2 săptămâni ago

De Paște, amintirile ajung instant la cei dragi HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive

București, 8 aprilie 2026 –Sărbătorile de Paște înseamnă timp petrecut alături de familie și prieteni, mese împreună, moment spontane și...

Uncategorized2 săptămâni ago

Proiectele complexe de software, AI și data duc RebelDot pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere

În ediția din 2026, RebelDot este cel mai bine clasat jucător de IT & software din România și ocupă locul...

Diverse2 săptămâni ago

NBI: Imobiliarele intră într-o nouă eră stabilă, matură și condusă de investiții premium

Piața imobiliară intră într-o fază de stabilizare, cu investițiile premium în prim-plan. North Bucharest Investments a generat tranzacții de peste 57 mil....

Diverse2 săptămâni ago

Calendare personalizate: tot ce trebuie să știi înainte să alegi modelul perfect (ghid complet)

Calendarele personalizate nu mai sunt doar simple obiecte de organizare — au devenit cadouri cu impact emoțional și, în același...

Uncategorized2 săptămâni ago

• Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact: purificare puternică, acum în format compact și ultra-silențios

  Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact, cel mai puternic purificator de dimensiuni compacte cu flux de aer de mare viteză,...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cupola Speed, o alegere practică atunci când ai nevoie de piese auto

Atunci când mașina are nevoie de o reparație, totul devine mai simplu dacă găsești rapid piesa potrivită. Nu este vorba...

Actualitate2 săptămâni ago

Glafuri PVC de interior pentru ferestre mici – Cum le facem să pară mai mari

Ferestrele mici sunt adesea o provocare în designul interior. Ele pot face o cameră să pară mai întunecoasă și mai...

Actualitate2 săptămâni ago

Textura care arată bine azi poate ceda repede: alginatul de sodiu în formule sensibile după prima săptămână

La prima vedere, multe rețete apoase par în regulă chiar din ziua în care ies din laborator. Textura este curată,...

Uncategorized3 săptămâni ago

Vlad Buzoianu intră pe piața spălătoriilor auto și lansează Washzilla, proiect care pornește la Cluj după o investiție de 500.000 de euro

Vlad Buzoianu și Georgian Moldovan vor investi încă 1 milion de euro în următoarele 12 luni și au în plan...

Uncategorized3 săptămâni ago

Cursuri de înot pentru adulți: ghid complet pentru începători și avansați

Înotul este una dintre cele mai complete și benefice activități fizice pe care un adult o poate practica, indiferent de...

Actualitate3 săptămâni ago

Lansare Alfa: cautcoleg.ro te Ajută să Găsești Colegul de Apartament Perfect

Suntem încântați să anunțăm lansarea în varianta alfa a platformei cautcoleg.ro, un instrument inovator conceput pentru a simplifica radical procesul...

Actualitate3 săptămâni ago

Cum să rezolvi obligațiile de transparență pentru proiectele UE Simplu, rapid și fără costuri

Implementarea unui proiect finanțat din fonduri europene, fie că este vorba despre PNRR, POR sau alte programe operaționale, este o...

Top Stiri Comisarul