Connect with us

Actualitate

Efectele cazului Sorina. Proiect: Copiii care refuză custodia au 6 luni de consiliere psihologică. Acum, perioada este de cel mult 3 luni – Esential

Publicat

pe

Un proiect de lege care modifică Codul de procedură civilă prevede mărirea perioadei de consiliere psihologică pentru copiii care refuză custodia, până la 6 luni, și posibilitatea stabilirii unor măsuri alternative față de hotărârea judecătorească pentru relațiile dintre copil și părintele custode. Actuala reglementare prevede o perioadă de consiliere psihologică de cel mult 3 luni.

Un nou proiect de lege inițiat de liderul grupului de deputați PMP, Marius Pașcan, prevede modificarea şi completarea Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Părintele sau persoana la care se află minorul supus unei executări judecătorești de schimbare a custodiei este somat(ă) să se prezinte la sediul executorului „în vederea stabilirii modalității în care celălalt părinte își va exercita dreptul de a avea legături personale cu minorul, potrivit programului stabilit în titlul executoriu”, potrivit proiectului. De asemenea, „data și ora întrevederii se va stabili de comun acord, dar nu poate depăși 10 zile de la data comunicării”.

La articolul 911 privind regulile speciale de executare este introdusă o nouă prevedere referitoare la ținută, în cazul în care forțele de ordine sunt obligate să intervină în executarea silită, pe lângă executorul judecătoresc: „Agenții forței publice vor purta ținută civilă”.

De asemenea, inițiativa legislativă urmărește și „aplicarea penalităților pentru neexecutarea hotărârilor judecătorești doar părintelui culpabil”.

O altă modificare este stabilirea perioadei de consiliere psihologică între 3 și 6 luni pentru copiii care refuză schimbarea custodiei. Actuala reglementare prevede o perioadă de consiliere psihologică de cel mult 3 luni.

„Reprezentantul direcției generale de asistență socială și protecția copilului va sesiza instanța competentă de la locul unde se află minorul, pentru ca aceasta să dispună, în funcție de vârsta copilului, un program de consiliere psihologică, pentru o perioadă cuprinsă între 3 și 6 luni. Cererea se soluționează de urgență în camera de consiliu, prin încheierea nesupusă niciunei căi de atac, pronunțată cu citarea părinților și, după caz, a persoane la care se află copilul. Dispozițiile legale privind ascultarea copilului rămân aplicabile”, arată modificarea articolului 913, alineat (2).

După primirea raportului care constată reconcilierea dintre minor și părinte, executorul judecătoresc va relua procedura de executare.

Dacă la finalul programului de consiliere psihologică, psihologul constată că minorul refuză în continuare, „instanța poate dispune continuarea concilierii sau poate dispune revizuirea măsurilor stabilite în hotărârea judecătorească cu privire la exercitarea legăturilor personale dintre părinte și minor”.

Inițiatorul proiectului de modificare legislativă motivează demersul prin reglementarea incompletă a procedurii speciale pentru executarea hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii referitoare la minori.

„În acest sens, în practică există situații în care deși în baza hotărârii judecătorești părintele care deține custodia minorului sau părintele la care s-a stabilit domiciliul minorului în cazul custodiei comune își dă concursul pentru exercitarea legăturilor personale dintre celălalt părinte și minor, aceasta nu se poate realiza din cauza refuzului minorului”, arată motivarea legii.

Legislația în vigoare prevede amenzi pentru persoana care refuză să se supună executării silite, deși copilul este cel care refuză stabilirea unor legături personale cu părintele care preia custodia.

„De asemenea, legislația în vigoare nu reglementează cazul în care refuzul minorului persistă și după încheierea consilierii psihologice. Mai mult, legislația în vigoare prevede impunerea de sancțiuni pecuniare chiar dacă raportul psihologului arată explicit faptul că exercitarea legăturilor personale dintre celălalt părinte și minor nu se poate realiza din cauza refuzului minorului”, mai arată expunerea de motive.

Inițiativa legislativă este depusă la Senat pentru dezbatere și este semnată de 11 senatori și deputați PMP. Camera Deputaților este forul legislativ decizional în acest caz.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital
Diverse4 ore ago

Ce rezoluție trebuie să aibă designul pentru un tricou personalizat imprimat digital?

Am ținut odată în mână două tricouri identice, cu același logo, comandate în aceeași săptămână, de la același atelier. Unul...

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized4 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

DiverseO săptămână ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Top Stiri Comisarul