Connect with us

Actualitate

Presa turcă: De cine ne vor păzi S-400? – International

Publicat

pe

Turcia, ţară independentă şi fermă, care, în pofida ameninţărilor SUA şi NATO, nu renunţă la decizia de a cumpăra /sisteme ruseşti/ S-400, numără zilele până la livrare. Între timp continuă discuţiile legate de locul în care vor fi amplasate sistemele S-400 şi dacă radarele lor vor fi sau nu active. În plus, există şi persoane care susţin că aceste rachete nu sunt strategice ci o armă tactică şi operativă. Din acest motiv, este util să amintim importanţa rachetelor S-400 din perspectiva Turciei. Pentru că, până la urmă, toate aceste discuţii arată ce armă vitală şi strategică sunt S-400… Mai ales când luăm în calcul activitatea de adunare de informaţii militare pe care o derulează S-400… Adică acest sistem, pe lângă prevenirea atacurilor cu avioane şi rachete, poate monitoriza toate dinamicile din zonă datorită radarelor sale sensibile şi anulează riscul unor atacuri surpriză. Acesta este unul dintre motivele pentru care SUA au vociferat atât, potrivit Millyet, citat de Rador.

Una dintre întrebările importante care se pun acum este următoarea: De cine şi cum ne vor păzi sistemele S-400? Răspunsul îl dă fostul şef al Serviciului de Informaţii al Statului Major General, generalul în retragere İsmail Hakkı Pekin:

„Cu siguranţă, ar putea fi un atac aerian al Greciei. Ar putea fi avioane ale Israelului şi atacuri cu rachete anti-balistice. Există şi Iranul, acum nu ne este duşman dar nu ştiţi ce se poate întâmpla mâine, până la urmă are rachete balistice cu rază de acţiune de 2.000-2.500 de kilometri. Ar putea fi şi Armenia. Turcia nu are nicio acoperire aeriană în faţa acestor posibile pericole. Noi avem rachete antiaeriene şi stinger cu raza de 7-8 kilometri pe care le lansăm de la umăr. Acestea însă asigură apărarea antiaeriană de proximitate a trupelor terestre. În cadrul forţelor Maritime, exisă sisteme care asigură protecţia de proximitate a navelor. Nici măcar aceste sisteme nu sunt pe fiecare navă. Şi Forţele Aeriene au sisteme pregătite pentru protecţia împotriva bombardamentelor sau pentru vânătoarea altor avioane. Adică trimiteţi dincolo avioanele şi distrug alte avioane când sunt în aer sau la sol. Dar acum condiţiile s-au schimbat, avioanele pot lansa rachete cu rază de acţiune 150-200 de kilometri. De exemplu, un avion care decolează din Tel Aviv poate lansa către Turcia o rachetă cu rază de acţiune de 150-160 de kilometri fără să ne încalce frontiera. Acum avem nevoie de sisteme care să prevină astfel de atacuri, nu ajunge doar cu avioane. Adică oricine ar fi duşmanul, oriunde priviţi împrejur, ameninţările sunt tot mai multe”.

Reporter: Dar ce se întâmplă cu afirmaţiile privind dependenţa faţă de Rusia?
Hakkı Pekin: „Aşa cum devenim dependenţi de SUA când cumpărăm F-35 şi Patriot, tot aşa putem deveni dependenţi de Rusia. Dar Turcia încearcă să rezolve acest aspect. Şi cumpără aparatură cu transfer de tehnologie. Poate aşa, la un moment dat, Turcia va deţine propriul sistem de apărare aeriană. Turcia trebuie să facă acest lucru”.

Reporter: SUA deţin numeroase rachete de atac, ce se întâmplă dacă vin şi aruncă aceste rachete?

Hakkı Pekin: „Turcia nu are nicio intenţie să lupte cu SUA. La fel, nici SUA nu au nicio intenţie să lupte cu Turcia. Şi chiar dacă s-ar întâmpla, Turcia ar lua alte măsuri, ar dezvolta un sistem de apărare asimetrică şi le-ar scoate pe nas laptele pe care l-au supt de la mama lor. Adică aruncă SUA cu rachete, dar apoi ce se va întâmpla… Gata cu şefia mondială pe care o au SUA în capul lor”.

Pe scurt, Turcia cumpără sistemele S-400 nu pentru a lupta cu cineva ci pentru a-şi proteja propriile interese şi pentru apărare. Şi vrea să fie pregătită pentru posibile atacuri surpriză. Din acest motiv, rachetele au o valoare strategică adăugată pentru forţa Turciei. Desigur, cu condiţia să devină active din momentul în care sunt desfăşurate…

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities4 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized4 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse4 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized4 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized4 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized4 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized5 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse6 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

Diverse7 zile ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Diverse2 săptămâni ago

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments, confirmă...

Top Stiri Comisarul