Connect with us

Actualitate

Tortura CIA necenzurată: dezvăluim ce a fost ascuns în raportul Senatului SUA privind tortura – International

Publicat

pe

Într-o noapte din octombrie 2001, la scurt timp după atacurile al-Qaeda de la World Trade Center și Pentagon, un avion privat ateriza la Karachi. Masood Anwar, un cunoscut jurnalist pakistanez, a primit un pont neașteptat de la un amic de la aeroport: „Erau bărbați mascați. Au urcat la bord un om cu sac pe cap dimineața devreme. Cineva a filmat toată treaba. Nimeni nu avea voie să se apropie.”, potrivit thebureauinvestigates.com, citat de Rador.

Articolul lui Anwar avea să fie, deși nimeni nu știa la acea vreme, începutul unui fir care a dus până în inima celei mai secrete operațiuni din „Războiul contra Terorii” al CIA: programul „extrădare, detenție, interogare” (RDI), o activitate clandestină întinsă pe nouă ani în cadrul căreia nenumărați prizonieri au fost transportați cu avioane prin toată lumea pentru a fi torturați în locuri secrete.

CIA a început prin a înhăța suspecți de terorism de pe stradă și a-i transfera în secret pentru interogatorii în Orientul Mijlociu. Însă curând agenția a decis că are nevoie să aibă propriile sale închisori, cunoscute drept „situri negre”. În următorii câțiva ani, ea a înființat o rețea de închisori și o flotă de avioane private pentru a muta oameni dintr-o temniță în alta.

În decembrie 2014, Biroul [de Jurnalism de Investigație], împreună cu The Rendition Project, a inițiat un mare proiect care își propunea să descopere istoria programului RDI. Imboldul pentru investigația noastră l-a constituit mult așteptata publicare a unui raport privind tortura CIA-ului întocmit de Comitetul Selectat de Informații al Senatului SUA. Autorii raportului au avut acces la nivel înalt la documentele interne ale CIA, pe care le-au examinat pentru a produce o evaluare incriminatoare a brutalității, proastei administrări și ineficienței programului de tortură. Însă ei au fost forțați de administrația Obama și de către CIA însăși să cenzureze – „redacteze” – toate acele părți ale raportului care puteau identifica momentele și locurile anume în care s-au comis abuzurile.

Acest aspect este important, întrucât, dacă nu se pot lega activitățile ilegale de momente și locuri anume, căutarea dreptății este zădărnicită și orice tragere reală la răspundere – legală, publică, istorică – rămâne doar un miraj.

Raportul Senatului a oferit totuși un element esențial în premieră: prima listă completă a deținuților încarcerați la siturile negre ale CIA. 119 nume, fiecare cu data capturării (cenzurată) și numărul zilelor de detenție (date de asemenea parțial cenzurate).

În zilele următoare publicării raportului ne-am apucat de muncă pentru a reconstitui lista cu tot cu datele cenzurate. Descoperirea unei date a însemnat de multe ori că o puteam lega de un zbor; potrivirea cu un zbor înseamnă că putem deduce unde a fost adus ori trimis un deținut. Pe măsură ce corelam mii de informații – din documente guvernamentale de-secretizate, din notele de subsol ale raportului Senatului, din date aviatice, din documentele unor companii cărora li s-au delegat zboruri de extrădare, din procese judiciare, din presă și din investigațiile unor ONG-uri – contururile programului secret al CIA de detenție și tortură au început să se reliefeze mai clar. În loc de a înțelege doar anumite istorii individuale, am fost în măsură să începem să discernem întreaga amploare a dezvoltării programului.

Mai mult de patru ani mai târziu, publicăm rezultatele investigației noastre într-un raport de 400 de pagini intitulat „Tortura CIA Necenzurată”. Este pentru prima oară când programul RDI este dezvăluit sistematic, în întregimea sa.

Atunci când comitetul senatorial și-a publicat raportul, mai puțin de jumătate din numele de pe lista deținuților erau cunoscute. Noi am scris în 2015 că doar 36 dintre oamenii deținuți de CIA au fost duși la Guantanamo Bay, în vreme ce soarta multora dintre ceilalți rămânea un mister. Arestați în secret, încarcerați în secret, ei au fost făcuți să dispară din program tot în secret – unii înapoi la casele lor, alții în detenție continuată în alte țări, din nou, adesea în secret.

De atunci, am fost în măsură să reconstituim istoria – măcar parțial – a aproximativ 100 de deținuți. Am depistat peste 60 de operațiuni de transportare a lor la și de la închisori. Am descoperit cine a fost încarcerat în Afganistan și am dezvăluit mai multe informații despre cine a fost trimis la siturile negre din Europa, în Polonia, România și Lituania. Am scos totodată la lumină detalii privind cât de implicat a fost Regatul Unit în administrarea generală a rețelei de tortură a CIA.

Anul trecut câteva dintre constatările noastre au fost citate în două verdicte date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a hotărât că România și Lituania au ajutat SUA să încarcereze ilegal deținuți pe teritoriul lor, fără nici o posibilitate de comunicare cu exteriorul. În alte cazuri, munca noastră a ajutat echipe de avocați, anchete ale poliției și proiecte civice de tragere la răspundere.

„CIA Torture Unredacted” este cea mai cuprinzătoare relatare publică a unuia dintre cele mai tulburătoare elemente ale „Războiului contra Terorii”: un program global de răpiri și tortură sistematice, executat de către cel mai puternic dintre statele liberale democratice ale lumii, cu violarea legilor pe care ele susțin că le apără. În fața obstrucționării și negării necontenite ale guvernelor implicate, noi sperăm că raportul va deveni un punct central de referință pentru toți cei care sunt interesați de răspundere, adevăr și stat de drept.

Raportul integral poate fi descărcat la adresa:

https://www.therenditionproject.org.uk/documents/RDI/190710-TRP-TBIJ-CIA-Torture-Unredacted-Full.pdf

Articol de Crofton Black (cercetător, jurnalist și scriitor)-THE BUREAU OF INVESTIGATIVE JOURNALISM (preluare Rador)

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul