Connect with us

Exclusiv

Dan Barna a spus când va fi anunţat candidatul la prezidenţiale al Alianţei USR-PLUS

Publicat

pe

„Suntem într-o Alianţă. Chiar azi (vineri – n.r.) am avut o întâlnire despre construcţia acestei Alianţe şi vom avea probabil peste două săptămâni candidatul care se va în scrie în cursa pentru Cotroceni. Ceea ce diferenţiază USR şi PLUS de vechea clasă politică este această modalitate de democraţie reală, în cazul nostru chiar se întâmplă lucrul acesta. Noi avem o repvedere clară în statut şi aceea că Congresul USR nominalizează candidatul partidului la prezidenţiale”, a afirmat Dan Barna, vineri seara, la Digi 24.

Liderul USR a precizat că statutar va fi ales la Congres candidatul USR la prezidenţiale, la PLUS fiind un mecanism similar de alegere a prezidenţiabilului partidului, iar decizia Alianţei va fi luată după o analiză SWOT.

„Revenind la prezidenţiale. Exact acelaşi mecanism. Avem mecasnimul USR. Sunt patru candidaţi. Mâine (sâmbătă – n.r.) delegaţii vor asculta argumentele noastre şi vor vota astfel încât omul nominalizat să fie sigur că are în spate, în mod legitim, că are sprijinul partidului pentru campania care va urma. Contextul Alianţei, la fel există un mecanism similar şi la PLUS. Am agreat ideea că vom merge cu acest tandem preşedinte-premier. Vom vedea (dacă dăm preşedintele – n.r.). E un tandem. Deocamdată suntem în această etapă, statutar. Vom merge mai departe. Rezultatul va veni dintr-o analiză SWOT, dintr-o analiză cu plusuri şi minusuri. Obiectivul nostru e să dăm României şi preşedintele şi premierul. Obiectul nostru este ca Alianţa să guverneze. Alianţa USR-PLUS va merge mai departe. Acel nume Alianţa 2020 nu era doar un brand, era obiectivul să formăm guvernul şi să dăm alternativa de guvernare”, a explicat Dan Barna.

Acesta a precizat că alte alianţe politice au avut o viaţă scurtă, iar Alianţa USR-PLUS încearcă să înveţe din greşelile trecutului.

„Aşa funcţionează. Puteam să mă întâlnesc eu cu Dacian Cioloş pe un şerveţel, gen cafenea talk şi gata. Stăm de vorbă pe îndelete, exact pe logica bătrânească din cultura poporului român socoteala lungă face lucrul mai bun. Au mai fost Alianţe, dar care s-au stins din păcate devreme. Încercăm să învăţăm din greşelile altora. De asta stăm să discutăm pe îndelete, tocmai ca să acoperim cât mai mult din greşelile pe care le-am văzut la alte alianţe”, a mai spus Barna.

Liderul USR a afirmat că tandemul preşedinte-premier, Dan Barna şi Dacian Cioloş, sau viceversa, al Alianţei USR-PLUS nu va fi aprobat la Congresul USR de sâmbătă, precizând că încă se lucrează la acordul Alianţei.

„Deocamdată neavând o formă agreată a protocolului. Va fi discutat doar la nivel de idee. Dincolo de asta, mâine nu va fi o decizie pe protocolul Alianţei pentru că la acela lucrăm. Stăm şi negociem, după care ajungem la un acord al Alianţei cu care comisiile sunt confortabile pe care îl vom prezenta partidelor noastre”, întrebat dacă tandemul la alegeri va fi discutat, sâmbătă la Congresul USR.

Circa 500 de delegaţi ai USR se reunesc, sâmbătă, pentru a alege candidatul partidului la prezidenţiale. În competiţie sunt înscrişi liderul USR Dan Barna, senatorul Mihai Goţiu, Dumitru Stanca şi Dragoş Dinulescu. În aceeaşi zi se va întruni şi Consiliul Naţional al PLUS.

Consiliul Naţional al PLUS se va desfăşura tot sâmbătă, în vederea desemnării candidatului formaţiunii la la prezidenţiale şi la Primăria Generală a Capitalei. Vor exista şi decizii referitoare la organizarea internă a partidului şi stadiul negocierilor care au loc, în aceste zile, la nivel european, a informat PLUS, într-un anunţ de presă.

De la ora 13.00, preşedintele PLUS Dacian Cioloş va susţine o conferinţă de presă, pentru a anunţa deciziile luate de partid în cadrul Consiliului Naţional.

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate6 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

UncategorizedO săptămână ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul