Connect with us

Actualitate

Un responsabil Hamas a cerut palestinienilor să „ucidă evrei” „peste tot în lume” – International

Publicat

pe

Oficiali israelieni și palestinieni au condamnat luni declarațiile unui responsabil al mișcării islamiste Hamas din Gaza, care a cerut palestinienilor să ucidă evrei „peste tot în lume”, scrie AFP.

„Dacă blocada nu este ridicată, ne vom detona în fața dușmanilor noștri, cu voia lui Dumnezeu”, a declarat Fathi Hamad, membru al Hamas, care controlează Fâșia Gaza, rostit vineri în timpul protestelor săptămânale de-a lungul barierei care separă enclava palestiniană de Israel.

Israelul impune o blocadă strictă de peste un deceniu asupra acestui teritoriu prins între Mediterana, statul evreu și Egipt și unde trăiesc aproape două milioane de palestinieni, în condiții precare.

„Șapte milioane de palestinieni din străinătate, gata cu pregătirile! Aveți destui evrei cu voi, peste tot unde sunteți. Trebuie să atacați toți evreii pe care îi puteți ataca, peste tot în lume, și să-i ucideți”, a spus acesta.

Hamas s-a distanța de aceste afirmații, într-un comunicat publicat luni după amiază.

„Aceste afirmații nu reflectă poziția oficială a Hamas și politica sa pe care a decis-o și a aplicat-o cu consistență, potrivit căreia suntem în conflict cu ocupanții (israelieni) care ocupă teritoriile noastre și care profanează locurile noastre sfinte, și nu cu evreii din lume sau cu iudaismul în calitate de religie”, a potrivit sursei citate.

„Declarații respingătoare”

Nickolai Mladenov, trimisul ONU pentru Orientul Apropiat, a condamnat afirmațiile, invocând un „discurs periculos, respingător și care incită la ură”.

„Valorile juste ale cauzei palestiniene includ dragostea de libertate, dreptatea și egalitatea. Declarațiile respingătoare ale dl. Fathi Hamad legate de evrei nu reprezintă nimic din toate acestea”, a scris pe Twitter Saeb Erekat, secretar general al Organizației pentru Eliberarea Palestinei, aflată în Cisiordania ocupată și aliată cu Fatah, partidul președintelui palestinian.

Fatah și Hamas sunt la cuțite după ce mișcarea islamistă a preluat controlul asupra Fâșiei, în 2007, la capătul a ceea ce a fost practic un război civil.

Un purtător de cuvânt al guvernului israelian a afirmat însă că declarațiile lui Hamad arată „ce este Hamas”.

„Hamas este în spatele revoltelor de la granița cu Gaza. Hamas construiește uzine pentru a produce centuri explozive folosite de băieți și fete din Gaza. Hamas vrea să ucidă evrei în toată lumea”, a declarat el.

„Înțelegeți acum de ce apărăm granița noastră de Hamas din Gaza”, a mai spus acesta.

De la finalul lui martie 2018, palestinienii din Gaza se adună de-a lungul barierei care separă Fâșia de Israel pentru a protesta împotriva blocadei israeliene.

Din acel moment, cel puțin 295 de palestinieni au fost uciși de tiruri israeliene, în marea majoritate pentru violențe în marja protestelor.

Șapte israelieni și-au pierdut de asemenea viața, dintre care cinci civili.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 zile ago

Michaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității

Michaelia Hotel este o cazare în Grecia situată în Petra, pe insula Lesbos, foarte aproape de mare și de zona...

Uncategorized2 săptămâni ago

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Uncategorized2 săptămâni ago

CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă

O companie cu un dosar de înlocuire judiciară pe masă este propusă să gestioneze una dintre cele mai sensibile proceduri...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026

Fotografie de Melike  B pe Pexels.com Te-ai întrebat vreodată unde ajung bijuteriile rafinate sau ceasurile de colecție după ce proprietarii...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

  București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026,...

Diverse2 săptămâni ago

Donații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice

În practica zilnică, o donație contestată în familie apare mai des decât ar admite majoritatea celor care semnează un act...

Diverse3 săptămâni ago

Ce impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români

Recenziile publicate de utilizatorii din România oferă, de regulă, o perspectivă mai utilă decât o simplă descriere a serviciului. În...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Diverse3 săptămâni ago

Repatriot Inspiră 2026 – generează încredere în România în perioada unei crize politice majore

Comunitatea Repatriot a reunit aseară, în București, antreprenori, lideri din business, parteneri și susținători ai proiectelor dedicate conectării românilor de...

Diverse3 săptămâni ago

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

Diverse3 săptămâni ago

Diferența dintre leasing financiar și leasing operațional pe înțelesul tuturor

Pentru foarte mulți oameni și chiar pentru multe firme, termenul „leasing” este folosit generic, fără să existe o înțelegere clară...

Actualitate3 săptămâni ago

Fenomenul din Prahova: Dominic Alexandru Pop, micul campion care a transformat disciplina de fier în eleganță pe ringul de dans

Povestea succesului nu are întotdeauna nevoie de decenii pentru a se scrie, iar exemplul lui Dominic Alexandru Pop este dovada...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni
Actualitate3 săptămâni ago

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni?

Primești un buchet de trandafiri de săpun, îl așezi pe noptieră sau pe masa din sufragerie, și prima săptămână e...

testul poligraf testul poligraf
Uncategorized3 săptămâni ago

Descoperă un nou „ceas fitness” cu HUAWEI WATCH FIT 5 Pro, aliatul tău perfect pentru un stil de viață activ

Dacă ești în căutarea unui smartwatch de înaltă calitate, care să îți susțină nevoile de fitness, sănătate și lifestyle, HUAWEI WATCH...

Diverse4 săptămâni ago

Iluminat pe șină în magazine de cosmetice: cum evidențiezi corect produsele

Într-un magazin de cosmetice, modul în care cade lumina pe produse influențează direct decizia de cumpărare. Texturile, culorile și ambalajele...

Pensiile Pensiile
Diverse4 săptămâni ago

Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?

Promisiunea privind indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 este imposibil de aplicat în actualele condiții economice și bugetare, avertizează...

Diverse4 săptămâni ago

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

Diverse4 săptămâni ago

Cannes înainte de covorul roșu: universul Oriflame Glam Studio

În fiecare an, luna mai transformă Cannes-ul într-un spectacol global al cinematografiei, stilului și expresiei de sine. Pe Croisette, între...

Uncategorized4 săptămâni ago

Dezmembrări Mercedes: piese originale pentru reparații corecte și costuri mai bune

Când ai nevoie de o piesă pentru un Mercedes, alegerea nu este întotdeauna simplă. Piesele noi pot avea prețuri ridicate,...

Top Stiri Comisarul