Connect with us

Actualitate

Business report: Metrou şi tren metropolitan la Cluj: Boc a primit cinci oferte la licitaţia pentru studii; Aproape trei cincimi dintre români nu îşi permit o vacanţă de o săptămână; Bucureşti, Cluj şi Timişoara: preţurile apartamentelor, pe cartiere – Business

Publicat

pe

Metrou şi tren metropolitan la Cluj: Boc a primit cinci oferte la licitaţia pentru studii. Primăria Cluj – Napoca a primit cinci oferte la licitaţia pentru studiile necesare realizării metroului şi trenului metropolitan, potrivit edilului Emil Boc. Acesta a anunţat anterior că 21 de firme erau interesate să participe la licitaţie. Emil Boc şi primarii a şase comune au semnat, în aprilie, acordul de asociere pentru realizarea metroului şi a trenului metropolitan. Proiectul se va desfășura în două etape: în prima trenul metropolitan, iar în a doua metroul, potrivit Economica.net.
Bucureşti, Cluj şi Timişoara: preţurile apartamentelor, pe cartiere. Raportat la zone şi cartiere, în Capitală au fost consemnate variaţii de preţ importante, atât pozitive, cât şi negative. Cel mai afectat de scăderi a fost arealul de centru-nord, în vreme ce creşterile au avut loc şi în aşa-numitele cartiere „muncitoreşti”. Pe zone, în oraşul de pe Someş au avut loc, în mod predominant, variaţii pozitive. În clasamentul zonelor cu cele mai scumpe apartamente din Cluj-Napoca, arealul central şi ultracentral se situează, în continuare, pe primul loc, un apartament costând aici, în medie, 1.840 de euro pe metru pătrat util. La fel ca în Cluj-Napoca, şi pe piaţa din Timişoara au avut loc, în mod predominant, variaţii pozitive în perioada analizată, potrivit Adevărul.
Aproape trei cincimi dintre români nu îşi permit o vacanţă de o săptămână. Cu un procentaj de 58,9%, ne plasăm detaşat pe primul loc în UE la acest indicator al condiţiilor de viaţă, peste nivelurile din Croaţia (51,3%), Grecia şi Cipru ( ambele cu 51%). De reţinut, pentru că ne priveşte în mod direct ca modalitate de transpunere în realitate a realizărilor în ceea ce priveşte creşterea economică, cele mai mari diminuări pe ultimii cinci ani la acest indicator de nivel de trai le-au consemnat vecina noastră şi colegă de val de aderare Bulgaria, arată Cursdeguvernare.ro.
Firmele care fac sponsorizări pot deconta mai mult din cifra de afaceri. Actul normativ analizat astăzi, respectiv Legea nr. 156/2019, se adresează plătitorilor de impozit pe profit, pentru care se îmbunătățesc facilitățile fiscale acordate pentru efectuarea de sponsorizări. Astfel, procentul din cifra de afaceri în care se pot efectua sponsorizări, prin care se reduce impozitul pe profit de plată, crește de la 0,5% la 0,75%. Desigur, se păstrează condiția cumulativă de a nu se depăși 20% din impozitul pe profit datorat la plată. Pot fi beneficiari ai sponsorizării persoane juridice ce au rol social, cum ar fi entități fără scop patrimonial – asociații și fundații, instituții publice sau emisiuni de radio și televiziune. Sponsorizarea trebuie consemnată într-un contract de sponsorizare, notează Republica.
Creșterea economică trimestrială a zonei euro s-a înjumătățit, inflația continuă să scadă. Un val de relaxare monetară așteptat din partea BCE. Inflația anuală din zona euro a coborât la 1,1% în iulie, de la 1,3% în luna anterioară, îndepărtându-se și mai mult de ținta Băncii Centrale Europene (BCE), de aproape 2%, potrivit datelor estimative publicate de biroul european de statistică Eurostat. Totodată, creșterea economică trimestrială în zona euro și UE s-a înjumătățit în aprilie-iunie, comparativ cu trimestrul anterior. În ritm anual, economia zonei euro a urcat cu 1,1% în trimestrul al doilea, comparativ cu o creștere de 1,2% în primul trimestru, notează Profit.ro.
ExxonMobil a anunțat că vrea să se retragă din proiectul Neptun, de exploatare a gazelor din Marea Neagră. Exxon Mobil a trimis o scrisoare în care înștiințează părțile interesate despre intenția de a ieși din proiectul Neptun Deep, fie prin vânzarea integrală a companiei care are drepturile de extracție, fie prin vânzarea cotei sale de 50% din drepturile din perimetrul din Marea Neagră. Informația lansată în mediul public la jumătatea acestei luni, având atribuite surse guvernamentale, referitoare la faptul că gigantul american ExxonMobil nu renunță la proiectul gigantic de exploatare a gazelor din Marea Neagră, ci este preocupat să aducă un nou partener în proiect este falsă. Realitatea este că grupul american a informat în scris cel puțin trei actori implicați în proiectul din Marea Neagră că intenția este să plece. Motivele sunt cele despre care atât companiile petroliere, cât și presa, au relatat de ani de zile, informează Economica.net.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized25 de minute ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorizedo oră ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized6 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized2 săptămâni ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Top Stiri Comisarul