Actualitate
[FOTO] Un membru de nădejde al Jandarmeriei Neamț, în tabără la Durău

„Copiii aflați săptămâna aceasta în Tabăra ArtEd din stațiunea Durău s-au bucurat să ne revadă pentru că în același context ne-am întâlnit cu ei și în 2018.”, transmite Jandarmeria Neamț.
De data aceasta însă, protagonistul a fost Sor, un labrador retriever, inteligent, receptiv, prietenos, entuziast, blând și afectuos cu toată lumea, un camarad de nădejde în misiunile de căutare / salvare de persoane în mediul natural.
Copiii au avut ocazia să facă cunoștință cu Sor și au asistat la o simulare de căutare a unei persoane și câteva exerciții de disciplină.
În vârstă de 4 ani, Sor face parte din familia Jandarmeriei Neamț de la vârsta de 6 luni și pentru că este afectuos și răbdător cu copiii însoțește echipajele nu doar în misiuni, ci și la activitățile preventiv-educative desfășurate în mijlocul copiilor.
Sursa: Jandarmeria Neamț
FOTO: JANDARMERIA NEAMT
Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniAxis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov
-
Socialacum 2 săptămâniCe obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?
-
Diverseacum 2 săptămâniHarta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România
-
Diverseacum 3 săptămâniExperiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
-
Diverseacum 2 săptămâniCum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI
-
Socialacum O săptămânăDe ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice



