Actualitate
A început Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului
Problemele cu care se confruntă românii din comunităţile istorice, aflaţi în pericol de a-şi pierde identitatea, dar şi cei din Harghita şi Covasna, sau cei care trăiesc în diaspora, se vor afla pe agenda lucrărilor Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului, eveniment ajuns la a XVII-a ediţie, care se va desfăşura până sâmbătă, 17 august.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor, ‘manifestarea a intrat în conştiinţa publică ca un proiect cultural la scară naţională, constituindu-se într-un veritabil parteneriat româno-român’, atât prin participarea unor conferenţiari importanţi şi a reprezentanţilor românilor din afara hotarelor şi din ţară cât şi prin tematica abordată.
Programul va cuprinde şi lansări şi prezentări de cărţi, spectacol folcloric, expoziţie de icoane, dar şi participarea la Liturghia arhierească, săvârşită de PS Andrei, cu ocazia hramului Mănăstirii ‘Adormirea Maicii Domnului’, de la Izvoru Mureşului.
Au fost invitaţi, ca şi la ediţiile precedente, înalţi demnitari ai statului român, miniştri, parlamentari reprezentând spectrul politic românesc.
Sursa: AGERPRES
Sursa: Ziar Harghita.
-
Diverseacum 2 săptămâniNadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților
-
Actualitateacum 2 săptămâniCe costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank
-
Diverseacum 2 săptămâniGummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile
-
Diverseacum 2 săptămâniMeniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros



