Connect with us

Uncategorized

Află ce poți face ca bateria laptopului să țină mai mult timp

Publicat

pe

Orice inovaţie în lumea tehnologiei este binevenită şi uşor acceptată de oameni, mai ales atunci când vine vorba de preferatele telefoane mobile, tablete sau calculatoare. Modelele deja îndrăgite dar cu funcţii mai complexe, web-cameră mai performantă, nuanţe mai îmbietoare şi mult mai multe aplicaţii ce urmează a fi explorate de fiecare dintre noi. Un lucru, însă, nu atât de entuziasmant este faptul cunoscut de toţi, cu cât un produs este mai performant, cu atât consumă o cantitate mai mare de energie şi în final bateria se descarcă prea uşor aşteptărilor noastre. Desigur, asta ar putea fi din cauza unei probleme cu laptopul, așa că îți recomandăm să mergi la un service laptop specializat, însă s-ar putea să te ajutăm noi să-ți păstrezi bateria mai mult timp.

Pentru telefoane şi tablete există deja bateriile externe, nişte încărcătoare portabile şi foarte comode, la preţuri accesibile pentru toţi, care posedă capacităţi diferite în funcţie de mărime şi permite mai multe încărcări. Din nefericire, acest lucru nu se referă şi la laptopuri. Ne-am dori ca acesta să ţină la infinit fără necesitatea de a-l conecta la energie. Dar până tehnologia va ajunge la acest apogeu, putem urma sfaturile preţioase ale experţilor, care ne sugerează unele metode cu ajutorul cărora bateria laptopului personal, fără a-l conecta la un încărcător pentru laptop, va fi un pic mai rezistentă ca de obicei şi va funcţiona destul de bine.

Legea de căpătâi a fiecăruia trebuie să fie aceea că o baterie va ţine mai mult dacă vei avea grijă de ea. Dacă din start bateriile au o durată mai lungă de viaţă, atunci treptat aceasta se micşorează destul de mult şi destul de repede. Şi cum este mai simplu să cauţi vinovatul în altcineva, îţi pare straniu şi te întrebi ce se întâmplă, dai vina pe marca lui, pe faptul că ai dat nişte bani pe un produs nu prea bun, dar în final ajungi să înţelegi că de fapt şi tu te faci vinovat pentru faptul că aceasta îşi cam pierde din capacitate atât de vizibil.

Îl încărcăm cu măsură!

Totalitatea gadget-urilor secolului XXI utilizează baterii Litiu-Ion care nu sunt pretenţioase la îngrijire. Aşa că ar trebui să începi de la faptul că o baterie încărcată permanent la 100 % o va afecta treptat. Ce nu ai întreprinde, nu vei putea evita faptul că aceasta succesiv va scădea peste jumătate din capacitatea originală. Şi pentru a te mai bucura de un volum de stocare la un nivel ridicat, pentru cât mai multe cicluri de reîncărcare, este de preferat ca aceasta să nu fie ţinută la încărcat zi şi noapte şi ca să dureze în timp, specialiştii ne sugerează proporţia ideală între 80% încărcare şi 40% descărcare, nici mai mult nici mai puţin.

Atenţie la factorii climaterici!

Deşi bateriile pe litiu-ion sunt cele mai preferate pentru practic orice dispozitiv electronic, încă nu sunt atât de apte să lupte cu condiţiile climaterice. Temperaturile ridicate sunt un adevărat inamic care dăunează bateriei şi afectează buna funcţionalitate a ei. Acestea nu trebuie menţinute în condiţii extreme de căldură, se recomandă sub 25°C, deoarece sunt foarte sensibile la soare şi riscă să se supraîncălzească, producând aşa numita „căldură reziduală”, care se transmite bateriei şi care o deteriorează în totalitate.

O luminozitate mai redusă!

Deasemenea, un mod de economisire a bateriei pe care îl ai la îndemână se află chiar în calculatorul tău. Dacă nu ştiai, află că ecranul consumă foarte multă energie şi din acest motiv reducerea luminozităţii la laptopul tău este un sfat de preţ. Dacă laptopul tău îţi permite setarea luminii ecranului ar fi foarte bine să o menţii la cel mai jos nivel, în aşa măsură ca să fie suficient să vezi clar ecranul.

Modul „Sleep” sau „Hibernate”

Aceste funcţii au ca scop să economisească energia, după care îţi poţi relua activitatea foarte simplu. Dacă pentru ceva timp nu ai nevoie de laptop alege una din funcţiile date şi laptopul tău pentru ceva timp se va odihni. Modul „Sleep” (somn) permite întreruperea pentru câteva ore şi se caracterizează prin faptul că sistemul de operare rămâne activ, dar utilizează mai puțină energie în comparaţie cu modul normal. Cât despre „Hibernate” (hibernare), sistemul de operare ce utilizează cele mai puține resurse de energie şi poate fi utilizat atunci când nu vei folosi calculatorul pentru o lungă perioadă, ore sau chiar zile, fără a avea necesitatea de a-l încărca. Genialul se află în faptul că întreaga activitate este salvată într-un fișier special, ceea ce îi permite să utilizeze minimul de energie posibil.

Optăm şi pentru economie setată!

Putem economisi energia bateriei utilizând setările proprii ale dispozitivului. Urmează câţiva paşi simpli: accesează „Control Panel”, apoi „Harware and Sound” , după care „Power options”. Vei seta „Change battery settings” şi vei opta pentru funcţia pe care o doreşti , adică „Power Saver” sau „Balanced plan”. Prima, (Power Saver), bateria se va descărca mai puţin în comparaţie cu modul normal, iar funcţia „Balanced” este recomandată pe motiv că foloseşte energia într-un mod echilibrat.

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

Greșeala pe care o faci când alegi o bandă LED fără să știi că o faci

Sursa foto: pexels.com  Ajungi pe un site, filtrezi după preț, alegi ceva care „arată bine” și apoi dai comanda. Produsul ...

Uncategorized3 zile ago

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă,...

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans? Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?
Arts & Entertainment::Celebrities3 zile ago

Cum să mă inspir din alte stiluri de dans?

Prima dată când am văzut un dansator de salsa intrând la o oră de contemporan, mi s-a părut o glumă....

Uncategorized3 zile ago

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București,...

Diverse3 zile ago

România pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații

Romanian Performance Excellence Program (RPEP), program de excelență managerială inspirat de modelul Baldrige din Statele Unite, deschide înscrierile pentru o...

Uncategorized3 zile ago

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp pentru ce contează cu adevărat

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32%...

Uncategorized3 zile ago

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de...

Uncategorized4 zile ago

HONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială

Ecranul generos, funcțiile AI și multitaskingul avansat răspund nevoilor unui mod de lucru tot mai dinamic.   București, 21 iulie...

Uncategorized4 zile ago

Samsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii

Informații mai detaliate, monitorizare mai precisă și confort de durată care îi ajută pe utilizatori să transforme datele zilnice în...

Uncategorized4 zile ago

Cum influențează vremea eficiența erbicidelor: legătura dintre temperatură, umiditate și vânt

Fotografie de la Helena Lopes pe Pexels.com Pentru fiecare erbicid, temperatura, umiditatea și vântul decid cât de bine se lipește...

TEDx românesc TEDx românesc
Diverse5 zile ago

RePatriot este partener la primul TEDx românesc din diaspora

Peste 700 de români din diaspora și din România sunt așteptați pe 10 octombrie la TEDxParc du Cinquantenaire ED. RePatriot...

Diverse6 zile ago

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare...

UncategorizedO săptămână ago

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului? Etapele unei evaluări psihologice pentru copii

Sursa foto: pexels.com    Mulți părinți ajung la prima programare fără să știe la ce să se aștepte. Unii vin...

UncategorizedO săptămână ago

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea...

UncategorizedO săptămână ago

Cum alegi sistemul de sonorizare potrivit pentru evenimentul tau

Descoperiți cum să selectați echipamentele audio ideale pentru evenimente corporate, private sau concerte, cu ajutorul soluțiilor complete de închiriere oferite...

UncategorizedO săptămână ago

Dezmembrez Peugeot – piese second-hand pentru reparații rapide și accesibile

Când cauți dezmembrez Peugeot, de cele mai multe ori ai deja o problemă concretă: o piesă defectă, o daună de...

magazin de haine de lux in Cluj-Napoca magazin de haine de lux in Cluj-Napoca
DiverseO săptămână ago

CAPOD’OPERA12 deschide un nou magazin de haine de lux in Cluj-Napoca, pe Strada Horea nr. 8

Un nou capitol incepe pentru CAPOD’OPERA12! Dupa succesul magazinului nostru din Bucuresti si al platformei online capodopera12.ro, avem bucuria sa...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy, prima pastilă GLP-1 pentru slăbit, primește undă verde de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a aprobat Wegovy sub formă de comprimat, administrat o dată pe zi, acesta devenind primul tratament oral GLP-1...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR Magic V6: construit pentru a fi folosit, proiectat să reziste

Un design ultra-subțire, materiale avansate și un scenariu extrem care pune în valoare durabilitatea noului flagship pliabil HONOR   București,...

Diverse2 săptămâni ago

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments, confirmă...

Top Stiri Comisarul