Connect with us

Actualitate

Ziua comunei RĂUCEȘTI, sărbătorită românește [galerie FOTO]

Publicat

pe

Duminică, 1 septembrie, Ziua comunei Răucești a fost sărbătorită românește de întreaga comunitate.

Adunați în zona stadionului, oamenii locului s-au bucurat de
activitățile pregătite cu drag de primarul Dumitru Bălăjel și Consiliul Local.

La zi de sărbătoare, lor li s-au alăturat și oficialități
locale și județene, printre care prefectul Daniela Soroceanu, Ion Asaftei-
vicepreședintele Consiliului Județean Neamț, subprefectul orașului sau primari ai
comunelor învecinate. Rând pe rând, aceștia au transmis urări de bine toturor
celor care viețuiesc pe aceste meleaguri.

Suprizele s-au ținut lanț pe parcursul acestei zile
speciale, o prezență inedită fiind cea a avionului care a survolat o perioadă
deasupra comunei, spre bucuria copiilor mici și mari.

Ziua comunei a fost oficial deschisă prin cuvântul primarului Dumitru Bălăjel. „Vă mulțumesc din suflet că sunteți încă de la început într-un număr atât de mare alături de noi. Mulțumesc mult tuturor, mulțumesc pentru tot ajutorul pe care l-am primit de la dumneavostră de-a lungul timpului. La multi ani, Răucești! La mulți ani tuturor!”, a transmis primarul Dumitru Bălăjel. Și fiindcă în Răucești, oamenii au frică de Dumnezeu, dar și motive să mulțumească Celui de Sus, un sobor de preoți a oficiat slujba de Te Deum.

Pentru că viitorul depinde de noile generații și de educația
pe care copiii o primesc pe băncile școlii, autoritățile locale au pregătit un
moment special dedicat cadrelor didactice și elevilor din comună cu rezultate
deosebite la învățătură. În aplauzele tuturor, aceștia au urcat pe scenă pentru
a fi premiați și felicitați. De asemenea, cuplurile care împlinesc 50 de ani de
căsnicie au fost chemațe pe scena special amenajată, pentru a fi felicitate de
întreaga comunitate și premiate de către autoritățile locale.

Cei veniți la sărbătoarea comunei Răucești au avut parte de
joc și voie bună în compania tinerelor talente locale, dar și a unor artiști
renumiți la nivel national. Încă de la orele după-amiezii, pe scenă au urcat
Ansamblul „Oglinduța”, Tineret Band,  Fanfara de la Răucești, Grigore
Gherman, Angelica Flutur, Vasile Urzică, Ionela Brănișteanu, Sînziana Oșlobanu,
George Gherasim, Gabriela Gherasim și Gabriela Ujică, dar și Anca Neașcu, ADDA
și Provincialii.

Manifestările dedicate Zilei comunei Răucești, ediția a
XXVI-a s-au încheiat cu focuri de artificii.

De la copilașii care duc mai departe tradițiile strămoșești,
până la vârstnicii care dovedesc că poți sărbători românește indiferent de anii
din buletin, întreaga suflare a comunei Răucești s-a bucurat așa cum se cuvine
de această manifestare dedicată lor.

La mulți ani, Răucești!

Andreea T.

Sursa: ZiarTarguNeamt.RO

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul