Actualitate
Pregătiri pentru un nou an școlar Tîrgu Neamț, 1987
Ca în fiecare an, în preajma lui 15 septembrie toate unitățile școlare sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru începerea în bune condiții a unui nou an școlar. Cum se pregăteau sau erau pregătite școlile din Tîrgu Neamț, în anul 1987, aflăm dintr-un material publicat în oficiosul partidului.
Materialul prezintă pregătirile la trei unități școlare, Liceul Agroindustrial (n. r. Colegiul Tehnic „Ion Creangă”), Școala nr. 3 și Școala nr. 2.[1]
La Liceul Agroindustrial, directul Victor Avasilcăi se plângea de întârzierea lucrărilor, cauzate de neimplicarea unitătii patronatoare (în perioada comunistă fiecare unitate de învățământ era patronată de către o unitate productivă care contribuia financiar la îmbunătățirea bazei materiale a școlii), adică S.M.A. Tîrgu Neamț. Chiar și așa s-a reușit să se „igienizeze interioarele, cantina, internatul, s-a acoperit cu bitum localul nou, s-au adus lemne (din igienizarea pădurii Secu-făcută cu elevii).”. Mai erau de reparat clădirile vechi și de zugrăvit exterioarele.
La Școala nr. 3, directorul Constantin Crețu declara că „putem deschide anul şcolar chiar mâine (26 august n.n.) și nimic exagerat, pentru că: manualele sînt asigurate, curăţenia este peste tot în drepturi depline.”
La Școala nr.2, vizita redactorului de la ziarul Ceahlăul începea la muzeul școlii, amenajat de către profesorul Vasile Vrînceanu, unde peste 1300 de piese adunate „de-a lungul a 35 de ani de pasionatul profesor (peste 200 sînt inscrise în patrimoniul cultural naţional) compun aici cadrul unei noi lecţii deschise de patriotism și venerație a dăinuirii neamului nostru pe aceste meleaguri”. Directorul Aurelian Pintrijel afirma că este pregătit pentru primirea elevilor, dovadă că „în sălile de clasă, în cabinete e ca în farmacie: materialul didactic-impecabil; la cabinetele de fizică și chimie mobilierul este nou; o pianină nou-nouță așteaptă lecțiile de muzică.” Totul se datora și întreprinderii patronatoare, Autobaza ITA, dar și a părinților, cadrelor didactice și elevilor.
Așadar, în toamna lui 1987, școlile erau
pregătite pentru începerea penultimului an școlar sub regim comunist.
Prof. Emanuel Bălan
[1] Ceahlaul XX, nr. 2618, 29 august 1987,
p. 4.
Sursa: ZiarTarguNeamt.RO
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



