Actualitate
Înjunghiat în Vânători- Neamț – Stiri Naționale
Un bărbat de 45 de ani ar fi fost victima unei agresiuni fizice. Ori s-a înjunghiat singur… Starea de ebrietate în care se afla l-a făcut să nu-și mai amintească ce i s-a întâmplat, potrivit unor surse neoficiale.
Evenimentul a avut loc vineri, 6 septembrie, pe raza comunei Vânători Neamț.
Prin apel la 112, în jurul orei 23.00 a fost solicitat ajutor de urgență. Echipajul medical ajuns la fața locului l-a găsit cu plăgi înjunghiate hemitorace stâng, abdomen şi costal, potrivit unui comunicat de presă emis de Serviciul de Ambulanță Județean Neamț.
Bărbatul a fost preluat de echipajul medical și predat la CPU din cadrul Spitalului Orășenesc Sf. Dimitrie Târgu Neamț. Medicii de gardă au decis mai apoi transferul său către UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, iar de aici a fost trimis la Iași.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.
Sursa: ZiarTarguNeamt.RO
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum O săptămânăTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum 6 zileDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni1 din 5 companii din UE folosește deja inteligența artificială: HONOR Magic V6 aduce productivitatea într-un format pliabil
-
Economicacum 6 zileANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



