Connect with us

Actualitate

Jurnalist interzis la Miercurea Ciuc. A fost sesizat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

Publicat

pe

Asociaţia Presei Sportive din România a înaintat o nouă sesizare Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Asociația noastră a prezentat CNCD situaţia fotografului Halmagyi Zsolt, discriminat de clubul de fotbal FK Csikszereda, care nu i-a permis accesul la stadion, deşi avea acreditare pentru întreg sezonul competiţional 2019-2020. Dl. Zsolt Halmagyi este preşedinte al Asociaţiei Sportfoto Press şi un vechi membru al asociaţiei noastre (APSR), având legitimaţia 034.

Relatăm pe scurt faptele. Înaintea începerii sezonului competiţional de fotbal 2019-2020, dl. Halmagyi Zsolt a solicitat prin e-mail acreditare de fotograf de la FK Csikszereda, echipă care a promovat în Liga 2, competiţie organizată de Federaţia Română de Fotbal. Cererea a fost aprobată şi i-a fost înmânată acreditarea pentru întreg sezonul competiţional. Pe data de 10 august 2019, dl. Halmagyi Zsolt a ajuns la stadion, la ora 10:30, la meciul inaugural al echipei locale, meciul fiind programat de la ora 11:00. La intrarea către teren a fost întâmpinat de preşedintele clubului FK Csikszereda, Szondi Zoltan, care pe un ton ridicat, în fata ofiţerului de presă Szep Zoltan, l-a insultat pe membrul asociației noastre şi cu un ton imperativ i-a adus la cunoştinţă că nu are ce căuta la stadion, urmând să părăsească imediat incinta. Colegul nostru a arătat acreditarea, moment în care, după cum ne-a relatat dl. Halmagyi Zsolt, preşedintele Szondi Zoltan s-a repezit la ofiţerul de presă, întrebând de ce i s-a emis acea acreditare, cerând să-i fie imediat retrasă.

Fotograful a informat şi observatorul federal despre cele întâmplate şi pentru evitarea unui scandal, ca să nu fie scos în forţă de oamenii de ordine, în cele din urmă a părăsit incinta.

„Considerăm cele întâmplate la Miercurea Ciuc drept un abuz care afectează libertatea presei. Asociaţia Presei Sportive din România este decisă să facă toate demersurile necesare pentru ca astfel de discriminări să nu mai fie posibile, sesizând Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Conform prevederilor din Statutul asociaţiei, este obligaţia noastră să luptăm pentru apărarea drepturilor ziariştilor sportivi, în conformitate cu prevederile Constituţiei şi a legilor în vigoare”, a precizat Dumitru Graur, președintele Asociației Presei Sportive din România.

Sursa: apsmedia.ro

Sursa: Ziar Harghita.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized35 de minute ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized23 de ore ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized6 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized2 săptămâni ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Uncategorized2 săptămâni ago

Xiaomi lansează în China seria REDMI Note 17, creată să reziste ani de zile, cu REDMI Titan Quality

București, 27 august 2026 − Xiaomi a prezentat în China seria REDMI Note 17, cea mai nouă generație a celei mai bine...

Top Stiri Comisarul