Probabilitatea de recesiune în SUA în următoarele 12 luni este de peste 50%, susține Dan Bucșa, economistul-șef pentru Europa Centrală și de Est în cadrul UniCredit Bank Londra.
„Recesunea în State va fi la mijlocul anului viitor. S-ar putea să fie mai târziu de atât ca economia americană e rezilientă, s-ar putea să fie și mai repede ca dacă o corecție e declanșată pe piața burseeră, asta se poate întâmpla oricând. Nu vedem ca fiind o recesiune adâncă. E mai degrabă o perioada în care lucrurile se reașează în economia americană”, a spus el.
Potrivit acestuia, există modalități de a scoate SUA din recesiune destul de repede.
Stire în curs de actualizare