Connect with us

Actualitate

O poveste din Sectorul 5. Ca de la toate primăriile dușmănoase cu cetățenii care le finanțează – Esential

Publicat

pe

Povestea începe frumos în luna septembrie, așa cum era și vremea la timpul acela. La comanda Primăriei sectorului 5, o firmă specializată trasa treceri de pietoni și instala semnalizatoare rutiere în perimetrul Uranus – Calea Rahovei – Șos. Tudor Vladimirescu – Calea 13 Septembrie. Poate vă gândiți că inițial au fost consultați locuitorii din zonă. Nici vorbă!

Multe au fost făcut fără noimă, așa că HotNews.ro a și relatat pe 24 septembrie cum sunt aruncați banii bucureștenilor. Dovezi de necontestat le veți vedea în acest articol, pentru că au urmat lucrări care contravin nu numai noțiunii de bună administrare a domeniului public, ci și elementarului bun-simț.

Era timp frumos și trecerile noi pentru pietoni arătau bine, că erau proaspete și frumos zebrate. Una de pe strada Sabinelor începea normal, de la un trotuar și ar fi trebuit să se termine la altul. Doar că acolo unde ajungea mai era până la trotuar un spațiu lat de aproape un metru (Foto 1) și care fusese gândit ca zonă verde – dar este doar un pământ bătătorit care după ploaie se transformă în noroi și pe care cresc din loc în loc niște arbori pe care oricum nu-i toaletează nimeni, după cum se și vede din fotografia din 23 septembrie.


Foto 1

Să zicem că un pieton mai sportiv ar putea sări peste spațiul „verde” de pe strada Sabinelor. Dar pe strada Cedrilor n-ar mai avea nicio șansă, deoarece noua trecere pentru pietoni duce într-un… gard! Foto 2, tot din 23 septembrie.


Foto 2

Nu are rost să mai povestim din septembrie. N-au trecut nici trei săptămâni și în zona în care s-au cheltuit bani frumoși (ai cetățenilor) cu marcajele rutiere au apărut constructori de rețele de gaze naturale și s-au apucat serios de treabă începând cu excavatoarele.

O imagine sugestivă în Foto 3, de la intersecția Sabinelor – Sirenelor – Cedrilor:


Foto 3

Pe 20 noiembrie, trecerea pentru pietoni din Foto 1 arăta astfel:


Foto 4

Iar după numai câteva ore arăta așa (fotografiată din partea opusă):


Foto 5

Trecerea spre nicăieri de pe strada Cedrilor arăta pe 20 noiembrie (cu lucrările „cam” terminate) așa:


Foto 6

După spargerea asfaltului și a betonului și după excavații, pământul se depozita temporar tot pe stradă.

Să nu credeți că gura de canal din imagine a rămas cât de cât liberă și ulterior „protejată” (Foto 7, 8 și 9) prin grija lucrătorilor. A trebuit să intervină energic și de mai multe ori locuitorii din blocuri, care știu că se apropie ploi zdravene și nu vor să înoate până la mașinile parcate.


Foto 7


Foto 8


Foto 9

Culmea sadismului a fost desăvârșită de poliție, care a și început (în condițiile date) să-i amendeze pe șoferii care parcaseră (vedeți unele mașini mai sus) pe noile treceri pentru pietoni, devenite perfect inutile și ridicole – nu mai traversa nimeni pe ele, că nu se mai putea.

Noroc că polițistul bucureștean este milos: „Să zică mersi că nu-i amendez pe toți cei parcați la mai puțin de 25 de metri de trecere!”. Faptul că firma de construcții aruncase grămezi de pământ și moloz peste tot, ba chiar și mormane de nisip care blochează trotuarele (foto 10) nu deranja nici un polițist. Cei de la rutieră n-au treabă cu căile pietonale, iar despre poliția locală știe cineva cu ce se ocupă?


Foto 10

Anvergura șantierului este foarte vizibilă și în spatele blocurilor. În fotografiile 11 și 12 vedeți cum arată acum locurile de parcare ale locatarilor:


Foto 11


Foto 12

Ceea ce este și mai revoltător este că oamenii plătesc chirie pentru acele locuri de parcare, care le sunt repartizate nominal. Fotografia 13 (ghinion!) o adeverește:


Foto 13

Da, ați văzut bine! Chiria se plătește primăriei sectorului 5, prin intermediul Administrației Domeniului Public. Poate credeți că autoritățile sectorului sunt mâniate la culme și vor interveni energic în interesul cetățenilor.

Nici vorbă! Dar lucrările se fac cu toate aprobările necesare (fotografia 14), după cum adeverește panoul obligatoriu care afișează un număr de autorizație de construire.


Foto 14

Nu știm cine a eliberat-o. Dacă este Primăria sectorului 5, unii ar trebui să fie luați la întrebări pentru imbecilitatea de a fi comandat și plătit marcaje rutiere doar ca să fie distruse peste câteva săptămâni (autorizația este din iulie, în septembrie s-au făcut marcajele, iar în octombrie au venit „găzarii”). În lipsă de argumente, nu putem da vina aici decât pe prostie, Dacă autorizația este eliberată de primăria generală, prostia mai trebuie căutată și acolo, dar nu exclude în nici un caz responsabilitatea sectorului.

Dar noi nu suntem chiar atât de proști ca să ne facem în continuare că nu înțelegem că administrația obștei a devenit o afacere deosebit de lucrativă pentru edili și firmele asociate – pentru că marcajele rutiere vor fi cu siguranță refăcute. Și acesta este doar un exemplu infim din coșmarul pe care-l trăim zi de zi în întreg orașul.

„De ce să te mai speli? Te dai doar cu puțin parfum și se rezolvă”, spunea la un moment dat savurosul (și imaginarul – oare?) primar din serialul „Las Fierbinți”. Aceasta pare a fi și deviza tuturor administrațiilor bucureștene, care înființează companii proprii în disprețul legii și dau vouchere pentru orice, organizează concerte, bâlciuri și pelerinaje religioase, ba chiar și excursii în străinătate pentru unii copii și pensionari, plătesc cu generozitate reabilitări termice dezastruoase.

Mai nou, fac și statui pe unde apucă, dar peste toate tronează monumentul incapacității și nesimțirii lor. Dacă primarii vor continua să fie aleși după un singur tur de scrutin, lucrurile se vor schimba într-un singur sens – în mai rău.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 zile ago

Michaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității

Michaelia Hotel este o cazare în Grecia situată în Petra, pe insula Lesbos, foarte aproape de mare și de zona...

Uncategorized2 săptămâni ago

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Uncategorized2 săptămâni ago

CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă

O companie cu un dosar de înlocuire judiciară pe masă este propusă să gestioneze una dintre cele mai sensibile proceduri...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026

Fotografie de Melike  B pe Pexels.com Te-ai întrebat vreodată unde ajung bijuteriile rafinate sau ceasurile de colecție după ce proprietarii...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

  București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026,...

Diverse2 săptămâni ago

Donații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice

În practica zilnică, o donație contestată în familie apare mai des decât ar admite majoritatea celor care semnează un act...

Diverse3 săptămâni ago

Ce impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români

Recenziile publicate de utilizatorii din România oferă, de regulă, o perspectivă mai utilă decât o simplă descriere a serviciului. În...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Diverse3 săptămâni ago

Repatriot Inspiră 2026 – generează încredere în România în perioada unei crize politice majore

Comunitatea Repatriot a reunit aseară, în București, antreprenori, lideri din business, parteneri și susținători ai proiectelor dedicate conectării românilor de...

Diverse3 săptămâni ago

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

Diverse3 săptămâni ago

Diferența dintre leasing financiar și leasing operațional pe înțelesul tuturor

Pentru foarte mulți oameni și chiar pentru multe firme, termenul „leasing” este folosit generic, fără să existe o înțelegere clară...

Actualitate3 săptămâni ago

Fenomenul din Prahova: Dominic Alexandru Pop, micul campion care a transformat disciplina de fier în eleganță pe ringul de dans

Povestea succesului nu are întotdeauna nevoie de decenii pentru a se scrie, iar exemplul lui Dominic Alexandru Pop este dovada...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni
Actualitate3 săptămâni ago

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni?

Primești un buchet de trandafiri de săpun, îl așezi pe noptieră sau pe masa din sufragerie, și prima săptămână e...

testul poligraf testul poligraf
Uncategorized4 săptămâni ago

Descoperă un nou „ceas fitness” cu HUAWEI WATCH FIT 5 Pro, aliatul tău perfect pentru un stil de viață activ

Dacă ești în căutarea unui smartwatch de înaltă calitate, care să îți susțină nevoile de fitness, sănătate și lifestyle, HUAWEI WATCH...

Diverse4 săptămâni ago

Iluminat pe șină în magazine de cosmetice: cum evidențiezi corect produsele

Într-un magazin de cosmetice, modul în care cade lumina pe produse influențează direct decizia de cumpărare. Texturile, culorile și ambalajele...

Pensiile Pensiile
Diverse4 săptămâni ago

Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?

Promisiunea privind indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 este imposibil de aplicat în actualele condiții economice și bugetare, avertizează...

Diverse4 săptămâni ago

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

Diverse4 săptămâni ago

Cannes înainte de covorul roșu: universul Oriflame Glam Studio

În fiecare an, luna mai transformă Cannes-ul într-un spectacol global al cinematografiei, stilului și expresiei de sine. Pe Croisette, între...

Uncategorized4 săptămâni ago

Dezmembrări Mercedes: piese originale pentru reparații corecte și costuri mai bune

Când ai nevoie de o piesă pentru un Mercedes, alegerea nu este întotdeauna simplă. Piesele noi pot avea prețuri ridicate,...

Top Stiri Comisarul