Connect with us

Actualitate

​Subiectele zilei: Demnitarii, marii beneficiari ai majorării salariului minim; Iași: Mitropolia recuperează cu jandarmii o biserică de la popă caterisit; Fotografii absurde cu bucureștenii care au ieșit să își ceară apa caldă înapoi – Subiectele zilei

Publicat

pe

Pisa şi furtul propriei căciuli. Ministrul e calm. Obişnuiţi să-şi fure singuri căciula, pe mulţi reacţia stupidă a şefei învăţământului i-a liniştit. Doar lucizii înţeleg Pisa, dezastrul pe care-l evidenţiază rezultatele studiului şi ce-ar fi de făcut. Şocant nu e doar faptul că aproape unul din doi copii români e analfabet. Şi anume, analfabet funcţional. În speţă, că aproape jumătate din copiii României nu pot procesa mental ceea ce silabisesc. Nu sunt în stare să priceapă sensul unui text citit cu greu. Nici să-l redea. Iar la matematică şi ştiinţele naturii, situaţia este încă şi mai gravă. Or, în reacţie la această uriaşă înrăutăţire, la o deteriorare care, vădit, se explică nu doar cultural şi social ori psihologic, ci şi politic, ministrului liberal al educaţiei nu-i dă prin căpşorul său oarecum gol decât să afirme că ”n-ar trebui”, chipurile, ”să ne îngrijorăm”. Păi de ce nu trebuie? Că merge şi aşa? scrie Deutche Welle.

Demnitarii, marii beneficiari ai majorării salariului minim. Românii angajaţi pe salariul minim nu sunt cei mai favorizaţi de majorarea de la 1 ianuarie 2020, pentru că demnitarii sunt cei care vor băga mai mulţi bani în buzunar. Anul 2020 vine cu lefuri mai mari pentru aleşii ţării, odată cu majorarea salariului minim. Dacă un român obişnuit plătit cu salariul minim pe economie va primi în plus „în mână“ sub 100 de lei, pentru demnitari majorările ajung la peste 1.000 de lei, potrivit Adevărul.

Copiii din Sectorul 5 primesc de Moș Nicolae materiale promoționale cu poza primarului Daniel Florea. În locul tradiționalelor dulciuri din ghetuțe, copiii au cărat acasă în ghiozdane materiale pe care era promovată imaginea edilului. De exemplu, elevii de clasa a III-a de la Școala Gimnazială nr. 139 „Mircea Sântimbreanu” din cartierul Rahova au primit de la Primărie S5 o carte în engleză și română, despre Centenarul Marii Uniri și o hartă a României, în care apar URSS, Iugoslavia și Cehoslovacia. Toate materialele au fost puse într-o pungă pe care este imprimată o fotografie cu primarul Daniel Florea! „Cu drag, despre noi și despre țara noastră!”, este mesajul edilului inscripționat pe pungă, relatează Libertatea.

Iași: Mitropolia recuperează cu jandarmii o biserică de la popă caterisit. Oficialii Mitropoliei au fost nevoiţi să apeleze la executor judecătoresc ca să îl scoată de acolo pe preot. Acesta, având sprijinul unei mulţimi de enoriaşi, se baricadase practic în lăcaş şi nu voia să predea cheile, slujind în continuare. Cazul datează de peste doi ani, de când preotul a fost caterisit. El refuzase să-l primească pe IPS Teofan în biserică, incitând oamenii la a da foc cardurilor de sănătate şi alte gesturi retrograde, informează Ziarul de Iași.

Fotografii absurde cu bucureștenii care au ieșit să își ceară apa caldă înapoi. La ora opt dimineața, când afară erau două grade, aproape 30 de persoane băteau în ligheane, în fața Primăriei Capitalei, din centrul Bucureștiului, în semn de protest că nu au apă și căldură, în capitalism, în 2019. Aveau cu ei și reșouri, și săpun. RADET a dat faliment în noiembrie și a lăsat moștenitorului Termoenergetica o rețea veche, proiectată în anii 60, care acum și-a depășit de două ori durata de viață și are țevile ciuruite, prin care pierde două mii de tone de apă pe oră, relatează VICE.

Performanţă cu stomacul gol. Sportivii unui club primesc mâncare în schimbul unei rugăciuni la Orşova. Sportivii Clubului Sportiv Şcolar de canotaj şi caiac-canoe din Orşova, locul care a dat zeci de campioni, primesc mîncare oferită de o biserică, după ce rostesc „Tatăl nostru”. S-a ajuns aici pentru că Ministerul Tineretului nu a mai trimis clubului alocaţia de hrană. Ultimii bani de la Ministerul Tineretului şi Sportului au ajuns la CSS Orşova în luna mai, spun antrenorii. De atunci, sportivii au mâncat pe datorie, iar acum suma pe care clubul o are de plătit furnizorului de hrană a ajuns la 300.000 de lei. Din octombrie, furnizorul nu le-a mai dat mâncare, potrivit Gândul.

O spurca și-o numea „martaloagă”, acum îi dă mână liberă să căpușeze primăriile PSD. Anca Ciubăncan a fost cocoțată în fruntea organizației municipale a PSD tocmai de către Liviu Alexa, individul care în urmă cu un an o eticheta „martaloagă” și-o batjocorea fără urmă de decență. Ciubăncan insistă să se laude cu un titlu pompos, de „președinte” al Camerei de Comerț Româno-Suedeze, postură din care obișnuiește să organizeze diverse evenimente, unele absolut irelevante pentru publicul larg. Grav este că, să-și poată justifica prezența și funcția în spațiul clujean, aflăm că Ciubăncan este abonată tot la fonduri publice, mai precis la banii aflați sub pixul primarilor PSD, relatează Actual de Cluj.

Cum munceau românii până în 1989. Cum munceau românii în comunism? Cum era viața la muncă în paradisul comunist pe care unii-l plâng și acum? Cum intrai „în câmpul muncii” și cum avansai în el? Cât de greu era să supraviețuiești sau, de ce nu, să prosperi într-o societate centralizată, în care statul ordona totul iar tu trebuia doar să te supui? Au trecut 30 de ani de atunci, dar efectele modului în care au muncit românii în comunism se simt și astăzi, așa că este esențial să înțelegem epoca de atunci dacă vrem să pricepem și de unde vin multe dintre problemele de azi, scrie Pressone.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Spektradent Spektradent
Social39 de minute ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

Uncategorizedo oră ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

Uncategorized2 ore ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Uncategorized2 ore ago

Romanian Security Fair a luat startul în forță la Romexpo

BUCUREȘTI,15 octombrie 2026 – Romanian Security Fair 2026 a luat startul ieri, pe 14 octombrie, la Romexpo, unde, timp de...

Uncategorized3 ore ago

Commerce Innovation Summit 2026: Pe 19 octombrie aflăm ce funcționează cu adevărat în retail, eCommerce și payments în era AI.

Building Smart in the Age of AI – cea de-a treia ediție a summitului organizat de NETOPIA Payments are loc...

Diverse17 ore ago

De la solarii la căsuțe metalice de grădină: BACAS își extinde gama de produse

BACAS, compania din Alexandria cunoscută pentru producția și comercializarea solariilor și serelor, își diversifică oferta și introduce o nouă categorie...

Diverse19 ore ago

De ce renovarea unei clădiri poate fi mai complicată decât construirea uneia de la zero

La prima vedere, pare logic: dacă o clădire există deja, renovarea ei ar trebui să fie mai simplă decât construirea...

Uncategorized2 zile ago

3 din 4 români amână tratamentele stomatologice. Peste o treime lasă problemele dentare nerezolvate mai mult de un an

62% dintre respondenți spun că au amânat de mai multe ori vizita la stomatolog sau începerea unui tratament Costul este...

Uncategorized3 zile ago

De la cursuri și ședințe la organizarea taskurilor: cum poate o tabletă să simplifice o zi aglomerată

HONOR Pad 20 reunește funcții pentru multitasking și organizare, un ecran 3K de 12,1 inci și o baterie de 10.100...

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
Diverse5 zile ago

O nouă legătură între Prahova și Brașov. Proiectul Construcții Erbașu poate deveni alternativă la DN1

Între Valea Doftanei și Brădet, Construcții Erbașu modernizează unul dintre cele mai dificile drumuri montane aflate în lucru în România....

Hyundai Hyundai
Diverse5 zile ago

Hyundai accelerează electrificarea și pregătește noi lansări pe piața europeană

Hyundai își consolidează poziția pe piața auto din România și continuă investițiile în electrificare, tehnologii moderne și diversificarea gamei de...

Diverse7 zile ago

Cum recunoști un parfum premium și persistent? Descoperă Possess Intense pentru ea și pentru el

Cum alegi un parfum premium? Ghid pentru sezonul rece Există parfumuri pe care le uiți până ajungi acasă și parfumuri...

UncategorizedO săptămână ago

Wegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026

Tratamentul cu semaglutidă a redus conținutul mediu de grăsime din ficat cu aproape două treimi, după 72 de săptămâni, potrivit...

SocialO săptămână ago

Ce obiecte se pun în sicriu și ce semnificație au?

Pregătirea unei persoane pentru înmormântare vine cu o mulțime de detalii despre care familia află, de multe ori, chiar în...

UncategorizedO săptămână ago

Cinci idei pentru a surprinde mai bine lumina de toamnă în fotografiile realizate cu telefonul

Cum te ajută seria HONOR 600 și funcțiile bazate pe AI să pui în valoare culorile și atmosfera orei de...

DiverseO săptămână ago

Harta-firmelor.ro: platforma gratuită care arată cine se află în spatele companiilor din România

Cine deține, de fapt, o firmă? Ce alte companii mai controlează aceiași oameni? A intrat vreodată în insolvență sau are...

UncategorizedO săptămână ago

Axis BootCamp 2026: demonstrații tehnice și experiență practică la Snagov

BUCUREȘTI, 23 septembrie 2026 – Axis Communications a organizat, în perioada 22–23 septembrie, la Snagov, Axis BootCamp 2026, un eveniment construit...

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele? Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?
DiverseO săptămână ago

Experiențe negative cu rent a car în Cluj, ce să înveți din ele?

O recenzie de o stea se scrie de obicei la nervi, în parcarea aeroportului, cu bagajele la picioare și cu...

UncategorizedO săptămână ago

HONOR a lansat în China HONOR Magic9 Pro Max, cu un flux profesional complet pentru producție cinematografică dezvoltat împreună cu ARRI

Poziționat drept un sistem cinematografic portabil, noul flagship integrează două camere de 200 MP optimizate prin ARRI Image Science, Cinematic...

UncategorizedO săptămână ago

Zyxel Networks le oferă furnizorilor de servicii gestionate (MSP) și companiilor în creștere posibilitatea de a face mai mult cu mai puține resurse, prin intermediulcelei mai recente actualizări Nebula

Identity Federation, Passkey și capacitățile mai inteligente de depanare ajută MSP-urile și echipele IT să-și eficientizeze fluxurile de lucru și...

Top Stiri Comisarul