Connect with us

Actualitate

Dosarul mitei de la vama Nădlac 2. Cele opt persoane reținute de procurorii DNA, lăsate în libertate de judecători – Esential

Publicat

pe

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, marţi, cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a celor opt persoane reţinute în dosarul de corupţie de la vama Nădlac II, dosar în care sunt cercetaţi şi lideri ai PSD Arad. Informaţia a fost confirmată de avocaţii inculpaţilor la terminarea procesului, potrivit Agerpres.

Judecătorii au mai decis ca trei dintre inculpaţi să fie plasaţi sub control judiciar.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată de DNA.

CITEȘTE ȘI:

DNA a reţinut opt persoane în acest dosar, respectiv Cristian Ilie Ispravnic – director general al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara, consilier judeţean şi vicepreşedinte al PSD Arad; Cristian Horgea – şef al Agenţiei de Control şi Încasare Nădlac II şi vicepreşedinte al PSD Arad; Anca Stoenescu – fosta şefă a Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad. De asemenea, au fost reţinuţi cinci angajaţi ai CNAIR, unii în punctul de lucru din Vama Nădlac II – Elisabeta Miuţescu (angajată în cadrul Agenţiei de Control şi Încasări Nădlac II), Cristian Dima (angajat în cadrul Agenţiei de Control şi Încasări Nădlac II), Mircea Lucaciu (şef la Departamentul Venituri din cadrul DRDP) Timişoara), Patriciu Pascu (şef al Departamentului Juridic din cadrul DRDP Timişoara şi vicepreşedinte al PSD Arad), Vasile Băeţan (inginer).

În acest dosar mai sunt cercetaţi penal deputatul Dorel Căprar – preşedintele PSD Arad; deputatul PSD Florin Tripa şi senatorul Ioan Narcis Chisăliţă.

DNA arată că cercetările s-au desfăşurat pe două paliere. În primul, procurorii au vizat „protecţia” oferită de persoanele cu funcţii de conducere controlorilor de trafic, la locul de muncă, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 100 – 500 euro lunar. „În cadrul unor agenţii de control şi încasare situate în punctele de trecere a frontierei ar fi existat obiceiul ca funcţionarii care îşi desfăşoară activitatea să încaseze de la transportatori, pe lângă taxele legale şi sume de bani cu titlu de mită, pentru a nu constata şi aplica anumite sancţiuni acestora. Spre exemplu, pentru a oferi ‘protecţie’, în perioada 2016 – noiembrie 2019, inculpata Miuţescu Elisabeta ar fi pretins şi primit de la o persoană având funcţia de controlor de trafic (martor în cauză) suma totală de 19.300 de euro”, precizează DNA.

În al doilea rând, procurorii au reţinut „modalitatea în care se făceau angajările în structurile locale ale Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, respectiv pe linie de partid şi cu remiterea unor sume de bani”. „Astfel, în perioada iunie – noiembrie 2019, inculpaţii Ispravnic Cristian Ilie, Horgea Cristian şi suspectul Căprar Dorel Gheorghe şi-ar fi folosit influenţa conferită de calităţile lor de persoane cu funcţie de conducere într-un partid politic pentru angajarea a cinci persoane pe funcţiile de controlor trafic în cadrul DRDP Timişoara, prin fraudarea concursului pentru ocuparea acelor posturi. De menţionat este faptul că posturile respective ar fi urmat să fie ocupate numai după ce s-ar fi analizat, la nivel de conducere a partidului, ofertele candidaţilor, urmând ca decizia finală să îi aparţină suspectului Căprar Dorel Gheorghe”, susţin procurorii.

Conform DNA, existau şi situaţii în care candidaţilor care aveau susţinere politică nu li se mai pretindea şi remiterea unor sume de bani. „Distinct de folosirea influenţei politice pentru ocuparea posturilor de controlor trafic, inculpatul Ispravnic Cristian ar fi acceptat ca cele cinci posturi să fie ocupate prin fraudarea concursului în schimbul unor sume de bani ce ar fi fost negociate între 5.000 şi 10.000 de euro de persoană; Horgea Cristian ar fi pretins ca patru din cele cinci posturi să se ocupe în schimbul unor sume cuprinse între 4.000 de euro şi 10.000 de euro, iar Lucaciu Mircea (numit între timp şef al Departamentului Venituri) ar fi acceptat ca unul dintre posturi să fie ocupat în schimbul sumei de 4.000 de euro. În ceea ce-l priveşte pe suspectul Căprar Dorel Gheorghe, acesta ar fi pretins şi acceptat ca două dintre posturi să fie ocupate în schimbul sumei de câte 5.000 de euro fiecare, pretinzând ca banii să fie remişi în mod direct la casieria organizaţiei judeţene de partid”, arată comunicatul DNA.

De asemenea, cercetările au mai stabilit că şefi din cadrul DRDP Timişoara sau alte instituţii locale sau regionale, susţinute de partid în acele funcţii, ar fi avut obligaţia de a plăti o taxă lunară la casieria organizaţiei judeţene de partid, cuantumul taxei raportându-se la funcţia deţinută.

„Distinct de aceste sume lunare, persoanele cu funcţii de conducere susţinute în acele funcţii de partid ar fi avut obligaţia de a plăti şi alte sume de bani, raportat la necesităţile de moment şi solicitările persoanelor cu funcţii de conducere din partid, identificându-se o asemenea situaţie când suspectul Căprar Dorel Gheorghe ar fi pretins şi primit suma de 4.500 de lei de la inculpaţii Horgea Cristian, Lucaciu Mircea şi suspectul Munteanu Bogdan (câte 1.500 lei fiecare) pentru plata cheltuielilor ocazionate de primirea unei delegaţii din Japonia. Într-un context asemănător, inculpaţii Ispravnic Cristian Ilie, Horgea Cristian, Pascu Patriciu-Mirel şi suspecţii Căprar Dorel Gheorghe, Tripa Florin şi Chisăliţă Ioan Narcis şi-ar fi folosit influenţa pentru numirea, cu încălcarea legii, în posturi de conducere (menţionate mai sus) a inculpaţilor Lucaciu Mircea şi Pascu Mirel şi pentru angajarea inculpatului Băeţan Alin”, arată DNA.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 ore ago

De ce mâncarea de cantină are o reputație proastă și ce s-a schimbat în ultimii ani?

Sursa foto: magnific.com Pentru mulți angajați, mâncarea de cantină este asociată cu meniuri repetitive, preparate fără prea mult gust și...

Uncategorized4 ore ago

Ce caută românii pe Google de Black Friday

Black Friday are deja o tradiție în România, dar comportamentul românilor legat de acest moment al cumpărăturilor s-a schimbat de-a...

Uncategorized5 ore ago

Câți ani poate rezista un telefon pliabil?

Cu o balama testată pentru 500.000 de plieri și tehnologii avansate de protecție, HONOR Magic V6 reflectă experiența acumulată de...

Uncategorized9 ore ago

Roborock anunță ofertele de Black Friday la eMAG

București, România – 5 noiembrie 2026 – Roborock anunță ofertele de Black Friday la eMAG, începând cu 6 noiembrie, cu...

Uncategorized10 ore ago

PC Garage anunță produsele la ofertă din cadrul Black Friday de Gaming 2026

București, România, 5 noiembrie 2026  – PC Garage, unul dintre cele mai importante magazine online de produse IT și electronice...

Uncategorized2 zile ago

Scuze, fani ai genului Horror – Samsung face experiența de vizionare de Halloween înfricoșător de bună!

Samsung colaborează cu psihologul Emma Kenny pentru a vă oferi cele mai bune sfaturi despre cum să profitați la maximum...

Uncategorized2 zile ago

Next Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde

Noul model oferă trei poziții de condus, reglaje fără unelte și compatibilitate cu echipamente Direct Drive. București, România – 3...

Uncategorized3 zile ago

Black Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri

BLACKFRIDAY.ro, site-ul oficial Black Friday în România, monitorizează 268 de magazine și centralizează informațiile despre campaniile organizate între 19 octombrie...

Uncategorized3 zile ago

Novo România a adus discuția despre sănătate și wellbeing în prim-plan la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week 2026

București, 30 octombrie 2026. Novo România a fost partener strategic al Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week (MBBFW), cel mai relevant eveniment dedicat...

Uncategorized3 zile ago

Zyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere

Noile switch-uri multi-gigabit de 10G combină conectivitatea la viteză maximă cu o gestionare flexibilă, ajutând IMM-urile să  utilizeze cele mai...

Actualitate4 zile ago

Echipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare

Deplasarea pe motocicletă oferă libertate și mobilitate, dar presupune și o atenție sporită la siguranță. Indiferent dacă motocicleta este folosită...

Uncategorized4 zile ago

Masaj de relaxare: 10 beneficii pentru corp, minte și reducerea stresului

Ritmul alert al vieții moderne, orele petrecute la birou și responsabilitățile zilnice pot contribui la acumularea stresului și a tensiunii...

Uncategorized4 zile ago

Mobilă la comandă București: cum alegi producătorul potrivit pentru casa ta

Amenajarea unei locuințe este un proces în care fiecare alegere contează. De la organizarea bucătăriei până la compartimentarea dressingului și...

Uncategorized4 zile ago

Pilates București: cum alegi studioul potrivit și ce beneficii oferă antrenamentele

Într-un oraș dinamic, unde programul încărcat, stresul și orele petrecute la birou fac parte din rutina zilnică, tot mai multe...

Diverse5 zile ago

Black Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători

Black Friday are talentul de a transforma un simplu „mă uit puțin” într-un wishlist foarte serios. Mai ales când în...

Diverse7 zile ago

După o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă

După o toamnă cu deficit de apă în mai multe regiuni agricole, grâul nu a pornit la fel peste tot....

UncategorizedO săptămână ago

Încrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027

69% dintre respondenții care au evaluat Samsung îl asociază cu inovația constantă, iar indicatorul de încredere crește la 67%, potrivit...

DiverseO săptămână ago

TUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie

TUYA Bucharest, restaurant premium dining situat în Parcul Herăstrău, în zona de nord a Capitalei (Șoseaua Nordului nr. 1), lansează...

Uncategorized2 săptămâni ago

Revelionul într-o destinație exotică și cum îți pregătești vacanța

Pentru mulți turiști, trecerea dintre ani înseamnă temperaturi scăzute, petreceri în spații închise și câteva zile libere petrecute aproape de...

Uncategorized2 săptămâni ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Top Stiri Comisarul