Actualitate
Victor Piţurcă, antrenor Craiova: ”Vreau campionatul! Nu am şanse, plec! E simplu” – Fotbal
Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Victor Piţurcă, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă premergătoare partidei cu FC Voluntari, de sâmbătă, din etapa a 21-a a Ligii 1 de fotbal, că obiectivul său este cucerirea titlului, iar în cazul în care va ajunge la concluzia că nu are şanse, va părăsi formaţia.
Întrebat dacă echipa poate lua titlul cu actualul lot, Piţurcă nu a fost foarte explicit, menţionând că deşi acest lucru este posibil, îşi doreşte jucători valoroşi.
”Nu vreau acelaşi lot de jucători, eu vreau jucători valoroşi (…) Putem lua titlul cu acest lot. Dacă era sănătos Koljic, sunt sigur că mai aveam vreo 6 puncte în plus în clasament. Aşa cred eu. Toate problemele se remediază când marchezi şi când totul revine la normal. Ceea ce noi nu am reuşit. Nu este suficient doar să dominăm. Avem posesia, ajungem la poartă dar nu reuşim să marcăm”, a arătat antrenorul grupării din Bănie, punctând că nu există în prezent negocieri pentru aducerea unor jucători noi în iarnă, dar fără a exclude această variantă.
Referindu-se la meciul cu FC Voluntari, Piţurcă a arătat că deşi gruparea ilfoveană este pe ultimul loc, confruntarea nu va fi una uşoară.
”Este un adversar pe care l-am învins de două ori, atât în campionat cât şi în Cupă. Chiar dacă toată lumea are impresia că va fi un meci uşor, din punctul meu de vedere nu va fi aşa. Văzând ultimele meciuri ale celor de la Voluntari, au făcut partide bune spre foarte bune dar la final s-au văzut ori egalaţi, cum a fost la Iaşi, ori pierzând jocurile. Meciul va fi dificil, sper ca jucătorii mei au înţeles că la fiecare meci, la fiecare moment al meciului, trebuie să rămână concentraţi, să joace la acelaşi nivel de concentrare ca să câştigăm. Din punctul meu de vedere, Voluntari este o echipă periculoasă. Din punct de vedere al antrenamentelor noastre, totul s-a derulat bine, sper că mâine seară să obţinem cele 3 puncte. Vor fi câteva schimbări în formula de joc, nu multe, dar vor fi. Va fi un meci periculos, să pierzi puncte cu Voluntari ar fi foarte greu de digerat”, a spus Piţurcă.
El a fost de părere că până la finalul sezonului se poate întâmpla orice, chiar dacă Astra, fiind lider în prezent, pare favorită la titlu.
Meciul Universitatea Craiova – FC Voluntari se va disputa sâmbătă seara, de la ora 20:00, pe stadionul ”Ion Oblemenco”.
În clasament, U Craiova este pe locul 4, cu 34 puncte, FC Voluntarii fiind pe ultima poziţie (14) cu 8 puncte.
-
Diverseacum 2 săptămâniTUYA redefinește experiențele gastronomice premium prin lansarea conceptului Home & Office Fine Dining
-
Diverseacum 2 săptămâniAplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSamsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniTAG crește cu 20% producția de uniforme medicale în 2026, pe fondul comenzilor venite de la rețele private de clinici, spitale publice mari și farmacii
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniObligatorie din 19 iunie 2026: funcția digitală de retragere din contract. O soluție românească pentru magazinele WooCommerce
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCluj Business Campus crește cu 20% prezența angajaților la birou pentru companiile chiriașe prin ecosistemul de beneficii integrate
-
Diverseacum 2 săptămâniȚuca Zbârcea & Asociații câștigă cinci premii la Gala Avocați de Top
-
Diverseacum 4 zileRomânia pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații



