Connect with us

Actualitate

Proiectul de țară al Revoluției române din 1989 – Opinii

Comisarul

Publicat

pe

Cât de dificil este să închegi un proiect de țară se vede din eșecul președintelui Klaus Iohannis, care – deși și-a asumat public acest demers și a convocat o comisie specială la Cotroceni – nu a reușit să îl ducă până la capăt în primul mandat, adică în cinci ani de zile.

Iată că, la un an de la Centenarul Marii Uniri, încă nu știm ce parcurs ne menesc marii bărbați de stat ai patriei. Până când ne vom dumiri, poate ar fi util să ne uităm peste umăr și să ne întrebăm: Revoluția din 1989 a oferit un proiect de țară? Care a fost acesta? În ce măsură s-a împlinit? De ce nu s-a împlinit? Altminteri, efortul prezidențial riscă (dacă va fi vreodată finalizat) să devină un pur exercițiu de imaginație, fără relevanță și impact în societate.

O asemenea examinare retrospectivă prezintă interes și din punct de vedere istoric. După cum observa, Constantin Hlihor, „fără o analiză a tranziției în strânsă legătură cu idealurile și obiectivele revoluției din Decembrie 1989 nu se va putea înțelege nici esența revoluției”[i].

De altfel, însuși primul articol al legii fundamentale face trimitere la acest eveniment inaugural: „România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate” (subl.n.).

Dar care sunt, concret, aceste idealuri?

Din perspectiva specialiștilor în drept, ele sunt de căutat în acte precum Comunicatul către țară din 22 decembrie 1989 sau preambulul Decretului lege nr. 2/1989 care ar reprezenta „expresia formală juridică” a idealurilor Revoluției, reflectând un șir de principii: pluripartidism, alegeri libere, separația puterilor, libera inițiativă economică, drepturile omului etc.[ii] Dar, dacă ne raportăm la acest tip de documente, trebuie să recunoaștem și ambiguitatea lor, după cum relevă experții: „Mai mult, unul dintre principiile revoluției este în opoziție manifestă cu dispozițiile constituționale actuale – avem în vedere obligația asumată revoluționar de a respecta Tratatul de la Varșovia (din punct de vedere juridic, este imposibil de calificat Revoluția română din decembrie 1989 drept «revoluție anticomunistă», cât timp unul dintre principiile sale fundamentale era respectarea cu scrupulozitate a apartenenței statului român la blocul militar comunist); or, în anul 2003, revizuirea constituțională s-a realizat, între altele, și pentru a permite aderarea României la NATO (noul art. 149 se intitulează «Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord»), dar, în același timp, prin aceeași revizuire constituțională, s-au re-constituționalizat idealurile revoluționare, inclusiv, deci, atașamentul față de Tratatul de la Varșovia (este drept că, între timp, Tratatul de la Varșovia încetase să mai existe, iar România urmărea să adere la NATO, dar ea și-a păstrat ca ideal Tratatul de la Varșovia…)”[iii]. Dar nu este singurul exemplu de acest fel. De pildă, un alt principiu devenit caduc în mod evident este interzicerea exporturilor de produse agro-alimentare[iv].

Iată opinia unui alt jurist: „În ceea ce privește «idealurile Revoluției din 1989», se observă că lucrurile sunt, în același timp, mai complicate și mai simple. Dificultățile provin din faptul că evenimentul este foarte controversat și tratat, de foarte multe ori, mai degrabă emoțional decât rațional. Însăși denumirea de «Revoluție» este discutabilă, fără a mai considera momentele sale inițial și final. În multitudinea, diversitatea și rapiditatea manifestărilor, e greu de identificat o «ideație revoluționară»[v].

Am prezentat citatele de mai sus, pentru a sublinia că identificarea idealurilor Revoluției din 1989 nu este o sarcină așa de facilă, cum poate părea la prima vedere. Desigur, putem încerca să studiem toate documentele programatice din decembrie 1989, și indiferent (apreciem noi) dacă au apărut sau nu în „Monitorul Oficial”. Dar, nici în aceste condiții, nu este sigur că vom putea extrage esența. Recitite astăzi, cu o privire detașată, ele își vădesc mai degrabă limitele, netrecând mai departe de orizontul „revoluției gorbacioviste” – dar acest subiect poate fi dezbătut pe larg cu altă ocazie.

Un alt tip de investigație ar putea porni de la compararea lozincilor și chemărilor exprimate de revoluționari cu felul în care au fost reflectate în programele oficiale ale Revoluției. De exemplu, strigătul general „Fără comuniști!” și „Jos comunismul!” nu a fost transcris în vreun act revoluționar. După cum nici Partidul Comunist nu a devenit ilegal. Astfel, la 17 ianuarie 1989, Consiliul Frontului Salvării Naționale a hotărât să își anuleze un decret anterior în acest sens și să nu dea curs solicitărilor, întrucât o asemenea măsură ar fi avut un „caracter nedemocratic”, dar a constatat solomonic că PCR „și-a încetat de fapt existența”, ceea ce a permis „trecerea întregului său patrimoniu în patrimoniul statului, ca bun al întregului popor”[vi].

Prin urmare, ce și mai ales unde trebuie iscodit pentru a afla și a defini idealurile din 1989? Am evocat părerea profesioniștilor dreptului. La rândul său, istoricul Constantin Hlihor consideră că idealul lui ’89 se traduce, succint, printr-un singur cuvânt – modernizarea României[vii]. Dar revoluționarii n-au clamat niciodată, pe urmele canonicului Eugen Lovinescu: „ex occidente lux!” („lumina vine din Apus”).

În opinia noastră, substanța Revoluției nu trebuie urmărită neapărat în documente și în lozinci, nici în legătura ei cu perioada ante-comunistă, ci în „spiritul” străzii și al baricadei, oricât de imprecisă și de vagă ar putea părea această noțiune. Iar acest spirit a fost caracterizat de sacrificiu de sine, solidaritate și dragoste, puse în slujba semenilor și în speranța unui viitor mai bun și mai demn pentru toți, sub semnul libertății. Sau, ca să-l cităm pe Sfântul Apostol Pavel – „Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea”. Este ceea ce Petre Țuțea, pe urmele lui Papini, numea „sfânta nebunie a idealului”, imposibil de codificat în banale texte de legi. Un astfel de spirit nu rezistă mult, el vădindu-se mai ales în situații de criză maximă, fie că vorbim de războaie, revoluții sau de cataclisme naturale, care scot la iveală deopotrivă ce e mai bun și mai rău în om (apropo, și Revoluția din 1989 a avut o latură întunecată, dacă nu uităm, de exemplu, scandarea „Ceaușescu, de Crăciun, este porcul cel mai bun!” sau modul în care s-a desfășurat procesul dictatorului).

Mai trebuie subliniat un fapt, niciun proiect de țară nu există și nu rezistă dacă nu este asumat intim de veritabili oameni de stat, capabili să constituie ei înșiși modele autentice. Iată frumoasa exprimare a lui Thomas Carlyle: „Omul de inteligență în vârful treburilor: aceasta este ținta tuturor constituțiilor și revoluțiilor, dacă au vreo țintă (subl.n). Căci omul cu adevărată inteligență, cum afirm și cred pururea, este și omul cu inimă nobilă, omul adevărat drept, omenos și viteaz. Căpătați-l pe el drept Cârmuitor, ați căpătat totul; nu ați izbutit să-l căpătați, chiar de ați avea Constituții din belșug ca murele și un Parlament în fiecare sat, nimic nu ați căpătat încă”[viii].

Comenteaza pe Contributors.ro

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Actualitate3 zile ago

Izolarea fonică oferită de ferestrele PVC – Un somn liniștit

Zgomotul constant al orașului, claxoanele, motoarele turate sau chiar agitația de zi cu zi din cartierele aglomerate pot deveni factori...

Actualitate3 zile ago

Ce sunt riflajele decorative din PVC și de ce au devenit atât de populare

Designul interior a trecut în ultimii ani printr-o adevărată revoluție, în care materialele moderne au început să concureze sau chiar...

Actualitate3 zile ago

Vestiarele metalice cu uși scurte – Definiție și rolul în optimizarea spațiului

Într-o lume în care fiecare metru pătrat contează, mai ales în spațiile de lucru, soluțiile inteligente de depozitare devin tot...

Diverse7 zile ago

Principalele greseli pe care le poti face in alegerea firmei de servicii funerare

Organizarea unei ceremonii funerare este o provocare dificila pentru familiile indurerate care tocmai ce au pierdut pe cineva drag in...

DiverseO săptămână ago

Procedura FaceTite este alternativa inovativă dintre produsele și liftingul chirurgical

Cu timpul, conturul feței începe să-și piardă fermitatea, linia mandibulară devine mai puțin definită, iar pielea din zona gâtului coboară...

DiverseO săptămână ago

De Black Friday, dezvoltatorul lansează o ofertă de preț limitată, de 2.800 de euro/mp, pentru proiectul boutique Maison du Monde. În plus, unele apartamente sunt scutite de plata TVA

Cu ocazia Black Friday, dezvoltatorul proiectului boutique Maison du Monde, din nordul Capitalei, anunță lansarea unei perioade speciale de achiziție, între 21 octombrie...

UncategorizedO săptămână ago

Training de top pentru tehnicieni frigotehniști: DAAS Epta România lansează centrul din Ploiești

Investiție de peste 500.000 de euro în educație și tehnologie: mediul privat preia inițiativa formării tehnicienilor, după modelul centrelor din Germania și...

Cât costă liniștea ta - diferența dintre „mă ocup eu” și „se ocupă o firmă de amenajări” Cât costă liniștea ta - diferența dintre „mă ocup eu” și „se ocupă o firmă de amenajări”
DiverseO săptămână ago

Cât costă liniștea ta – diferența dintre „mă ocup eu” și „se ocupă o firmă de amenajări”

Dacă ești o persoană îndemânatică, este posibil să îți dorești să te ocupi tu de toate sarcinile, chiar și atunci...

Business::Customer Service2 săptămâni ago

Amenda pentru schimbarea acoperișului fără autorizație: ce trebuie să știe proprietarii de locuințe din România

În ultimii ani, tot mai mulți români aleg să își renoveze acoperișurile, fie pentru a îmbunătăți izolația termică, fie pentru...

Diverse2 săptămâni ago

Poligraful și vârsta – Variațiile răspunsurilor la diferite grupe de vârstă

Poligraful, cunoscut popular și sub denumirea de „detector de minciuni”, este un instrument care măsoară răspunsurile fiziologice ale organismului –...

Social2 săptămâni ago

Legătura dintre intestin și deficitul de fier: Anemia prezentă chiar și cu o dietă adecvată

Deficitul de fier este una dintre cele mai frecvente cauze de oboseală, anemie și scădere a capacității de concentrare, însă...

Diverse2 săptămâni ago

Glowcare.ro – platforma care redefinește frumusețea prin știință, echilibru și grijă autentică

Într-o perioadă în care informațiile despre îngrijire și frumusețe sunt tot mai greu de filtrat, un nou proiect editorial vine...

Diverse2 săptămâni ago

BeautyTrend.ro – noua revistă online care redefinește conceptul de frumusețe și stil de viață în România

O nouă publicație digitală își face apariția în peisajul media românesc: beautytrend.ro, o revistă online dedicată femeilor moderne, interesate de...

Politic2 săptămâni ago

Miza de un miliard de euro a gap-ului de TVA. România a obținut eliminarea din PNRR a unui jalon pentru reducerea deficitului de încasare de TVA

România a obținut eliminarea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a jalonului prin care trebuia să reducă deficitul...

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate? Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?
Business::Customer Service2 săptămâni ago

Este disponibil transportul de colete pe ruta Anglia Romania pentru zonele rurale și adrese izolate?

Întrebarea revine ca o undă scurtă într-o conversație între prieteni plecați de ani buni din țară: poți trimite un pachet...

Uncategorized2 săptămâni ago

O nouă etapă în promovarea digitală: Perspektive Vision oferă advertoriale personalizate pe 4.200+ site-uri

Perspektive Vision anunță extinderea rețelei media la peste 4200 de publicații și oferă advertoriale personalizate pentru agenții, branduri și magazine...

Social2 săptămâni ago

Spitalul Digenio – Excelență în gastroenterologie sub îndrumarea prof. univ. dr. Marcel Tanțău

Într-o lume în care ritmul vieții și alimentația dezechilibrată afectează tot mai des sănătatea digestivă, Spitalul Digenio din Cluj-Napoca a devenit un...

Diverse2 săptămâni ago

Dr. Voica Roxana susține un eveniment LIVE despre longevitate și rolul microbiomului în menținerea sănătății

Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, Dr. Voica Roxana, medic gastroenterolog şi nutriţionist, invită publicul larg la un eveniment interactiv transmis...

Politic2 săptămâni ago

Unul dintre cei mai apropiați oameni de Trump are un mesaj special pentru România: „Țara voastră va avea un rol esenţial”

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, prezintă duminică, din SUA, mesajul emisarului special pentru parteneriate globale Paolo Zampolli. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare,...

Actualitate2 săptămâni ago

În urma unui caz aparent fără speranță: povestea unui avocat executare silită și a luptei pentru justiție

Pe o zi ploioasă de toamnă, într-un birou mic din centrul Bucureștiului, un avocat dedicat explora cu atenție dosarele unui...

Top Stiri Comisarul