Andrzej Sebastian Duda, Președintele Poloniei(1)
În decembrie 1972 guvernul comunist de la Varșovia aproba primul program polonez de construcție a unei centrale nucleare lângă satul Kartoszyno din Pomerania, în nordul Poloniei, la aproximativ 54 km nord-vest de capitala regională Gdańsk, pe malul lacului Żarnowieckie. Dar decizia nu a fost și implementată, pentru că imediat după ce a fost luată s-a decis schimbarea amplasamentului, fiind preferat un sit apropiat de Żarnowiec, câțiva kilometri spre nord, tot pe malul lacului Żarnowieckie.
Construcția abandonată a Centralei nucleare Żarnowiec
Conform proiectului, centrala urma să se întindă pe circa 70 de ha, să includă patru reactoare de construcție sovietică (rusă) tip (tehnologie) VVER-440, produse de uzinele Škoda din, pe atunci, Cehoslovacia. Turbinele și generatoarele ar fi trebuit să fie produse în Polonia, iar puterea instalată totală a centralei să fie de 1600 MW.
Primul reactor al centralei urma să fie pus în funcțiune în anul 1989, iar al doilea în anul 1990 – așa arătau deciziile luate în anul 1982. În anul 1983 s-a reevaluat calendarul planificat inițial și s-a decis ca primul reactor să fie pus în funcțiune în decembrie 1990, iar cel de-al doilea în decembrie 1991. Dezastrul de la Cernobîl a schimbat situația, pentru că autoritățile poloneze au fost nevoite să aducă modificări proiectului inițial, urmând ca noile date de proiectare să corespundă standardelor proiectelor similare occidentale. În plus, s-a decis și ca echipamentele de automatizare și siguranță să fie importate de la compania Siemens.
Pe măsură ce lucrările erau executate, opoziția publică față de proiectul nuclear polonez a devenit tot mai serioasă. S-a cerut un referendum local privind posibilitatea de a opri proiectul și, în anul 1987, a fost acceptată solicitarea electoratului din Pomerania. Dar decizia de organizare a referendumului nu a putut fi pusă în aplicare decât în anul 1990, rezultatul consultării populare fiind acela de respingere categorică, 86,1% din voturile exprimate fiind împotrivă.
În 4 septembrie 1990 guvernul polonez, la recomandarea ministrului industriilor, Tadeusz Syryjczyk, a decis să abandoneze construcția centralei nucleare de la Żarnowiec, întrucât: (i) capacitatea de producție ce ar fi trebuit construită ar fi fost oricum redundantă în sistemul energetic polonez, (ii) costurile de producție energetică ar fi fost peste medie și (iii) multe aspectele legate de funcționarea în siguranță erau neclare. La acel moment primul reactor, care în decembrie 1990 ar fi trebuit pus în funcțiune, era construit în proporție de 40%.
Guvernul Poloniei a decis în anul 2005, după aderarea la Uniunea Europeană, diversificarea mixului energetic, cu scopul de a reduce contribuția sectorului său energetic la emisiile de carbon și dioxid de sulf în atmosferă. În anul 2009 s-a stabilit planul de implementare în cinci pași ai acestei politici, iar Polska Grupa Energetyczna (PGE), cea mai mare companie poloneză de profil, și-a anunțat în același an planurile de a construi capacități de producție energetică nucleară.
În luna mai 2011 Seimul a votat cu o majoritate covârșitoare (doar 2 voturi împotrivă) pentru modificările necesare aduse la Legea Energiei Nucleare. Un sondaj de opinie comandat de Ministerul Energiei în anul 2017 arăta că opinia publică poloneză: susține în proporție de 59% construcția de centrale nucleare pe teritoriul țării, 65% dintre polonezi consideră industria energetică nucleară ca fiind o soluție pentru problema emisiilor de carbon, în timp ce 67% susțin ideea că prin construcția de centrale nucleare Polonia își întărește securitatea energetică.
Prin completările aduse Legii Energiei Nucleare în anul 2011, rolul Agenției Naționale pentru Energie Atomică din Polonia (PAA) a fost întărit. PAA a semnat acorduri de cooperare cu agenția similară din SUA – NRC, cu cea franceză – ASN și cu autoritatea din Coreea de Sud – NSSC. Guvernul polonez a semnat acorduri de cooperare nucleară cu SUA, Japonia și China și s-a alăturat Global Nuclear Partnership, respectiv OECD Nuclear Energy Agency.
În noiembrie 2018 Ministerul Energiei polonez a publicat draftul Polish Energy Policy 2040, care susține planurile de construcție de capacități energetice nucleare de 6 – 9 GW. IAEA a derulat misiuni de verificare a programului polonez începând cu anul 2016 și un follow-up în 2016, considerând că toate recomandările făcute au fost luate în considerare și implementate. Siturile vizate au fost Lubiatowo-Kopalino și vechiul sit de la Żarnowiec. În privința depozitelor de deșeuri nucleare IAEA a avut în vedere locațiile din Lanieta, Klodawa, Damaslawek, Jarocin și Pogorzel.
Conform Polish Energy Policy 2040, în anul 2020 Polonia va avea nevoie de 165 TWh de energie electrică, din care 128,8 TWh vor fi generați pe baza arderii cărbunelui (lignit și huilă), adică aproximativ 78% din total. Până în anul 2035 cererea de energie electrică a Poloniei va crește la 215,6 TWh, dar se estimează totodată că doar 46% din această cantitate vor mai fi generați pe bază de cărbune, în timp ce 10% vor fi produși în centrale nucleare. În anul 2040 cantitatea de energie de care va avea nevoie Polonia ajunge la 231,8 TWh, iar structura de producție estimată va marca încă o scădere în dreptul cantităților generate pe bază de cărbune – 32%, în timp ce energia electrică generată în centrale nucleare va ajunge la 18%.
Programele de investiții poloneze în energie, aferente Polish Energy Policy 2040, sunt implementate de companiile Polska Grupa Energetyczna, Tauron Polska Energia, Energa și Enea. PGE furnizează în prezent 40% din energia produsă în Polonia, iar conform planurilor aprobate de staff-ul PGE în anul 2012, în orizontul anului 2040 va produce 33% din energie pe bază de lignit, 5% pe bază de huilă, 14% din capacități regenerabile, 11% pe bază de gaze naturale și 36% energie nucleară (circa 6GW).
În martie 2015 compania ucraineană Ukrenergo a semnat cu Polenergia un contract de cooperare care implică interconectarea în cadrul proiectului Baltic Energy Market Interconnection Plan. Recent, în prima zi a anului 2020, guvernul ucrainean a anunțat că “sistemul energetic ucrainean se va separa de cel rusesc şi belarus şi va deveni parte a sistemului energetic european”(2) .
Ministerul de resort polonez a publicat în ianuarie 2014 strategia nucleară, prin documentul denumit Programul Energetic Nuclear Polonez (PNPP), care în cele 158 de pagini ale sale trece în revistă toate aspectele critice legate de dezvoltarea industriei nucleare civile poloneze, inclusiv privind soluțiile de finanțare ale proiectelor: identificarea sitului, securitatea nucleară, resursa umană, industria poloneză orizontală, depozitarea deșeurilor radioactive etc.
Periodic (inclusiv în anul 2019), ministerul de resort polonez publică și un catalog al companiilor din industria poloneză (inginerie și construcții, industrie chimică, metalurgie, echipamente energetice și electrice, echipamente mecanice, transporturi, consultanță, controlul radiațiilor etc.) care au capacitatea și acreditările necesare pentru a deveni furnizori în cadrul proiectelor nucleare civile.
Andrzej Sebastian Duda, președintele Poloniei, și Donald Trump au purtat discuții pe marginea PNPP în septembrie 2018 și iunie 2019, care s-au încheiat cu semnarea unui MoU. Discuțiile au fost adâncite de împuternicitul guvernului polonez pentru Dezvoltarea Infrastructurii Energetice Strategice, Piotr Naimski și au stabilit că guvernul american nu va autoriza doar furnizarea tehnologiilor nucleare civile, ci și implicarea financiară a capitalului american de până la 49%, așa cum își dorește președintele Duda, dar și liderul partidului polonez care oferă majoritatea de guvernare, Jarosław Aleksander Kaczyński.
Rick Perry și Piotr Naimski, semnând Memorandumul de Înțelegere, în 12 iunie 2019
Într-un draft de Raport dat publicității de firma americană de consultanță Squire Patton Boggs LLP (SPB), cu care cooperează guvernul polonez, se acredita faptul că, la mijlocul anului 2019, era încă valabilă proiecția din strategia Polish Energy Policy 2040, conform căreia tehnologia pe care partea poloneză o are în vedere este aceea a reactoarelor de capacitate mare, 1000 – 1500 MW, iar primul reactor de 1500 MW să fie pus în funcțiune undeva în orizontul anilor 2033.
Așa cum observă experții SPB, guvernul polonez este conștient de faptul că în SUA acest tip de tehnologie nu mai este de actualitate și că, deci, ar trebui livrată de undeva din Asia(3) , și nu din SUA. Singurul lucru pe care contractorii americani îl vor putea face (încă foarte bine) este să își ofere expertiza în managementul EPC(4) pentru astfel de capacități nucleare civile. Guvernul Poloniei analizează și tehnologia Small Modular Reactors (SMR), pe care o dezvoltă acum diverse companii din SUA, dar nu au luat (încă) nicio decizie privind investiții viitoare în astfel de capacități de producție.
Experții SPB, dar și cei polonezi, observă că, deși guvernul polonez a demarat cu destul de multă hotărâre, începând cu anul 2009, acțiunile ce țin de implementarea unei strategii nucleare civile, fiind cheltuiți deja circa 200 de milioane de dolari SUA în acest scop, încă nimic nu este sigur legat de decizia finală. Programul inițial de dezvoltare al acțiunilor pendinte (v. Tabel) este depășit, consideră SPB.
Tabel
| Anul | Acțiunea |
| 2018 | Dezvoltarea modelului financiar |
| 2019 | Implementarea modificărilor legislative necesare pentru executarea investițiilor și dezvoltarea activităților de supraveghere și autorizare |
| 2020 | Selectarea locației finale, respectiv la Lubiatowo-Kopalino, ori pe vechiul sit de la Żarnowiec (investiție abandonată în anul 1989) |
| 2021 | Selectarea tehnologiei și a contractorului general EPC |
| 2024 | Debutul construcției primului reactor |
| 2027 | Darea în folosință a sitului pentru deșeuri cu radioactivitate medie ori scăzută |
| 2033 | Darea în funcțiune a primului reactor |
| > 2043 | Lansarea proiectelor celorlalte 5 reactoare planificate (în total 9GW) |
Principalele riscuri care pot amâna decizia poloneză țin de: (i) scăderea prețului energiei electrice, ceea ce ridică o problemă de profitabilitate a proiectelor (și ar implica un cost tot mai mare pentru orice program de susținere financiară din partea guvernului(5) ); (ii) politicile Uniunii Europene care descurajează investițiile nucleare și (iii) cantitățile mari de rezerve gaze naturale de care dispune Polonia și care ar putea intra în exploatare la un moment dat în viitor.
Atât timp cât Guvernul SUA a fost de acord cu termenii ceruți de partea poloneză, mai rămân în discuție pentru anul 2020 trei chestiuni:
(i) dacă se va repune sau nu în discuție problema schemei de sprijin Contract pentru diferență (CfD);
(ii) dacă guvernul polonez insistă pentru tehnologia cu centrale nucleare de mare capacitate, care vor fi furnizate de Japonia/Coreea de Sud, sau dacă se va reorienta către SMR, care pot fi oferite chiar de companiile americane;
(iii) dacă MoU (cooperarea nucleară civilă) se va împleti, și în ce măsură, cu pachetul de asistență militară analizat de SUA, dorit de Jarosław Aleksander Kaczyński, care ar implica “nuclearizarea” Poloniei, adică includerea țării sub umbrela de protecție nucleară dezvoltată de SUA în Europa și care, deocamdată, nu trece de granițele Germaniei.
O SCURTĂ COMPARAȚIE CU PROIECTUL NUCLEAR BULGAR DE LA BELENE
La începutul anului 2012, premierul bulgar Boico Borisov anunța public că țara sa renunță să mai construiască centrala nucleară de la Belene, proiect ce urma să includă două reactoare de câte 1000 MW, și că se va mulțumi să achiziționeze doar unul dintre reactoarele de construcție rusească contractat, dar care va fi montat la Kozlodui.(6) Boico Borisov lăsa să se înțeleagă, la acel moment, că țara sa preferă să construiască centrale energetice alimentate cu gaze naturale cu care să înlocuiască capacitățile ce se închid la Kozlodui, precum și cei 1000 MW de la Belene la care tocmai anunțase că se va renunța.
Pentru că a anunțat că renunță la proiectul de la Belene, Bulgaria a fost nevoită să plătească în total 601 milioane euro către gigantul nuclear rus Atomstroyexport (Rosatom) drept compensații. Totuși, la începutul anului 2019, ministerul energiei bulgar a făcut cunoscut că are intenția de a relua proiectul nuclear de la Belene, iar în august 2019 oficialitățile bulgare au anunțat că au mai multe oferte pentru proiectul în cauză: Rosatom (Rusia), CNNC (China), KHNP (Coreea de Sud), un consorțiu condus de firma Vitkovice din Cehia, două companii din Bulgaria, dar și una din Germania; Framatome, subsidiară a EDF (Franța) și General Electric (SUA) au trimis scrisori de intenție pentru a furniza echipamente și a finanța proiectul.
În decembrie 2019 ministrul energiei bulgar, Temenizhka Petkova, a anunțat că Rosatom (Rusia), CNNC (China) și Korea Hydro & Nuclear Power Co (Coreea de Sud) vor fi companiile invitate pentru a depune până la finalul lunii aprilie 2020 oferte angajante ca investitori strategici în proiectul centralei sale nucleare de la Belene. De asemenea, General Electric și Framatome, care s-au oferit să furnizeze echipamente și să se implice în finanțarea proiectului, au fost de asemenea invitate să își prezinte ofertele.(7)
Opinia generală a locuitorilor din regiune, a analiștilor, economiștilor și chiar a unor parlamentari bulgari este că acest proiect nu va funcționa. Și dacă va fi pusă totuși în funcțiune, centrala de la Belene va fi în beneficiul Rusiei, care încearcă să își crească influența în Bulgaria. Guvernul de la Sofia susține însă că, în condițiile în care UE face presiuni pentru reducerea emisiilor de CO2, Bulgaria are nevoie de o a doua centrală nucleară.(8)
Așa cum se prezintă situația la acest moment, pare că Bulgaria încearcă să recupereze în mod accelerat timpul pierdut și în anul 2020 să demareze negocierile cu investitorii și dezvoltatorul selectați. Doar Ungaria pare să fie, la acest moment, mai avansată în intențiile sale, atât timp cât guvernele ungar și rus au stabilit destul de clar coordonatele viitorului proiect de la Pacs.
În România negocierile cu investitorul chinez nu par să avanseze, Cehia nu are decât certitudinea că CEZ va dezvolta viitorul proiect nuclear, în timp ce Polonia nu are la acest moment decât o imagine mai degrabă neclară asupra tehnologiei și proiectului viitoarelor capacități de producție nucleară. În schimb, Polonia s-a exprimat fără dubii asupra unei singure direcții de cooperare, și anume cu Statele Unite ale Americii, în materie de industrie nucleară civilă.
Probabil că ar trebui să privim cu mai mare atenție spre exemplul polonez și spre cel bulgar, fără însă să omitem să analizăm și poziția ungurilor. Ungurii, prin decizia (relativ unilaterală) premierului lor Viktor Orban, mare prieten al autoritarismului rus întruchipat de Vladimir Putin, au preferat calea pragmatică și voluntaristă: rușii au nevoie de prietenia noastră, prin urmare să facă bine să ne ajute cu proiectul nuclear de la Pacs; până la urmă, nu-i așa, este în discuție aceeași tehnologie. Orice alte probleme, invocate indiferent din ce parte, sunt simple…”detalii”.
Polonia, în schimb, a abandonat de mult timp ideea de a construi un proiect nuclear împreună cu rușii, mai ales sub presiunea propriilor cetățeni. Iar deciziile recente, privind demararea unui proiect nou, sunt văzute la Varșovia ca oportunități de a strânge și mai mult relația de cooperare pe multiple planuri cu Washingtonul. Este tot un mod pragmatic, dar și realist (și nu unul voluntarist, de această dată) de a vedea lucrurile.
Bulgaria a oscilat, sub presiunea Occidentului, iar acum vrea să recupereze mixând interesant între est și vest. Ar putea, firește, să nu funcționeze. Dar dacă îi va reuși, Sofia va fi cu doi, trei pași înaintea Bucureștiului, acest lucru este sigur. Din păcate, noi am făcut și un serios pas înapoi atunci când am decis să nu regândim proiectul unităților 3 și 4 de la Cernavodă după ce a fost părăsit de investitori, pe fondul crizei financiare mondiale din 2008 – 2009, și să ne încercăm norocul punându-l pe masa de negociere la care am chemat un investitor chinez.
Lipsa de progrese în negocierea cu partea chineză vorbește de la sine despre stupiditatea de a încerca marea cu degetul, într-un domeniu sensibil cum este cel al investițiilor energetice nucleare. Ca de obicei, politicile noastre publice eșuează pentru că la București politicienii sunt în mare parte superficiali și se dovedesc de cele mai multe ori incapabili să acționeze în pas cu timpul.
NOTĂ: Ca observație suplimentară în ce ne privește pe noi, redau mai jos concluzia analizei de adecvanță a Sistemului Energetic Național (SEN) în vârf de sarcină, pe care o face periodic Transelectrica, prin Dispeceratul Energetic Național, în scenariul în care nu se realizează investițiile în centrale energetice noi:
”Închiderea activității la centralele pe cărbune, corelat cu nerealizarea grupurilor noi preconizate, are impact negativ asupra adecvanței și securității energetice la nivel național și chiar regional, efect multiplicat în ipotezele unor condiții meteorologice severe (iarnă geroasă), caracterizate de o creștere a consumului intern net și de lipsa sursei primare pentru centralele electrice (lipsă vânt/apă) și eventuale probleme în rețeaua de transport gaze naturale, situație în care capacitatea lipsă la vârful de sarcină depășește capacitatea de import a RET și, astfel, SEN nu mai dispune de resursele necesare acoperirii consumului de energie electrică, cu utilizarea la maxim a capacității transfrontaliere de import.”(9)
Citeste intreg articolul si coemnteaza pe Contributors.ro
