Connect with us

Actualitate

De ce emblematicele ceasuri Casio F-91W sunt preferate de teroriști – Magazin

Publicat

pe

Casio F-91W este singurul brand de ceasuri pe care Osama bin Laden l-a purtat în public, scrie Mediafax citând un material Vice.com. Un astfel de model de ceas poate fi văzut și la încheietura lui Ripley, personajul interpretat de actrița Sigourney Weaver în seria „Alien”, precum și a lui Barack Obama înainte să devină președintele SUA.

La 30 de ani de când a fost lansat, producătorul japonez încă produce trei milioane de bucăți de ceasuri Casio într-un an.

În 1980, noii angajați la Casio trebuiau să facă 10 zile de pregătire militară înainte să înceapă munca propriu-zisă. Este posibil ca experiența să îl fi influențat pe Ryusuke Moriai atunci când a gândit modelul Casio F-91W, pe care l-a descris „mic, plat și simplu”. Fără să își dea seama, designerul a creat ceasul perfect pentru luptă.

Managerul de marketing de la compania Casio din Marea Britanie pretinde că promovarea modelului F-91W nu este una ce poate fi catalogată „grozavă sau trendy”, ci „de nădejde și valoroasă”. Oricum ar fi, seria F a ceasurilor Casio, pe vremuri numite „miracole care se pot purta”, a atras rebelii din toată lumea.

Le poți vedea la încheieturile DJ-ilor, creativilor, membrilor Armatei zapatiste de eliberare națională, cât și a luptătorilor francezi pentru Statul Islamic.

Modelul F-91 este disponibil la prețuri între 10 și 25 de lire sterline în Europa și 2,50 lire în Orientul Mijlociu, ceea ce explică succesul de care se bucură acest tip de ceas. Însă obiectul este faimos și pentru faptul că este accesoriul preferat al membrilor organizației teroriste Al-Qaeda, fiind distruibuite în taberele de antrenament din Pakistan și Afganistan.

Jihadiștii apreciază rezistența modelului F-91W. Treci peste el cu mașina, îl lovești cu ciocanul, îl scapi în apă fiartă sau rece ca gheața și rezistă bine merci.

În general, poți avea încredere că organizațiile teroriste aleg accesori durabile, cum ar fi Kalaşnikovurile, camionetele Toyota. Ceasurile F-91W sunt la fel de rezistente, prolifice și ieftine.

De asemenea, pot fi o componentă cheie într-o bombă. Mai exact, ceasul poate fi folosit pentru detonarea unei bombe artizanale datorită regulatorului pe care îl are, explica un comentator al postului național de radio în 2011. Prin urmare, Departamentul american de Apărare a listat ceasul ca fiind printre detonatoarele preferate ale Al-Quaeda.

Ahmed Ressam care voia să arunce în aer aeroportul din Los Angeles de Anul Nou, în 1999, avea patru bombe asupra lui atunci când a fost arestat, toate echipate cu ceasuri F-91W. Descris ca un „geniu” în fabricarea bombelorde un fost expert american în contraterorism, și Ramzi Yousef, din Al-Qaeda era cunoscut pentru faptul că folosea F-91W. Ceasul era atât de utilizat, încât Yousef a reușit odată să asambleze o bombă în toaleta unui avion. Se pare că un alt fost membru al Al-Qaeda, Tariq al-Harzi a învățat mai mulți oameni care voiau să devină teroriști să construiască mecanisme de detonare similare. Mai târziu, el avea să intre în rândurile Statului Islamic.

Serviciile de informații din SUA au realizat rapid modelul F-91W pe încheieturile luptătorilor Statului Islamic. Documente secrete, publicate de Wikileaks, despre centrul militar de detenție din Guantanamo arată că autoritățile pakistaneze au descoperit între 600 și 700 de ceasuri Casio în două ateliere din Karachi, și doar faptul că purtai unul era un motiv suficient de bun pentru a fi interogat. Fișa de evaluarea unui prizonier confirmă că „aproximativ o treime dintre deținuții de la Guantanamo care au fost capturați purtând astfel ceasuri cunoșteau corelarea accesoriului cu explozibilii”.

Problema este că F-91W sunt prea populare pentru a incrimina persoana care le poartă, spre deosebire de detonatoarele SEGA preferate pe vremuri de Al-Qaeda. Un presupus membru al organizației teroriste prins de SUA a subliniat că „Inclusiv militarii voștri le folosesc. Asta înseamnă că sunt și ei teroriști?”.

Dincolo de organizațiile teroriste, ceasurile F-91W sunt populare și în armatele obișnuite, în cea din Singapore, în taberele de antrenament ale Forțelor Aeriene ale SUA, în armata britanică și în Forțele Aeriene Regale. Designul simplu i-a atras și pe cei pasionați de modă cărora le place să modifice obiectele de la scopul lor inițial. Modiștii au injectat ulei mineral în ceasurile F-91W pentru a îl face mai rezistent la apă. O versiune, îmbunătățită cu ulei de măsline, pare să fi rezistat trei ani într-un rezervor cu apă cu o adâncime de 1.000 de metri.

De 30 de ani încoace, veteranul Ryusake Moriai conduce departamentul de design al Casio G-Shock. Modelul este cunoscut acum pentru designul mai robust, dar tot de inspirație militară: estemai lat și are un aspect mai dur. Modelul F-91W mare un mic copil prin comparație.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized3 zile ago

Michaelia Hotel, Petra – cazare în Grecia aproape de plajă și de centrul localității

Michaelia Hotel este o cazare în Grecia situată în Petra, pe insula Lesbos, foarte aproape de mare și de zona...

Uncategorized2 săptămâni ago

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Uncategorized2 săptămâni ago

CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă

O companie cu un dosar de înlocuire judiciară pe masă este propusă să gestioneze una dintre cele mai sensibile proceduri...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce merită să cumperi de la amanet? Ghidul tău pentru decizii financiare mai inteligente în 2026

Fotografie de Melike  B pe Pexels.com Te-ai întrebat vreodată unde ajung bijuteriile rafinate sau ceasurile de colecție după ce proprietarii...

Uncategorized2 săptămâni ago

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

  București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026,...

Diverse2 săptămâni ago

Donații contestate în familie: când generozitatea devine litigiu și unde se poziționează platformele juridice față de cabinetele clasice

În practica zilnică, o donație contestată în familie apare mai des decât ar admite majoritatea celor care semnează un act...

Diverse3 săptămâni ago

Ce impresie lasă Lunare în experiențele publicate de clienți români

Recenziile publicate de utilizatorii din România oferă, de regulă, o perspectivă mai utilă decât o simplă descriere a serviciului. În...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea...

Diverse3 săptămâni ago

Repatriot Inspiră 2026 – generează încredere în România în perioada unei crize politice majore

Comunitatea Repatriot a reunit aseară, în București, antreprenori, lideri din business, parteneri și susținători ai proiectelor dedicate conectării românilor de...

Diverse3 săptămâni ago

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest...

Diverse3 săptămâni ago

Diferența dintre leasing financiar și leasing operațional pe înțelesul tuturor

Pentru foarte mulți oameni și chiar pentru multe firme, termenul „leasing” este folosit generic, fără să existe o înțelegere clară...

Actualitate3 săptămâni ago

Fenomenul din Prahova: Dominic Alexandru Pop, micul campion care a transformat disciplina de fier în eleganță pe ringul de dans

Povestea succesului nu are întotdeauna nevoie de decenii pentru a se scrie, iar exemplul lui Dominic Alexandru Pop este dovada...

Uncategorized3 săptămâni ago

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă Clienții care dețin televizoare din...

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni
Actualitate3 săptămâni ago

Ce faci dacă un buchet de trandafiri de săpun își pierde parfumul după câteva săptămâni?

Primești un buchet de trandafiri de săpun, îl așezi pe noptieră sau pe masa din sufragerie, și prima săptămână e...

testul poligraf testul poligraf
Uncategorized4 săptămâni ago

Descoperă un nou „ceas fitness” cu HUAWEI WATCH FIT 5 Pro, aliatul tău perfect pentru un stil de viață activ

Dacă ești în căutarea unui smartwatch de înaltă calitate, care să îți susțină nevoile de fitness, sănătate și lifestyle, HUAWEI WATCH...

Diverse4 săptămâni ago

Iluminat pe șină în magazine de cosmetice: cum evidențiezi corect produsele

Într-un magazin de cosmetice, modul în care cade lumina pe produse influențează direct decizia de cumpărare. Texturile, culorile și ambalajele...

Pensiile Pensiile
Diverse4 săptămâni ago

Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?

Promisiunea privind indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027 este imposibil de aplicat în actualele condiții economice și bugetare, avertizează...

Diverse4 săptămâni ago

Bogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, invitat special la gala 40 under 40 din New York

Bogdan Dumitrache, fondatorul și CEO-ul CITY PROTECT GROUP, își continuă parcursul internațional început odată cu recunoașterea obținută în cadrul Business...

Diverse4 săptămâni ago

Cannes înainte de covorul roșu: universul Oriflame Glam Studio

În fiecare an, luna mai transformă Cannes-ul într-un spectacol global al cinematografiei, stilului și expresiei de sine. Pe Croisette, între...

Uncategorized4 săptămâni ago

Dezmembrări Mercedes: piese originale pentru reparații corecte și costuri mai bune

Când ai nevoie de o piesă pentru un Mercedes, alegerea nu este întotdeauna simplă. Piesele noi pot avea prețuri ridicate,...

Top Stiri Comisarul