Într-o opinie publicată în Transindex, președintele UDMR acuză faptul că cei care nu sunt de acord cu astfel de ”campanii de ură” nu au luat atitudine sau au avut reacții întârziate.
Redăm ma jos traducerea editorialului semnat de Kelemen Hunor:
”Se pare că totuși, încet, încet vocile raționale câștigă teren în acest caz al brutarilor din Ditrău. Dar să așteptăm finalul! Sunt sigur însă, că dacă pozițiile U.D.M.R. și ale bisericii romano-catolice ar fi apărut ceva mai repede, nu trebuia să asistăm, la inconfundabila satisfacție prin care să ni se dea lecții de toleranță la televiziunile de știri românești. Permiteți-mi să adaug: de această dată, din păcate, justificat. Deoarece tocmai am picat testul. Formulez la plural, persoana întâi, pentru că este adevărat că, majoritatea dintre noi nu suntem de acord cu astfel de campanii de ură, dar totuși suntem cu toții responsabili. Suntem responsabili atunci când în Ardeal nu este nicăieri în zare un imigrant rătăcit, dar permitem ca opinia publică să fie timorată zi și noapte cu acest subiect, în primul din Ungaria, și nu încercăm să convingem propria noastră comunitate, că totul este doar un SF politic. Suntem responsabili, pentru că nu ne exprimăm imediat când simțim că avem o problemă. Suntem responsabili, pentru că permitem ca o astfel de poveste să ne producă daune morale și politice uriașe, atât pe plan intern, cât și plan extern.
Suntem responsabili, pentru că cerem toleranță pentru noi dar îngăduim intoleranța comunității noastre. Tăcem, pentru că ne este frică de pierderea popularității. Ne este frică că după câte un astfel de articol, cum este și al meu de acum, vom fi puși la punct , prin comentarii într-un limbaj incalificabil. Dacă nu-i musai, nu spunem nimic. Parcă nu am fi acolo unde suntem, pentru a avea curaj de a ne exprima părerea: politicieni, preoți, profesori, intelectuali, cu toții. Acum nu voi diseca speța de la Ditrău, nu vreau să vă aduc aminte despre secuii din București, nici despre cei plecați cândva în America, pentru că s-a spus tot ce trebuia spus despre acest subiect. Dar: numai atunci avem temeiul moral să ne exprimăm, dacă ne asumăm, repet, că într-un fel sau altul, suntem responsabili. În jurul meu, în ultimele zile, secuii, biserica și U.D.M.R. au fost certați suficient de mult pentru ce s-a întâmplat. Recunosc, i-am certat și eu, dar în același timp nici mie nu mi-a picat bine, pentru că și eu sunt secui, încă sunt U.D.M.R-ist, și în același timp respect și cultele. Apoi în sfârșit a apărut poziția U.D.M.R..
Arhiepiscopul în retragere al bisericii romano-catolice, Jakubinyi György, a emis un comunicat, cu care de asemenea putem să fim de acord. Domnul arhiepiscop s-a retras în fapt, dar încă este la conducerea arhiepiscopiei. Succesorului domniei sale, despre a cărui vocație și pregătire am fost convins încă din anii 90, când m-a ajutat foarte mult cu ocazia vizitei mele la Vatican, îi doresc mult succes în activitatea în slujba lui Dumnezeu și a omului. Și dacă suntem încă la acest subiect, îi mulțumesc arhiepiscopului Jakubinyi György pentru colaborarea noastră de peste două decenii, pentru echilibrul, consecvența, și da, și pentru cultura sa. Iar acum, îi mulțumesc, sau îi mulțumim, pentru acest comunicat. Și pentru că suntem secui, dragi confrați din Mureș, din Gheorgheni, din Ciuc, din Odorhei și desigur, mai ales pentru că suntem maghiari, și avem cu toții aceeași istorie, suntem cu toții același popor aici în Ardeal, totuși, nu suntem poporul preotului rătăcit din Ditrău, eu nu-mi asum această comuniune. Eu aparțin poporului lui Márton Áron, și sper că și voi. Sunt reformat, nu catolic, dar toți suntem poporul lui Márton Áron. Cât de puțin vorbim despre acest episcop curajos și inteligent, care de asemenea s-a născut secui, și de a cărui procedură de beatificare ca sfânt s-a ocupat până acum, tocmai Kovács Gergely, noul arhiepiscop ce urmează a fi instalat în curând.
Repet, nu sunt catolic, dar în înțelesul lumesc Márton Áron a fost categoric un sfânt. Ce poate fi o dovadă mai importantă, decât curajul de a vorbi, când de exemplu pe 18 mai 1944, într-o predică rostită în catedrala Sfântul Mihail din Cluj, și-a ridicat vocea împotriva deportării evreilor. Să judece fiecare dintre noi: a fost oare mai ușor să facă acest lucru atunci, sub naziști și sub Partidul Crucilor cu Săgeți, decât acum să ne împotrivim intoleranței? A fost oare mai ușor de spus că: ”Preotul lui Hristos are obligația de nerefuzat să se ridice pentru adevăr și să-și vadă în fiecare om pe fratele său, indiferent de ce credință are sau ce limbă vorbește. […] Cel care contestă, în temeiul oricărei gândiri, relația fraternă cu orice grup de oameni, acela își atrage judecata ca, într-o situație să fie privit ca »păgân și vameș«, ceea ce în limbajul evangheliei înseamnă a fi în afara legii. ”?
Mai mult, Márton Áron nu a ținut doar predici, ci a și trimis o scrisoare primului ministru Sztójay Döme și ministrului de interne Jaross Andor pentru a opri imediat deportarea evreilor. Iar despre cum s-a împotrivit represiunii comuniste, recomand spre citire cartea lui Nagy Mihály Zoltán și Denisa Bodeanu, care cuprinde procesele verbale de filaj ale episcopului Márton Áron dintre anii 1957 și 1960 ([Le]hallgatásra ítélve. Condamnat la ascultare, Ed. Lector – Editura Varadinum Alapítvány – Editura Iskola Alapítvány, Târgu Mureș, Oradea, Cluj Napoca, 2019). Da, suntem secui, și totuși, nu suntem la fel, dar aparțin cu plăcere poporului lui Márton Áron. Nu suntem la fel nici ca maghiari din Ardeal, dar aparțin cu plăcere și poporului lui Kós Károly sau Bánffy Miklós. Să spună cineva acelor câțiva experți în migrație ce înaintași am avut noi pe aceste meleaguri! ”
