Preotul capelan Bírók Károly din Ditrău, criticat de Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia pentru că s-a implicat într-un conflict care îi depășește competențele, spune că a acționat așa cum i-a dictat conștiința, că nu regretă și că își asumă.
El admite că a greșit pentru că nu a ținut cont de ceea ce i-au cerut reprezentanții Arhiepiscopiei, respectiv să nu se implice în acest conflict. „Am acționat așa cum mi-a dictat conștiința”, a afirmat preotul.
Întrebat dacă regretă că s-a implicat în această revoltă, a răspuns: „Nu regret, îmi asum”.
Preotul Bírók Károly s-a aflat în fruntea celor aproximativ 200 de localnici din comuna Ditrău care s-au adunat, miercuri, în faţa primăriei, nemulţumiţi că o fabrică de pâine din localitate a angajat doi muncitori din Sri-Lanka, oamenii susţinând că le este teamă ca la ei în comună „să nu vină un val de migranţi”, care să le impună cultura lor şi să le pună în pericol siguranţa.
CITEȘTE ȘI:



