Connect with us

Actualitate

Reacția ministrului Mediului după avertismentul CE privind tăierile ilegale de păduri: Grupuri de interese au avut oameni în fruntea ministerului cu scopul de a fura din pădurile României – Esential

Publicat

pe

Grupuri de interese au avut în fruntea Ministerului Mediului oameni care să le servească acest scop de a tăia lemn şi de a fura din pădurile României, iar Europei şi Comisiei Europene le-a păsat mai mult de pădurile din România decât guvernelor anterioare, a susținut miercuri ministrul demis al Mediului, Costel Alexe. Reacția a venit în contextul în care CE a declanșat procedura de infringement împotriva României pe tema tăierilor ilegale de pădure.

Costel Alexe a spus, într-o conferință de presă, că decizia nu a fost luată peste noapte, și după trei ani de aşteptare din partea Comisiei Europene, prima scrisoare fiind trimisă de CE autorităților de la București în noiembrie 2016.

„Comisia Europeană a aşteptat, practic, trei ani de zile ca tăierile ilegale din România să înceteze. Cred că Europei şi Comisiei Europene le-a păsat mai mult de pădurile României decât guvernelor anterioare. Cum nicio scrisoare a guvernelor anterioare nu a putut convinge că se vrea cu adevărat să se oprească aceste tăieri, în opinia mea şi a experţilor singura metodă pe care au aplicat-o în mod intenţionat cei care au condus Guvernul şi ministerul, anterior, a fost să amâne la nesfârşit implementarea unor soluţii care cu adevărat ar fi limitat şi stopat tăierile ilegale din România – şi mă refer la SUMAL şi la toate celelalte aplicaţii care ar fi trebuit să fie implementate cu prioritate de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (…) Aceste lucruri trebuiau făcute de mult, iar faptul că grupuri de interese au avut în fruntea ministerului oameni care să le servească acest scop de a tăia şi de a fura din România nu a dus la implementarea acestor măsuri”, a susținut Alexe, citat de Agerpres.

El a spus că vineri se va întâlni cu comisarul european de Mediu, Virginijus Sinkevicius, căruia îi va prezenta măsurile gândite de autorităţi pentru a stopa tăierile ilegale de pădure din România.

Alexa a susținut că până cel târziu în luna iulie Sistemul Informaţional Integrat de Urmărire a Materialului Lemnos – SUMAL va deveni operaţional.

Sistemul va permite monitorizarea trasabilităţii transporturilor de materiale lemnoase prin intermediul GPS cu o periodicitate de până la 5 minute, accesul în timp real la evidenţa electronică a intrărilor şi ieşirilor materialelor lemnoase din depozite cu confirmări de primire online. Un alt punct vizează fotografierea transporturilor de lemne pentru fiecare transport, automatizarea pagubelor referitoare la probleme şi cantităţile din camioane. Prin SUMAL scopul final este de a stopa cât mai mult transporturile de lemne cu acelaşi document sau cu încărcături mai mari în camioane decât cele specificate în documentele de însoţire a mărfii, potrivit ministrului demis al mediului.

El a promis și modificări importante la Codul Silvic, iar sistemul 112 va deveni operaţional şi la Ministerul Mediului.

„Lucrăm la modificarea Legii privind contravenţiile silvice pentru introducerea unor sancţiuni mult mai drastice. Am pregătit modificări substanţiale pentru Codul Silvic: transportul materialelor lemnoase fără documente specifice va deveni infracţiune. De asemenea, orice tăiere sau furt de arbori din pădurile României va deveni infracţiune indiferent de valoarea prejudiciului produs. România a rămas una dintre ultimele ţări din Europa care mai valorifică lemnul din vânzarea pe picior şi evident ar fi trebuit să trecem de mult la vânzarea materialului lemnos fasonat ca să avem o evidenţă mult mai clară şi pentru a nu mai avea aceste cantităţi mult mai mari de lemn extrase din pădurile României. Am luat decizia cu cei de la STS să introducem aici, în Ministerul, Mediului, Apelor şi Pădurilor, sistemul 112 cu personal silvic de specialitate care să ajute la o mai bună informare şi o conlucrare mai bună cu celelalte instituţii ale statului român, atunci când cetăţenii României semnalează astfel de ilegalităţi silvice. După cum bine ştiţi, o spun rapoartele, unul din cinci apeluri la 112 în care este semnalat un transport ilegal de lemne este confirmat”, a adăugat şeful de la Mediu, Ape şi Păduri.

„Comisia a decis astăzi să trimită României o scrisoare de punere în întârziere, acordându-i un termen de o lună pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficiențelor identificate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită autorităților române un aviz motivat”, se arată într-un comunicat al Comisiei publicat miercuri.

Comisia afirmă că autoritățile de la București „nu au fost în măsură să verifice efectiv operatorii și să aplice sancțiuni corespunzătoare” iar „inconsecvențele din legislația națională nu permit autorităților române să verifice cantități mari de lemn recoltat ilegal”.

În plus, Comisia a constatat că autoritățile române gestionează pădurile, inclusiv prin autorizarea exploatării forestiere, fără a evalua în prealabil impactul asupra habitatelor protejate, după cum se prevede în Directiva Habitate și în Directiva privind evaluarea strategică de mediu.

De asemenea, există deficiențe în ceea ce privește accesul publicului la informațiile privind mediul din planurile de gestionare a pădurilor. Comisia a constatat, de asemenea, că unele habitate forestiere protejate au dispărut din cadrul siturilor protejate Natura 2000, ceea ce reprezintă o încălcare a Directivei Habitate și a Directivei privind păsările, mai arată Comisia.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

Uncategorized2 zile ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

Diverse2 zile ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse3 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate4 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized4 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse4 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse5 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized5 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized5 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate6 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse6 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized6 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized7 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul