Connect with us

Actualitate

Cum se vede Ordonanța privind spitalele private prin ochii lui Vlad Mixich: În majoritatea țărilor europene spitalele private nu pot accesa fondurile publice dedicate serviciilor medicale de urgență – Sanatate

Publicat

pe

Pacienții care suferă de boli cronice – cancer, boli cardiovasculare, diabet, boli neurologice – și cei care reprezintă urgențe medicale ar urma să poată fi tratați gratuit și la spitale private, nu doar la cele de stat, prevede Ordonanța de Urgență care modifică Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată aseară în Monitorul Oficial. Vor putea măsurile prevăzute în această Ordonanță să funcționeze fără coplată? Câte țări europene au lăsat urgențele medicale „pe mâna” privaților? Citește în articol cum se văd noile reglementări prin ochii lui Vlad Mixich, expert în politici de sănătate și membru în conducerea Alianței Europene de Sănătate Publică.

La presiunea publică, Ordonanța de Urgență conține o prevedere conform căreia spitalelor private le este interzis să ceară orice sumă suplimentară (coplată) de la pacienții cărora le oferă aceste servicii medicale peste ce se decontează în mod obișnuit din fonduri publice. Cum coplata este interzisă, nu este clar în acest moment cum va fi acoperită diferența dintre valoarea serviciului medical decontat de stat și prețul real al acelui serviciu care, în majoritatea cazurilor, este mai mare decât ce decontează statul.

Vlad Mixich declară, pentru HotNews.ro, că prevederea ca privaților să li se interzică să ceară coplată de la pacient peste valoarea decontată de la CNAS și buget pentru programele naționale de sănătate (boli cronice serioase) este bună, însă se poate dovedi „nesustenabilă în lipsa creșterii decontărilor la nivelul real al prețurilor, pentru ca privații să aibă un motiv să ofere aceste servicii”. Vlad Mixich spune că ar fi fost oportună studierea impactului unei coplăți eșalonate sau cu un plafon maxim anual, nu una „tăiată la grămadă”. În lipsa unei creșteri consistente a bugetului alocat programelor naționale, este posibil ca această măsură să nu fie sustenabilă, mai spune Mixich.

Pentru urgențe sau cazurile critice, spitalele private vor putea accesa pe lângă sumele contractate cu casele de asigurări de sănătate, și fonduri direct de la bugetul de stat. Spitalele private care vor putea oferi servicii medicale de urgență vor fi stabilite pentru hotărâre de guvern. Această măsură-surpriză din Ordonanța de Urgență nu s-a aflat în dezbatere publică și a apărut abia în ședința de Guvern. „În majoritatea țărilor europene, spitalele private nu pot accesa fondurile publice dedicate serviciilor medicale de urgență”, spune Vlad Mixich. „E cazul Franței, țărilor scandinave, țărilor baltice, Angliei. Există însă și situații notabile, dar minoritare, unde asta se poate întâmpla, Spania de pildă, sau Polonia. Cert este că vorbim de o modificare foarte importantă și mă întreb cum a fost posibil ca ea să nu fie discutată pe larg, să nu se afle în transparență decizională”.

Vlad Mixich mai spune că actualul Guvern a decis să proroge pentru aprilie 2021 intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență adoptate de fostul Guvern care permitea coplata la privat – prevederea că pacienții se pot trata la alegere la privat și pot plăti din buzunar diferența dintre costul serviciului la privat și suma decontată – tocmai pentru a evita un scandal. Guvernul risca crearea unei confuzii cu costuri politice majore între acel OUG și cel actual, care interzice coplata la privat pe programele naționale de boli cronice și pe urgențele medicale.

Cine vor fi beneficiarii noii Ordonanțe de Urgență, ce pași trebuie să urmeze aceștia și când s-ar putea aplica efectiv Ordonanța? Citește aici un GHID COMPLET.

Citește și:

  • Ordonanța de Urgență privind spitalele private a fost publicată în Monitorul Oficial

  • Primul mare semnal de alarmă că pacienții cronici și urgențele NU se vor putea trata gratuit la privat: Spitalele private iau în calcul să nu mai semneze contracte cu CNAS care permit decontarea serviciilor în privat



Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized52 de minute ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized24 de ore ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized6 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

Uncategorized7 zile ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Uncategorized2 săptămâni ago

Companii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video

Studiile arată că Genetec continuă să câștige cotă de piață, pe măsură ce piețele VMS și VSaaS se extind la...

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului

Rețeaua WiFi gestionată în cloud, cu monitorizare bazată pe inteligență artificială, asigură conectivitatea personalului și buna desfășurare a operațiunilor. Zyxel...

Uncategorized2 săptămâni ago

Garmin își extinde gama de ceasuri inteligente de top cu modelele fēnix 9 și fēnix 9 Pro

Modelul Pro, robust și rafinat, are prima carcasă de ceas din titan și cel mai mare ecran AMOLED de pe un...

Uncategorized2 săptămâni ago

Xiaomi lansează în China seria REDMI Note 17, creată să reziste ani de zile, cu REDMI Titan Quality

București, 27 august 2026 − Xiaomi a prezentat în China seria REDMI Note 17, cea mai nouă generație a celei mai bine...

Top Stiri Comisarul