Connect with us

Actualitate

Atlantic: Următorul candidat favorit al provocatorilor ruşi – International

Publicat

pe

Un videoclip cu o ceartă în faţa unei case din Dallas, filmat în primăvara trecută, a devenit repede viral sub titlul „o femeie rasistă spune ce-o să ne facă dacă vindem alimente în Dallas când o să avem permis”. (În clip apar nişte comerianţi mexicani de taco, n. red). În câteva săptămâni, clipul a strâns 170.000 de vizualizări.

Aceasta este noua faţă a propagandei ruseşti. În 2016, Kremlinul a investit la greu în bancuri şi reclame pe Facebook, menite să sporească neîncrederea americanilor în sistemul electoral şi să-i învrăjbească. Dar acum, la aproape patru ani după un preşedinte a cărui retorică duşmănoasă şi ale cărui politici au provocat furia oamenilor în materie de rasă, inegalitate şi chiar în privinţa propriei preşedinţii, guvernul rus încă se mai amestecă, dar nu mai trebuie să se arate atât de inventiv. Cearta din videoclip, izbucnită din cauza unei camionete care vindea taco mexican, nu a fost creată în vreun atelier din Sankt Petersbuirg. Imaginile au înfăţişat un incident real, „made in America”, iar tot ce a trebuit să facă Rusia a fost să-şi trimită provocatorii pe Twitter.

Acum, spre norocul ruşilor, cei doi favoriţi în cursa pentru preşedinţie, Donald Trump şi Bernie Sanders, sunt la fel de contestaţi, dar amândoi sunt candidaţii pe care provocatorii ruşi au căutat să îi promoveze în 2016, după cum a constatat consilierul special Robert Mueller. De această dată, terenul democraţilor este destul de aglomerat, dar nu are niciun candidat arţăgos de talia lui Hillary Clinton pe care să îl poată da la sfâşiat. Dacă alegerile ajung în cele din urmă să însemne o confruntare între Trump şi Sanders, e garantat că unul dintre candidaţii preferaţi de Kremlin în 2016 va câştiga. Ei se deosebesc foarte mult din punctul de vedere al ideologiei, dar amândoi sunt aproape la fel de potriviţi pentru a răspunde intereselor Kremlinului, amândoi fiind contestaţi acasă şi amândoi încurajând reţinerea Statelor Unite faţă de străinătate. Atât Sanders, cât şi Trump susţin că vor ca Statele Unite să-şi reconcentreze atenţia spre sine – un mesaj care cu siguranţă este pe placul multor americani. Dar asta nu înseamnă că maşinăria propagandei ruseşti se încetineşte, ci că ea are acum un nou obiectiv, potrivit The Atlantic, citat de Rador.

Darren Linvill, profesor la Universitatea Clemson care a studiat operaţiunile serviciilor de informaţii ruseşti, mi-a spus: „Sisteme de felul acesta nu sunt pe cale să se oprească pentru că raţiunea lor de-a fi nu mai există. Ele îşi găsesc noi motive ca să existe”. În cazul de faţă, profitând de succesele lor din 2016 şi adâncind vrajba în Statele Unite.

Linvill mi-a oferit o listă cu motivele pentru care Kremlinul încă mai vrea să se amestece în politica SUA, deşi noi ne descurcăm deja atât de bine în tentativele de a ne învrăjbi între noi. Obictivele Rusiei vizează scăderea prezenţei la urne şi dificultăţi mai mari de a guverna pentru eventualul câştigător, stârnind îndoieli cu privire la procesul electoral.

S-ar putea ca, totuşi, Kremlinul să îl mai prefere încă pe Trump, fie şi numai pentru faptul că liderii ruşi ştiu deja la ce să se aştepte de la el, afirmă Alina Poliakova, şefa Centrului de Analiză a Politicii Europene. The New York Times a relatat ulterior că, într-un raport de săptămâna trecută, oficiali ai serviciilor de informaţii i-au informat pe congresmeni că, într-adevăr, Rusia se amestecă din nou în ajutorul lui Trump. Raportul nu precizează şi cum o face. În ceea ce îl priveşte, Sanders a declarat că amestecul ruşilor este „inacceptabil” şi a sprijinit sancţiunile impuse ţării, dar el a votat totodată împotriva unei legi care le-ar impune ruşilor asemenea sancţiuni, pe motiv că ele vizau şi Iranul. Oricum ar fi, „nişte State Unite încurcate în propriile probleme interne şi care nu sunt în relaţii cu lumea sunt în beneficiul Mocovi”. Şi aici intervine videoclipul despre care vorbeam mai sus.

Tocmai americanii sunt acum principalii furnizori ai materialelor pe care presupuse contacte de pe internet ale Rusiei le folosesc pentru a spori nemulţumirile înaintea alegerilor din SUA, dându-i astfel Rusiei mână liberă ca să le amplifice cât mai mult. Linvill a constatat că provocatorii ruşi şi-au schimbat tactica devenind mai degrabă „curatori decât creatori”, dar având acelaşi scop, respectiv, acela de a-i învrăjbi pe americani. „Ruşilor le plac mult asemenea videoclipuri, pentru că ele ne fac să ajungem tot mai dezgustaţi unii de alţii”, spune el. Împreună cu un coleg, el a depistat mesaje devenite virale despre incidentul din Dallas, mesaje care duc la nişte conturi din Rusia pe care de atunci Twitter le-a suspendat.

Statele Unite nu au nevoie de ruşi ca să-şi erodeze încrederea în alegeri – evenimentele din Iowa „s-au descurcat” foarte bine, făcându-l pe şeful de campanie al preşedintelui să se întrebe pe Twitter dacă nu cumva primarele de acolo au fost „trucate”. Trump este deopotrivă cauza şi efectul lipsei de încredere a americanilor în instituţii, o neîncredere pe care ele au încurajat-o, referindu-se frecvent la „statul retras în sine”. Iar Sanders sprijină şi el criticile la adresa elitelor politice şi economice, promovate şi de conturile de pe internet ce au legături cu Rusia.

Chiar dacă, în virtutea dezbinării lor pe plan politic, Statele Unite i-au făcut Rusiei treaba oarecum mai uşoară, asta a îngreunat totuşi operaţiunile ruseşti pe alte planuri. Ancheta lui Mueller şi examinările din Congres i-au făcut pe oameni să fie mai conştienţi de mişcările Rusiei începând din 2016. Platformele de socializare precum Twitter sau Faebook au început să suspende tot mai multe conturi suspecte, ajungând până într-acolo încât să suspende din greşeală şi mesajele mai incitante ale unor persoane reale.

Şi totuşi, deşi Graham Brookie, directorul de la Digital Forensic Research Lab din cadrul organizaţiei Consiliul Atlantic, nu a dorit să subestimeze pericolul amestecului Rusiei, el a susţinut că dezinformarea internă americană e cel mai rău lucru care se poate întâmpla. Despre ruşi el a spus: „Ei pot băga mingea în poartă, spunând: ‘misiune îndeplinită'”.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized11 ore ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized11 ore ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized12 ore ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

UncategorizedO zi ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized3 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized3 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse4 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate5 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

Uncategorized5 zile ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorized5 zile ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorized6 zile ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

Uncategorized6 zile ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

Economic6 zile ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

Uncategorized7 zile ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

UncategorizedO săptămână ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
DiverseO săptămână ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Uncategorized2 săptămâni ago

HONOR Watch 6, în ultimele zile de ofertă: 100 de lei reducere și plăți NFC direct de la încheietură

Autonomie de până la 35 de zile, 122 de moduri sportive și design inspirat de motorsport, pentru un stil de...

Top Stiri Comisarul